26 aprilie 1992: Regele Mihai I efectuează prima vizită în România după 1989

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Mihai I
Regele primit de oameni la întoarcerea în România în 1992, Foto: facebook.com/saladeguerra

Ziua de 26 aprilie 1992 marchează în istoria României un eveniment de mare importanță, întrucât inimile a mii de români vibrează la unison, mânate fiind de speranța și de bucuria revederii regelui Mihai I, omul care câștigase încrederea și dragostea sinceră a poporului.

 

După o perioadă îndelungată de trădări, opresiuni și pesimism, adusă de comunism, se arăta posibilitatea unei salvări regăsite în persoana regelui, un erou al românilor, care a suferit în exil alături de aceștia și a simțit pe deplin dorul de casă. De ce este atât de impresionantă întoarcerea regelui în România, veți afla în rândurile ce urmează.

Scurtă biografie a vieții regelui Mihai I

Mihai I s-a născut la data de 25 octombrie 1921 la Sinaia. A fost fiul regelui Carol al II-lea, moștenind de la naștere titlul de Principe al României. Decizia controversată a lui Carol al II-lea de a-și părăsi țara și de a se stabili cu amanta sa, Elena Lupescu, în Franța, a atras excluderea lui din familia regală. Această situație și moartea lui Ferdinand I în 1927 au determinat venirea principelui Mihai la tron.

Cu toate acestea, Mihai avea doar 6 ani când a fost însărcinat cu această răspundere, prea grea pentru umerii unui copil fragil. În consecință, s-a format o regență care să sprijine noul rege în procesul de guvernare și care îi avea ca membri pe unchiul său, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan.

Odată cu întoarcerea lui Carol al II-lea în 1930, Mihai a fost detronat, revenind la a fi principe și primind în schimb titlul de voievod de Alba Iulia. A urmat despărțirea dureroasă de mamă, de regina Elena, deoarece aceasta a fost exilată. Astfel, toată educația rafinată și programul bine organizat conceput de regina Elena au fost abolite de principiile și noile reguli instaurate de Carol. 

Regele Mihai mărturisește, mai târziu, în cadrul unor interviuri, că a simțit „un gol imens” la pierderea mamei sale, persoană în care avea încredere deplină, discuțiile lor nutrind sinceritatea pură. Carol a realizat o școală specială în curtea Palatului Regal, adunând tineri de vârsta fiului său din diverse categorii sociale și de diverse etnii. Aici, Mihai avea să studieze materii similare celor din liceele obișnuite, însă predate de elita didactică.

Azi se implinesc 136 de ani de la introducerea Regalitatii in Romania !
A venit ca o Speranta in vremuri tulburi, la un…

Posted by Claudiu Pavelin Galatescu on Friday, March 26, 2021

 

În 1939 izbucnește al Doilea Război Mondial, iar în anul următor țara înregistrează pierderi teritoriale semnificative. Noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, îl obligă pe Carol să abdice și astfel, tronul îi revine lui Mihai I. Acesta depune jurământul de credință pe data de 6 septembrie 1940, în aceeași zi fiind uns rege de către patriarhul Nicodim Munteanu și încoronat cu Coroana de Oțel. Însă, regele avea doar câteva atribuții în conducerea statului, cum ar fi desemnarea primului ministru și conducerea armatei, rolul majoritar în guvernare avându-l Ion Antonescu. Pe toată perioada regimului lui Antonescu, puterea regalității a fost limitată.

Contextul exilării regelui Mihai I

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în ciuda eforturilor susținute, România se afla în tabăra învinșilor. Mai mult decât atât, situația era tensionată din cauza presiunilor URSS-ului și a intereselor marilor puteri. Aflându-se în sfera de influență a URSS-ului, România n-a putut scăpa de monstrul lacom reprezentat de comunism, care a înghițit dintr-o suflare țara, nelăsând spațiu pentru eventuale proteste și ștergând orice urmă de guvernare liberală.

În primă fază, URSS-ul și-a trimis delegați în vederea negocierii situației României, însă nu se punea problema unei dezbateri, ci mai degrabă era vorba despre impunerea unor măsuri totalitare și a regimului comunist. Astfel că, după discuții aprinse cu regele României și strategii mișelești, recurgerea la amenințări ca ocuparea României de către Rusia, A.I. Vîșinski, adjunct al ministrului de Externe URSS, a reușit să obțină căderea guvernului lui Nicolae Rădescu și venirea la putere a lui Petru Groza. Încetul cu încetul, regele Mihai I pare că rămâne tot mai singur, neavând niciun sprijin.

Măcinat de deciziile luate forțat, regele caută constant metode de a-l înlătura pe noul prim-ministru. Găsește o oportunitate în momentul în care Aliații nu recunosc guvernul Groza, așa că regele îi cere demisia. Are loc o situație fără precedent, întrucât primul ministru refuză, fapt ce-l forțează pe Mihai I să intre în grevă regală (lucru care însemna refuzul de a mai semna actele înaintate de Guvern).

Această situație nu a durat mult timp, întrucât aliații din vest își doreau să nu existe tensiuni și au recunoscut guvernul Groza după ce primul ministru a acceptat doi miniștri noi, unul liberal și unul țărănist, în vederea soluționării problemei. Un alt eveniment semnificativ a fost reprezentat de alegerile frauduloase din noiembrie 1946. Atunci, au fost falsificate voturile în favoarea comuniștilor și astfel a pierit esența democrației, pălind în fața mârșăviilor comuniste.

Abdicarea și exilul regelui Mihai

Toate semnele indicau inevitabila exilare a familiei regale. România rămăsese singura țară din estul Europei care încă avea regim monarhic, deși era ocupată de forțele sovietice. Tot planul ce avea să ducă la abdicarea regelui a fost orchestrat de Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, astfel că regele este chemat la o întrevedere la Palatul Elisabeta din București. 

Pe strada Kiseleff, care ducea spre palat, regele a observat trupe înarmate, iar acestea nu au permis trecerea întregului convoi, ci doar a mașinii care îl transporta pe rege și pe regina mamă. La Palat, este întâmpinat de cei doi lideri politici, iar totul seamănă mai mult cu o ambuscadă decât cu o întâlnire politică. Petru Groza și Gh. Gheorghiu-Dej îi dau un ultimatum regelui și îi spun că, dacă nu respectă hotărârea lor, o mie de studenți aflați în închisorile din București aveau să fie omorâți.

Mai mult decât atât, unele surse susțin că însuși regele ar fi fost amenințat cu un revolver. Mihai I este silit să semneze actul de abdicare redactat în prealabil de cei doi politicieni. Pe data de 3 ianuarie 1948, regele Mihai și regina mamă pleacă spre Elveția.

Întoarcerea regelui Mihai

Pe fondul căderii comunismului în anul 1989, se întrevede speranța revenirii regelui. Aflând despre situația tensionată din țară, regele îi încurajează pe români de la distanță, rămânând în aceste file de istorie îndemnul său: 

Nu îi provocați, fiți pașnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!

Alungat din propria țară, regele Mihai I părea un rege trist, un rege fără țară, însă nu a abandonat niciodată România. În nenumărate rânduri a fost solidar cu românii, încercând în diverse feluri să-i ajute sau măcar să-i susțină. De asemenea, după Revoluția din 1989, a încercat de câteva ori să se întoarcă acasă și să fie aproape de români în ocazii speciale pentru aceștia. Un exemplu este vizita de Paște din 1990, când regele primise aprobarea Guvernului să intre în țară. Însă, situația nu era atât de simplă. Vizita lui trebuia să se desfășoare sub niște reguli stricte, stabilite anterior de Ion Iliescu și Sergiu Celac. 

În pofida garanției inițiale că actele familiei regale erau în regulă, odată ajunși în aeroportul din Zurich, au fost înștiințați că vizele lor au fost retrase de statul român. Umilit și întristat, regele trebuie să se întoarcă la Geneva. În același an, în preajma sărbătorilor de iarnă, regele decide să facă un nou drum spre țară. Nici de data aceasta nu a avut succes, pentru că, odată ajuns la aeroportul din Otopeni, i se rețin actele în vederea verificării și, după ce așteaptă returnarea acestora la casa purtătoarei de cuvânt a Casei Regale, Simina Mezincescu, i se spune că a intrat în țară ilegal.

În anul 1992 se îndeplinește dorința anterioară a regelui de a petrece Paștele alături de români. În aprilie este invitat la mănăstirea Putna pentru a participa la slujba religioasă cu ocazia sărbătorilor pascale. Se citește pe chipurile românilor o bucurie lăuntrică de neimaginat în momentul revenirii regelui. Sentimente de patriotism și respect se împletesc, făcând ca atmosfera să devină aparte, unică în istoria țării și în micile istorii individuale comemorate de cetățeni în amintirile lor. Toți îi scandează numele cu entuziasm și se bucură de sărbători alături de liderul lor mult îndrăgit. 

Ajuns la București, este uimit de priveliștea din oraș: o mulțime imensă de oameni împrăștiați peste tot veniseră să-și vadă regele. Purtau cu ei portrete ale regelui, flori, drapelul țării, fiind cu ochii în lacrimi și având zâmbete largi pe chip. Apropiindu-se de mașina ce-l ducea spre biserica Sf. Gheorghe pentru a doua slujbă a Învierii, oamenii aproape au luat pe sus autovehiculul, plângând de fericire. Mai târziu, seara, regele a ieșit la balconul Hotelului Continental ca să țină un discurs în fața publicului. Cuvintele sale, rămase întipărite în memoria oamenilor prezenți au fost: 

Cu toate că am fost departe de voi mai bine de 45 de ani, nu v-am uitat niciodată și vă iubesc din toată inima.

A doua zi, pe 27 aprilie, trebuia să plece, iar vestea i-a mâhnit pe români.

Se știa încă dinaintea exilului că regele era iubit, iar asta reprezenta o amenințare considerabilă pentru oamenii politici ai vremii, în special pentru comuniștii care au schimbat radical țara în rău. Aceeași teamă au simțit-o și oamenii politici de după Revoluție, pentru că au făcut tot ce le-a stat în putință să amâne venirea definitivă a lui Mihai I în țară. În următorii ani, i-au refuzat vizita și venirea la un simpozion special organizat pentru celebrarea a 50 de ani de la hotărârile sale care au schimbat soarta războiului, justificând decizia prin faptul că regele nu avea cetățenie română. 

Mihai I avea să primească cetățenia română abia în anul 1997.

Ultimul rege al României a fost iubit de români, dar a fost ținut departe de aceștia, neputând să se bucure de țara atât de mult prețuită și neputând să-și îndeplinească pe deplin rolul de rege. Regele Mihai I a plecat dintre noi, lăsând moștenire actualilor politicieni grija țării și îndemnul de a o conduce demn, corect și în favoarea poporului.

Dacă sunteți interesați de istoria României, aflați mai multe aici.

Surse:

 772 total views,  1 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *