Noul început de an școlar vine cu mari emoții și cu 3 reguli sanitare importante

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
început de an școlar, education, back to school, school supplies-1545578.jpg
Foto: pixabay.com
Fiecare început de an școlar este un prilej de bucurie pentru copilașii care pășesc entuziaști în clasele aerisite unde își vor reîntâlni colegii, prietenii și dascălii. 

 

Totodată, un început de an școlar înseamnă emoție, mai ales pentru părinți, dar și pentru profesori. Cei mari resimt aceste emoții la dublu. Pe de o parte, pentru că dragii lor copilași pornesc într-o nouă călătorie  și ei înșiși vor fi incluși în această aventură pentru a-i îndruma, încuraja și susține în viitorul an școlar. Pe de altă parte, emoțiile sunt mărite din cauza normelor sanitare impuse pentru evitarea contaminării și răspândirii virusului Sars-Cov-2.

Pentru o bună funcționare a sistemului educațional și pentru a evita închiderea școlilor așa cum s-a întâmplat anul trecut, au fost impuse o serie de reguli sanitare, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

1. Obligativitatea purtării măștii

Prima regulă pentru noul început de an școlar și poate cea mai controversată este obligativitatea purtării măștii pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ, indiferent dacă sunt școli, creșe sau grădinițe. Părinții vor putea să asiste la festivitatea de deschidere purtând mască de protecție. 

2. Păstrarea distanței sociale

A doua regulă pentru acest început de an școlar este păstrarea distanței sociale pe toată durata anului școlar atâta timp cât situația epidemiologică o impune. Spre exemplu, Ministerul Educației a propus ca manifestările să se desfășoare în curtea școlii, astfel se va putea păstra distanța și se va evita aglomerația. 

3. Aerisirea unităților de învățământ în mod constant 

A treia regulă presupune ca fiecare unitate de învățământ să fie aerisită în mod constant, câte 30 minute, dar și în pauze timp de 10 minute.

Intrarea în școli se va face pe toate ușile de acces. Dezinfectarea mâinilor este prioritară. Acest lucru se va face de două ori: prima dată la intrarea în școală, apoi la intrarea în clasă. Regula de distanțare socială NU este valabilă doar la festivitatea de deschidere, ci și pe parcursul întregului an școlar. Așadar, copiii vor fi așezați în bănci la distanță de un metru.

Din păcate, școala va rămâne încă online pentru 2.400 de copii aflați în 12 localități diferite deoarece rata de infectare a depășit 6 cazuri la mia de locuitori. 

Succes tuturor în noul început de an școlar! 

Sursă: Digi24

Citește și: Top 10 cele mai bune universități din Europa

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *