După multe secole, Socrate, filosoful care nu a lăsat scris nici măcar un rând, continuă să țină trează și să uimească conștiința morală și reflexivă a întregii lumi.
Încă din primii ani de viață, Socrate s-a făcut cunoscut prin originalitatea felului său de a fi și de a gândi. Despre acesta ne-au lăsat prețioase informații alți doi mari contemporani: Platon și Xenofon.
Despre Socrate se spune că era îndesat, pântecos și extrem de urât. Avea ochii bulbucați, nasul cârn, se uita strâmb, barba îi era rară și neîngrijită. Era aproape hidos, și totuși, fascinant. De obicei umbla desculț și purta, indiferent de anotimp, aceeași mantie peticită. Socrate nu punea, deci, absolut deloc accent pe partea materială, ci era interesat doar de puterea intelectuală și spirituală pe care o vedea asupra oamenilor.
Fascinația pe care o inspira în jur nu se datora doar vorbelor sale înțelepte, ci deținea o multitudine de virtuți alese. Dăruit cu o neobișnuită ascuțime a minții și cu un spirit critic, înzestrat cu o mobilitate spirituală și cu o forță dialectică irezistibilă, își întrebuința calitățile, nu pentru a-și scoate în prim plan propria persoană, așa cum obișnuiau sofiștii, ci doar pentru a reuși să îi facă pe cei din jur să se cunoască, pentru a le arată că nu sunt atât de neștiutori pe cât cred.
Pentru a evidenția acest aspect, la majoritatea discursurilor publice pe care le susținea, spunea: „Ceea ce știu este că nu știu nimic”. Aceste vorbe pot avea, însă, mai multe interpretări. Una dintre acestea, cea pe care o folosea și el, este de a face interlocutorul să-și înțeleagă și să vadă propriile cunoștințe pe care până atunci nu știa că le deține. Cea de-a doua interpretare este ceva mai profundă, susținând faptul că informațiile pe care le deținem acum pot fi incomplete, sau chiar greșite pe lângă ce putem descoperi în viitorul apropiat sau îndepărtat.
Socrate a fost născut din părinți care își asigurau traiul prin munca proprie. Tatăl său, Sofronisc, fusese cioplitor de piatră, iar mama, Fenareta, moașă, deci filosoful avusese o viață foarte modestă. Acesta obișnuia să spună:
Sărăcia nu-i deloc pizmuită, nu stârnește certuri, o păzești fără paznic, și, nesocotită, crește și se întărește mereu.
Pentru că prețuia doar zestrea sufletească a oamenilor, se mulțumea cu strictul necesar. În ciuda faptului că își folosea majoritatea timpului pentru a-și sfătui semenii, nu primea bani pentru comorile din gând și din suflet pe care le risipea în jur. Acționa astfel pentru a nu diminua puritatea acțiunilor sale morale, dar și pentru a-și păstra libertatea de gândire și de mișcare. Pe când se plimba printr-o piață supraaglomerată, a exclamat:
„Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!” Socrate punea mulțumirile sufletului mai presus decât plăcerile trupului.
În viața de familie, n-a fost, din păcate, prea fericit. Destinul i-a hotărât o soție cicălitoare și certăreață. Antipa a rămas de-a lungul secolelor prototipul harpei conjugale, pusă mereu pe ceartă, cu un soț atotrăbdător. Filosoful spunea că s-a obișnuit cu țipetele Xantipei „ca și cu o roată care scârțâie într-una”. Cu ocazia uneia dintre izbucnirile de mânie ale acesteia, femeia i-a turnat o găleată cu apă în cap. Acesta a spus oaspeților care asistaseră uluiți:
„Nu vă spuneam eu că tunetele Xantipei se vor sfârși cu o ploaie?”
Socrate, însă, nu s-a plâns niciodată de vitregia soției. Mai mult, a încercat să explice de ce a ales să trăiască astfel, încercând să se asemene cu un îmblânzitor de cai nărăvași. Socrate i-a explicat unui anume Antistene, care se minuna de răbdarea lui în viața conjugală că, vrând să învețe să trăiască în mijlocul oamenilor, a luat-o de soție pe Antipa, convins că dacă o va suporta pe ea, va putea să facă față oricărui individ.
Acesta și-a găsit moartea otrăvindu-se cu ceai de cucută. A ales să-și pună capăt zilelor în acest mod pentru că oricum fusese condamnat la moarte. Filosoful reprezenta o adevărată amenințare pentru conducere, deoarece vocea lui începuse să fie auzită de o parte destul de numeroasă a poporului. Decizia sa de a se sinucide a arătat tuturor încă o dată, pentru ultima oară, curajul și inteligența de care Socrate, una dintre cele mai strălucite minți ale lumii, a dat dovadă.
Dacă doriți să aflați despre ecranizarea în care uimitoare mentalitate a lui Socrate a fost utilizată, vă invităm să accesați acest link.
Surse:
