3 cafenele antice din Madrid - scandaluri istorice și societatea secolului XIX • Holistic Multilingual Magazine

3 cafenele antice din Madrid – scandaluri istorice și societatea secolului XIX

Autor: Alina Alexandra Gall

Traducere: Sabina-Aurora Nicolae

Pentru madrileni, cafeaua a fost întotdeauna parte integrantă a vieții de zi cu zi și reprezintă o alegere foarte personală: cafea neagră/simplă, cortado (cafea cu foarte puțin lapte), espresso, cafea cu lapte, cu gheață sau o combinație din toate.

Pe lângă gustul și aroma pe care le oferă această băutură, cafeaua are și o funcție socială foarte importantă. De la evenimente la locul de muncă până la conversații între prieteni sau ca formă de politețe, atunci când primesc cu ospitalitate un invitat, madrilenii asociază o ceașcă de cafea cu un moment de pălăvrăgeală.

Originea și istoria cafenelelor ca loc de întâlnire

Adunările erau reuniuni sociale organizate cu regularitate în locuri publice pentru a conversa și a dezbate orice subiect de interes. Serveau drept centru de transmitere de noi idei, spații creatoare de opinii, focare politice și sociale și puncte de referință pentru scriitori, artiști, gânditori și oameni de știință ai epocii.

Acest obicei se înrădăcinează în contemporaneitate.Vorbim pentru prima dată despre alegerea unei cafenele ca loc de întâlnire. Este vorba despre Tertulia de la Fonda de San Sebastián, fondată în secolul XVIII de Nicolás Fernández de Moratín (mare scriitor și dramaturg spaniol) în jurul unui grup de iluminiști care vorbeau despre Rousseau și despre alți francezi care mizau pe un tip diferit de literatură.

În această Adunare au participat și literați ca Iriarte și Samaniego, Jovellanos sau chiar Francisco de Goya însuși.

Cum erau aceste cafenele?

Erau mobilate cu mese și scaune mici;
Încă de când au apărut, a existat o dorință de înfrumusețare și imitare a saloanelor din palatele cu picturi și alte decoruri pe care le cuprindeau tavanele;
Lumina era difuză (micuțe lămpi cu gaz), dar aveau multe oglinzi
Mirosuri de îmbâcsit, penițe și călimare erau peste tot;
La început, consumațiile erau exclusiv de cafea sau de o băutură anume, dar încetul cu-ncetul câteva dintre aceste spații au început să se transforme în restaurante;
În principiu, cafenelele erau ale oamenilor și pentru oameni.

Cine erau cei care se întâlneau acolo?

intelectualii
artiștii

Pentru ce?

Pentru a vorbi ore întregi, între cafele, vinuri și nebuloasa formată din fumul țigărilor, folosind-o ca sursă de inspirație pentru operele lor, pentru a dezbate ore-n șir despre literatură, cultură, politică și alte subiecte lumești;
Veneau, de asemenea, aici pentru a se certa, dușmăni, înfumura, și chiar pentru a îndrepta lumea.

Multe dintre cafenelele epocii contemporane au dispărut în vremea lui Franco, transformându-se în cafenele moderne în stil american. Altele au dispărut din varii motive și au fost înlocuite de alte afaceri.

Cafenele dispărute:

1. Cafeneaua de la Munte (Café de la Montaña)

Café de la Montaña este cunoscută drept „cafeneaua pneumoniei” pentru că, din pricina celor 16 uși ale sale, intra mult frig. Era o construcție amplă, cu tavan înalt, cu 80 de mese de marmură, divane, scaune tapisate roșii și o masă de biliard. Clădirea, în ziua de azi, adăpostește un Apple Store.

Scurtă legendă: se spune că aici, Valle-Inclán, un important scriitor al secolului XX, și-a pierdut un braț.

Pe 24 iulie 1899, Inclán și Manuel Bueno s-au luat la harță pe motivul dialecticii. Disputa s-a încheiat cu amenințări și o puternică lovitură de baston din partea lui Manuel Bueno în brațul stâng al lui Valle-Inclán, de atâta rău augur că a ajuns în butonii de la mâneca cămășii, la nivelul încheieturii, înfigându-i-l și provocându-i diverse fracturi care i-au făcut oasele țăndări. Rana nu a fost bine îngrijită și în cele din urmă s-a infectat, prin urmare, trei săptămâni mai târziu, i-a fost amputat brațul.

2. Cafeneaua lui Pombo

Era un local modest cu tavan jos, aproape că provoca angoase, cu podeaua denivelată; singura sursă de căldură erau lămpile de gaz care îl luminau. Avea oglinzi mari, două ceasuri mari și servicii de lustruit pantofii pentru clienți.

Situată pe strada Carretas, îi primea pe cei care îi urmăreau pe Ortega y Gasset, dar a devenit faimoasă datorită cenaclurilor pe care Ramón Gómez de la Serna le organiza acolo sâmbătă noaptea. De asemenea, el a „botezat” cafeneaua „Sfânta criptă a lui Pombo” și a atras aici intelectuali și artiști, în marea lor majoritate tineri și cu spirit avangardist.

Fapt curios: Cafeneaua era cunoscută pentru băuturile sale: leche merengada (băutură servită rece, pe bază de albuș de ou și lapte) și sorbete de arroz (băutură pe bază de orez, lapte și smântână). Câteva farfurii cu orez provocau diaree, fapt pentru care a fost poreclită în bătaie de joc în Madrid „cafeneaua excrementelor”.

Spațiul destinat reuniunilor a fost păstrat până în anul 1936. După Războiul Civil Spaniol, s-a transformat într-un bârlog de noapte al madrilenilor. A fost închis în 1942 și în locul lui a fost deschisă o blănărie.

3. Cafeneaua Cervantes

Inaugurarea a avut loc pe 24 iunie 1868 la intersecția dintre strada Alcalá și strada Barquillo. Marea îmbulzeală a trecătorilor de pe strada Alcalá a făcut din această cafenea una dintre cele mai faimoase de la acel moment. Aceasta a fost printre primele cafenele care și-au scos scaunele și măsuțele pe ceea ce atunci era „bulevardul” străzii Alcalá, pe timpul verii, ceea ce nu a fost pe placul tuturor.

În anul 1896 s-a înființat Societatea Chelnerilor și a Brutarilor (La sociedad de Camareros y Reposteros). Proprietarii cafenelelor au concediat toți angajații care făceau parte din acest colectiv și, în semn de protest, asociații ocupau mesele cafenelelor ore-n șir, făcând consumație minimă. În anul 1904, pe 1 mai, chelnerii au solicitat abolirea „aparaturii” sau „redirecționării unei părți din plata zilnică către vesela spartă”, dar proprietarul cafenelei Cervantes a refuzat categoric.

În cele din urmă, ziarul „El Escándalo” a publicat o știre calomnioasă:

O marchiză, foarte cunoscută în Madrid, avea obiceiul de a se îmbăia în fiecare noapte în lapte de vacă pe care mai târziu îl vindea la Café de Cervantes, la preț mic.

Această știre a însemnat desființarea cafenelei.