Cucerirea Insulei Gran Canaria de către regatul Castiliei (24 iunie 1478 - 29 aprilie 1483) - un important progres în expansiunea Spaniei

Cucerirea Insulei Gran Canaria de către regatul Castiliei (24 iunie 1478 – 29 aprilie 1483) – un important progres în expansiunea Spaniei

Autori: Crina Cristea & Anda Găgeanu

Traducere: Bujor Andreea

Gran Canaria, cunoscută drept ***continentul în miniatură*, este una dintre insulele** care fac parte din Comunitatea Autonomă a Insulelor Canare, declarată de UNESCO drept rezervă a biosferei, a cărei capitală este Las Palmas de Gran Canaria. Această insulă este una dintre cele mai importante destinații turistice din Spania, înregistrând în fiecare an aproximativ 3,3 milioane de turiști. Este cunoscută pentru plajele, discotecile și atracțiile sale turistice, dar câte persoane cunosc istoria acestei insule și cum a fost de fapt cucerită de către spanioli?

Înainte de a fi cucerite, Insulele Canare erau populate de indigeni, cunoscuți drept vechi locuitori ai Insulelor Canare, care au emigrat din Africa în secolul al V-lea î.Hr. Aceștia obișnuiau să vâneze pentru a-și face haine din blănurile animalelor și favorizau creșterea plantelor prin arderea buruienilor. Înainte ca această comunitate să fie cucerită, forma de guvernământ era bazată pe statutul de căpetenie. Se practica ritualul mumificării, se realizau concursuri de vânătoarea și lupte care aveau loc în locuri publice. Era o comunitate bine organizată, ierarhia socială fiind stabilită de lungimea părului, hainele purtate sau de arma pe care fiecare o deținea.

Cucerirea Insulelor Canare de către spanioli a fost un proces destul de lung și anevoios, care s-a desfășurat aproape pe toată durata secolului al XV-lea. Gran Canaria, a treia cea mai mare insulă a arhipeleagului canar, a fost cucerită în anul 1483, ceea ce a reprezentat un important progres în ulterioara expansiune teritorială a Coroanei Castiliei. Înainte de intenția de a cuceri insula Gran Canaria, patru insule ale arhipeleagului fuseseră deja cucerite: Lanzarote, Fuerteventura, El Hierro și La Gomera. Aceste cuceriri au fost înfăptuite de nobilimea secolului al XV-lea, fără implicarea efectivă a Coroanei.

În a doua jumătate a secolului al XV-lea, portughezii au început să prezinte interes pentru cucerirea Insulelor Canare, aspect manifestat prin dorința lor de a domina rutele atlantice. Din cauza acestei amenințări, Regii Catolici decid să pună stăpânire și pe celelalte trei insule rămase necucerite încă: Gran Canaria, La Palma și Tenerife. Expansiunea Spaniei a fost posibilă datorită expedițiilor și cuceririlor consecvente. Consecințele acestei expansiuni au fost sporirea activității comerciale și consolidarea capitalismului aflat la început. Pe 29 aprilie 1483 are loc cucerirea insulei Gran Canaria de către regatul Castiliei.

Primele negocieri pentru cucerirea insulelor Gran Canaria, La Palma și Tenerife

În anul 1477, Regii Catolici încep negocierile cu Diego Gracía de Herrera și soția sa, sub stăpânirea cărora se aflau Insulele Canare la momentul respectiv. Negocierea presupunea ca Herrera să acorde monarhilor dreptul de a cuceri și celelalte trei insule, acesta primind în schimb titlul de Conte de Gomera pentru descendenții săi și o sumă considerabilă de bani.

Dintre cele trei insule, Gran Canaria a fost prima cucerită. De organizarea expediției s-au ocupat cei trei Juani: Juan Rejón, episcopul Juan de Frías și decanul Juan Bermúdez.

Cucerirea insulei Gran Canaria a durat cinci ani (1478-1483) și s-a desfășurat în trei etape:

1. Începutul cuceririi insulei Gran Canaria

Primele trupe au debarcat în La Isleta pe 24 iunie 1478 și și-au instalat tabăra, Real de las Palmas, aproape de prăpastia Guiniguada, în locul în care se află astăzi Las Palmas de Gran Canaria. A fost ziua primei confruntări dintre castilieni și locuitorii insulei, care au fost înfrânți.

Guanșii, așa cum erau numiți indigenii din Insulele Canare, nu au întârziat să atace tabăra, dar cuceritorii au ieșit victorioși din această primă bătălie, câștigând astfel controlul asupra regiunii de nord-est a insulei. Această victorie i-a ajutat pe castilieni să dețină controlul asupra zonei de nord a insulei. Expediția a fost condusă de Juan Rejón.

2. Dificultăți și tensiuni

A doua parte a cuceririi insulei Gran Canaria, între 1478 și 1481, a fost încetinită din trei motive:

indigenii au manifestat o puternică rezistență în munții din insulă;
cuceritorii erau lipsiți de forțe și resurse;
între cuceritori au început să apară intrigi și tensiuni.

Între Rejón și Bermúdez au apărut tensiuni. În anul 1479, pe insula La Isleta a ajuns guvernatorul Pedro Fernandez de Algaba, care, împreună cu episcopul Frías, l-au destituit pe Rejón, trimitându-l înapoi în Castilia, acesta fiind ordinul primit de la Regii Catolici. Rejón nu a întârziat în a se întoarce pe insulă ca să ordone executarea inamicului său, care sfârșit decapitat. Toate acestea i-au determinat pe Regii Catolici să-l numească pe Pedro de Vera drept noul guvernator.

3. Finalul cuceririi insulei Gran Canaria sub conducerea lui Pedro de Vera

Pedro de Vera avansează în cucerirea insulei, cu scopul de a obține Guanartemato de Galdar. În Arucas are loc bătălia între forțele sale și ale indigenilor, în care liderul rezistenței guanșilor, Doramas, își pierde viața. Alonso de Lugo reușește să captureze regele sau guanarteme (termen ce era folosit pentru căpeteniile sau regii aborigeni în insula Gran Canaria înainte de cucerirea înfăptuită de europeni în secolul al XV-lea) al insulelor Galdar, Tenesor Semidan, și a locuitorilor insulei care s-au simțiti nevoiți să se predea.

Unul dintre aborigeni, Tenesor Samidán, și-a trădat propriul popor și i-a ajutat pe cuceritori să câștige Bătălia din insula Arucas.

Pedro de Vera îl trimite pe Semidán la curtea Regilor Catolici, unde este botezat cu numele Fernando Guanarteme. Semnează un pact cu regele Ferdinand Catolicul, în urma căruia devine aliat al Coroanei Castiliei, participând astfel la cucerirea propriei insule. De asemenea, l-a ajutat pe Pedro de Vera să cucerească așezarea Fataga, determinându-i pe locuitorii insulei să se predea.

S-a semnat tratatul numit Carta de Calatayud între Tenesor, reprezentant al regelui Insulelor Canare și Ferdinand Catolicul (regele Aragonului). Tratatul stabilea ca Insulele Canare să fie parte din Coroana Castiliei. Această situație a cauzat sinuciderea multor indigeni ca Bentejuí, care a condus ultima rezistență locală în fața cuceririi castilienilor. Astfel s-a sfârșit întreaga rezistență armată organizată pentru cucerirea insulei Gran Canaria.

Ultimul pas în cucerirea insulei a fost câștigarea ultimului refugiu al guanșilor, Ansite, a cărui locație exactă este încă necunoscută. Guayarmina Semidán, considerată regina insulei, s-a predat pe data de 29 aprilie 1483; această zi este considerată data la care s-a încheiat cucerirea insulei Gran Canaria, deși insula a fost anexată Coroanei Castiliei abia la 20 ianuarie 1487. După această cucerire, au urmat La Palma și în cele din urmă Tenerife, finalizându-se astfel lungul proces al cuceririi Insulelor Canare.