Impresionați de eforturile pompierilor români, Grecii îi compară cu niște… extratereștri 

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
pompieri
Foto: www.facebook.com/igsu.situatiideurgenta
Statul elen este atât de impresionat de eforturile pompierilor trimiși în Grecia încât i-au comparat cu niște extratereștri. O astfel de comparație este făcută după ce, săptămâna trecută, România a răspuns afirmativ când statul elen a cerut, prin intermediul Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene, ajutor pentru stingerea incendiilor din pădurile grecești. 

 

Astfel, duminică, 8 august, 45 de pompieri din cei 112 trimiși în Grecia, au avut prima lor intervenție chiar în zona Spathari de pe insula Evia. Pompierii special antrenați pentru stingere incendiilor impresionează atât cu sufletul, cât și prin munca lor.

Pompierii români care au venit în ţara noastră să întărească efectivele anti-incendiu şi să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă, afirmă presa elenă, citată de ziare.com.

Când românii sunt solidari și uniți, fac lucruri mărețe, iar asta a remarcat și apreciat tot poporul grec.

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcţia vântului şi au folosit tehnologie de ultimă generaţie pentru localizarea incendiilor. În acelaşi timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă şi, cu furtunurile racordate între ele pe distanţe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile, remarcă grecii.

Publicația militară Veteranos descrie gruparea militară română ca fiind cea mai puternică forţă care soseşte dintr-o ţară europeană. 

Surse:

Citește și: Incendii devastatoare – Grecia solicită ajutor României pentru a ieși din infern

 924 total views,  1 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *