Gigi Mulțescu, noul antrenor al lui Dinamo, luptă să salveze echipa de la retrogradare

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Dinamo
Foto: www.facebook.com/FCDinamoOfficial/

În urma partidei cu FC Argeș din data de 15.03.2021, în care echipa Dinamo a pierdut la diferență de 1 punct cu scorul de 1-2, antrenorul Ionel Gane și-a anunțat demisia chiar în vestiarul ,,câinilor roșii”.

Dinamo traversează una dintre cele mai solicitante perioade din istoria clubului. Echipa se află momentan pe locul 14 în clasamentul ligii întâi, cu doar 27 de puncte, fiind la un pas de retrogradarea ce îi înfricoșează pe toți.

În urma meciului de luni cu FC Argeș, echipa piteștenilor a ajuns la 36 de puncte. Se clasează pe poziția 7, la doar un loc distanță de play-off.

Gane a devenit antrenorul principal al lui Dinamo în luna decembrie, fix în ziua meciului cu FC Argeș câștigat la Pitești cu 1-0, după plecarea alarmantă a lui Cosmin Contra. Contra a decis să plece din ,,Ștefan cel Mare” din cauza problemelor financiare, un prieten de-al său afirmând ca nu a primit nici un ban în cele 3 luni petrecute la Dinamo, în condițiile în care i-au fost promiși 30.000 de euro lunar, fiind dezamăgit de conducerea spaniolă a clubului, în care avea încredere.

Pe parcursul șederii la Dinamo, Ionel Tersinio Gane a prins 16 meciuri, dintre care 5 câștiguri, 3 remize și 8 eșecuri, conform Digi Sport. Cauza despărțirii de echipa unde a și jucat în urmă cu aproximativ 30 de ani, o reprezintă rezultatele mediocre pe care le-au prezentat în acest sezon.

,,Foarte greu de digerat. I-am anunțat și pe băieți, a fost ultimul meci. Eu mă opresc aici, le-am mulțumit pentru toate momentele bune pe care le-am avut împreună. E nevoie de o schimbare. N-am ce să le reproșez la meciul de azi. Am încercat în permanență, am dominat mult Argeșul, dar ne-a lipsit golul doi. În acest moment erau mai importante punctele. A fost ultimul meci pentru mine. Am luat decizia imediat după meci, le-am spus băieților în vestiar. Dacă am fi câștigat, da, aș fi rămas. Era un moment important pentru noi, dar cred că e nevoie de o schimbare. Eu am făcut tot ce am putut, dar, în ultimul timp, rezultatele ne-au lipsit. Suporterii au dreptate atunci când echipa nu merge. Tot ei m-au rugat în iarnă să rămân. Acum știu că au fost supărați. Încă n-am vorbit cu cei din DDB, dar voi vorbi”, a citat Gane pentru Digi Sport.

Încă dinaintea plecării lui Jerry Gane de la Dinamo, suporterii DDB căutau un potențial antrenor. Gigi Mulțescu a fost pe lista posibililor aleși, iar în urma insistențelor celor care l-au contactat, acesta a acceptat postul.

Primul mesaj al lui Gigi a fost, ,,Gata! La muncă”, conform GSP.ro.  Antrenorul este la al 5-lea mandat pe banca tehnică a alb-roșilor, împreună cu preparatorul fizic George Neagu, alături de care a mai făcut echipă în trecut, la Astra Giurgiu și la Dinamo.

Mulțescu este pus pe muncă și pe fapte bune, iar astăzi, în jurul orei 16:00, a ajuns la baza din Săftica pentru a conduce primul antrenament din poziția de antrenor.

„Este o nouă provocare din partea echipei mele de suflet pentru care am mai făcut astfel de gesturi. E mai greu acum, pentru că timpul lucrează împotriva noastră. Nu mai e timp, s-au pierdut puncte, s-au scurs etapele. Am emoții pentru că e vorba de soarta echipei. Sunt speranțe. Este o situație mai grea decât ceva din vară. E criză de timp. Mă bucur că pot să ajut echipa. Dacă iese treaba bine și salvăm echipa, voi fi și mai fericit. Contractul e până în vară, dar dacă ai rezultate, e clar că vei fi apreciat”, a declarat acesta pentru GSP.ro.

Surse:

  • https://www.digisport.ro/
  • https://www.gsp.ro/
  • https://www.telekomsport.ro/
Citește aici despre motivul care l-a determinat pe Roger Federer să se retragă de la turneul de la Dubai.

 

 303 total views,  1 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *