Autor: Giulia Lovin
Harry Potter și Piatra Filosofală este unul dintre cele mai vizionate filme din lume, devenind un fenomen global datorită unei saga care a ajuns la 500 de milioane de exemplare vândute în 80 de limbi.
Povestea relatează primul an al lui Harry Potter la Hogwarts, unde acesta descoperă că este un vrăjitor celebru și își începe educația în domeniul magiei. Filmul îl prezintă pe Daniel Radcliffe în rolul lui Harry Potter alături de Rupert Grint și Emma Watson în rolul celor mai buni prieteni: Ron Weasly și Hermione Granger. Este un film din 2001 regizat de Chris Columbus și adaptat după cartea britanică scrisă de J. K. Rowling.
Sub măștile unei povești din copilărie, saga Harry Potter spune adevăruri complexe într-un mod simplu devenind universală, potrivită pentru orice vârstă.
A lucra din greu este important, dar există ceva care contează mai mult: a crede în tine. – Harry Potter
Harry, protagonistul serialului, devine cel mai cunoscut vrăjitor al vremii sale, dar nu prin alegere. Părinții lui Harry, Lily și James Potter, au fost uciși la scurt timp după nașterea lui de către Lordul Voldemort, cunoscut și sub numele de Lordul Întunecat. Harry a reușit să supraviețuiască atacului datorită sacrificiului mamei sale, oferindu-i băiatului celebra sa cicatrice în forma unui fulger.
În urma acestor evenimente, nu exista nicio vrăjitoare sau vrăjitor care să nu cunoască povestea lui și cum a reușit să-l învingă pe Lord Voldemort când era nou-născut. Pentru protecţia lui, este trimis să locuiască cu singura familie pe care o are; mătușa lui Petunia și unchiul Vernon, împreună cu fiul lor Dudley. Harry află că este un vrăjitor la a 11-a sa aniversare și, astfel, pornește în călătoria sa la Hogwarts.
Am decis să adun ceea ce pentru mine reprezintă 6 scene care l-au făcut de neuitat pe Harry Potter și Piatra Filosofală.
1.Harry Potter, nou-născut, în brațele lui Albus Dumbledore
Filmul începe cu legendara scenă cu Harry Potter mic, un copil cât un ghemotoc, lăsat în fața ușii unei case suburbane. Este un bebeluș cu un semn distinctiv, cu o cicatrice pe frunte și deja se înțelege că va fi destinat lucrurilor mărețe.
Greu este de înțeles ce lucruri mărețe avea să facă, având în vedere că locuiește într-un subsol și poartă hainele vărului său care sunt prea mari pentru el. Are un fel de coafură bowl și o pereche de ochelari rotunzi.Pe scurt, nu pare a fi chiar cel mai curajos tip din lume.
Albus Dumbledore știe exact ce reprezintă Harry și ceea ce el va deveni, de aceea, pentru a-l proteja, împreuna cu Minerva McGonagall îl dă unei familii:
-Va avea acea cicatrice pentru totdeauna. Nu ai putea face ceva în privința asta, Dumbledore?
-Chiar dacă aș putea, nu aș face-o. Cicatricile pot fi utile. Eu am una deasupra genunchiului stâng, care este o hartă perfectă a metroului londonez.
La prima vedere, comentariul lui Dumbledore despre cicatricea lui Harry pare a fi o altă glumă a lui. Dar, dacă examinăm atent, dezvăluie că Dumbledore știa că cicatricea lui Harry era mai mult decât o tăietură și că reprezenta legătura dintre Harry și Voldemort.
2. Harry Potter pe platforma 9¾ la King’s Cross
Gara King’s Cross este considerată a fi una dintre principalele gări care deservesc Londra, Anglia. Elevii de la Școala de Magie Hogwarts au adus motorul cu aburi de culoare stacojie, numită Hogwarts Express pe Platforma 9¾ în fiecare 1 septembrie la ora 11:00. Pentru a ajunge pe Platforma 9¾, Harry și prietenii săi trec printr-un zid de cărămidă între peroanele 9 și 10.
Este staţia cea mai aglomerată din oraș, o stație obișnuită cu numere mari deasupra fiecărui peron. InterCity 125 intră pe peronul 9, iar mulțimea de vrăjitori cară bagaje enorme, bufnițe sau alte animale de companie neobișnuite și își fac drum spre bariera metalică solidă dintre peroanele 9 și 10. În cele din urmă, la ora 11:00, fluierul anunță plecarea, iar șuieratul pistoanelor umple peronul. Trenul începe să se miște, scârțâind în gară, în timp ce membrii familiei își salută copii.
3. Harry Potter și noii lui prieteni
În trenul plin de studenți curioși de anul I, Harry se împrietenește cu viitorii mici vrăjitori Hermione Granger și Ron Weasley. Împreună cu noii săi prieteni, acesta pornește în aventura vieții sale la Hogwarts, un loc minunat care a depășit orice imaginație, unde își va descoperi calitățile extraordinare și își va găsi casa și familia pe care nu le-a avut niciodată. Toate acestea vor avea loc într-o scenă foarte faimoasă din Harry Potter și Piatra Filosofală, în care Hermione repară ochelarii micului vrăjitor și râde de Ron. Această scenă reprezintă începutul unei prietenii puternice.
Ronald, cunoscut sub numele de Ron Weasley, se împrietenește instant cu Harry la începutul carierei lor la Hogwarts. El provine dintr-o familie foarte mare, Weasley, cu toții cunoscuți pentru părul lor roșu emblematic. Deși Ron nu este cel mai strălucit vrăjitor și poate fi uneori timid, acesta este mereu acolo pentru a-și proteja cei mai buni prieteni.
În schimb, Hermione este o vrăjitoare extrem de inteligentă și talentată care se împrietenește cu Harry imediat și este selecționată în Gryffindor. Hermione, care provine dintr-o casă non magică, devine una dintre cele mai strălucite vrăjitoare. De-a lungul timpului petrecut la Hogwarts, este fascinată de a învăța arta magiei și reușește întotdeauna, cu inteligența ei, să-și scoată cei mai buni prieteni din necazuri.
4. Harry Potter cunoaște magia
Când ajunge la Hogwarts, Harry descoperă mături zburătoare, elfi de casă și chiar monede magice; pentru el totul se schimbă. În această scenă, fiecare cadru este fermecător, aici vei vedea toată uimirea pe care o simte Harry pentru prima dată când ajunge pe strada Diagon Alley.
Aici își cumpără tot ce are nevoie. În momentul în care trebuie să cumpere o baghetă se întâmplă ceva interesant și curios. Domnul Garrick îi dă, conform tradiţiei, baghetele care au aparținut părinților lui. Aici se naște un dialog între cei doi și devine un moment care va rămâne întipărit în mintea tuturor fanilor: „Bagheta este cea care alege magicianul, domnule Potter”.
Când Harry Potter intră în magazinul lui Ollivander, acesta îl întâmpină bucuros:
Ah, da. Da, da. M-am gândit că o să te văd în curând, Harry Potter. Ai ochii mamei tale. Parcă abia ieri a fost aici, cumpărând prima ei baghetă. Lungime de zece centimetri și un sfert, șuierătoare, făcută din salcie. O baghetă frumoasă pentru o muncă fermecătoare.
Ollivander explică că o baghetă are un miez, în cazul lui Harry o pană de Phoenix, iar corpul baghetei este făcut dintr-o varietate de lemne cu diferite proprietăți magice.
Ollivander îi spune că a mai făcut o baghetă similară folosind o altă pană din același Phoenix, dar folosind un lemn diferit. Bagheta lui Harry este din ilice, care simbolizează protecția, față de cea a lui Voldemort făcută din tisă, care este simbolul morții. Imediat după ce Harry părăsește magazinul, Ollivander îi trimite o scrisoare lui Albus Dumbledore informandu-l despre vânzarea baghetei.
5.Harry Potter și Jobenul Magic
Nu Viperină.
Când Harry ajunge în sala mare a școlii, are loc unul dintre cele mai iconice momente din întreaga saga cinematografică. Jobenul Magic este un obiect folosit pentru a repartiza studenţii din primul an în patru categorii: Gryffindor, Țesut-Roșu, Ravenclaw și Viperinii.
Harry dorește cu tărie să nu fie pus în casa Viperinilor și așa că Jobenul îl consideră înțelept și îl atribuie lui Gryffindor. Și de aici și celebrul dialog:
Nu Viperină, nu? Ai putea deveni grozav, știi…
Pălăria era peticită, uzată și extrem de murdară, iar pentru a vorbi și a cânta, o lacrimă se prelinge pe marginea Jobenului deschizându-se ca o gură interpretând gândurile vrăjitorilor. După un timp, anunță cu voce tare alegerea făcută pentru ca toți ceilalți să audă, iar vrăjitorii să se alăture casei repartizate.
În privința lui Harry, Jobenul părea să aibă o dificultate în a alege. A sugerat că Harry ar avea mare faimă și glorie prin alăturarea Casei Viperinilor, deoarece posedă calități potrivite, precum viclenia și determinarea. Harry a cerut în mod special să fie cruțat de această soartă, iar pe baza acestei cereri, Pălăria l-a plasat în Gryffindor, unde ambii lui părinți fuseseră și ei repartizați.
Când Harry a vorbit cu Jobenul în al doilea an, acesta și-a repetat declarațiile anterioare – că Harry s-ar fi descurcat bine în casa Viperinilor. Acest lucru s-a datorat, probabil, faptului că o parte din sufletul lui Voldemort a trăit în interiorul lui Harry în timpul alegerii; Pălăria ar fi înregistrat prezența, observând potențialul vrăjitorului.
6. Harry Potter și echipa de Quidditch Gryffindor
Cu câteva săptămâni înainte de meci, echipa Gryffindor s-a antrenat intens, Harry exersând trei seri pe săptămână. Până în noiembrie, în ciuda eforturilor de a păstra secretul, mulți studenți află că Harry va fi noul membru din echipă; unii dintre studenți credeau că va fi un jucător grozav, în timp ce alții se așteptau să cadă de pe mătură. Pentru a se pregăti, Harry împrumută cartea Hermionei, intitulată Quidditch Through the Ages, și i se pare foarte interesantă.
Sâmbătă, 9 noiembrie, în dimineața meciului, Harry se trezește în imposibilitatea de a mânca micul dejun din cauza emoțiilor, dar este încurajat de echipa lui să o facă. Până la ora unsprezece, majoritatea studenților și profesorilor se adunaseră pe terenul de Quidditch, şi chiar înainte de începerea meciului, căpitanul Wood ține un discurs intens, unul pe care Fred și George Weasley îl cunoșteau pe de rost, făcând parte în echipă în anul anterior.
În timpul primului meci dintre Gryffindor şi Viperini, Quirinus Raptor vrăjește mătura lui Harry, dezechilibrandu-se de mai multe ori, dar băiatul este salvat cu ajutorul Hermionei Granger, care invocă un mic incendiu pe scena unde stă profesorul, făcându-l pe acesta din urmă să piardă contactul vizual cu Harry, contact necesar pentru a menține blestemul.
Harry apucă Snitch-ul de aur cu gură și Gryffindor câștigă jocul, cu 170 puncte la 60.
Snitch-ul de aur, numit adesea doar Snitch, a fost a treia și cea mai mică minge folosită în Quidditch. Era o sferă de culoare aurie, de mărimea unei nuci, cu aripi argintii. Aceasta zbura în jurul câmpului de Quidditch cu viteză mare, uneori făcând pauză și plutind. Scopul jocului era ca un membru din echipă să-l prindă pe Snitch înaintea celeilalte echipe, iar valoarea ei era de 150 de puncte.
- Aici puteți găsi și alte filme la fel de interesante!
- Puteți citi acest articol și în italiană, aici.
Surse:
- https://harrypotter.fandom.com/wiki/King%27s_Cross_Station
- https://harrypotter.fandom.com/it/wiki/Squadra_di_Quidditch_dei_Grifondoro
- https://www.vanityfair.it/gallery/harry-potter-pietra-filosofale-compie-20-anni-perche-e-ancora-cult
- https://www.kingscross.co.uk/harry potter-platform-9-34
- https://it.wikipedia.org/wiki/Harry Potter_e_la_pietra_filosofale_(film)
- https://ro.wikipedia.org/wiki/J._K._Rowling