Reprezentarea mitului faustic în contemporaneitate

Autor: Ioana Mihailescu

Mitul Faustic poate fi înțeles prin aceast schimb al sufletului, pe care celebrul doctor din opera lui Goethe îl face cu Mefistofel, în vederea unei vieți pământene pline de avuție și extaziere perpetuă. De mică am tot auzit, atât de la părinți, cât și de la rudele mai apropiate, ulterior de la prieteni, că în viața, cel mai important lucru este sa fac ceea ce-mi place.

Am crescut într-un mediu ce mi-a permis dezvoltarea psihologică și emoțională axată pe nevoia individuală de a-mi descoperi pasiunea, a o numi fără teamă și a merge pe urmele ei, plină de avânt și încredere că are să fie bine, în cele din urmă. Ce faci însă dacă focul ce mocnește în sinele tău este incompatibil cu ceea ce societatea promovează? Dacă pentru a putea face față provocărilor de zi cu zi este nevoie să îți vinzi sufletul diavolului, precum însuși Goethe anticipase secole înainte?

Sunt pasionată de literatură, așadar, pentru a-mi putea câștiga banii cinstit, cel mai apropiat domeniu în care aș putea să profesez și să ofer informațiile, ce cu multă trudă și fericire le-am putut prelua și asimila în acești ani, este necesar și organic să mă fac profesoară… ideal ar fi de liceu cel puțin, pentru a putea intra real în contact cu tot ceea ce simbolizează studiul literaturii.

Precum doctorul Faust care, încercând să ducă un trai normativ, se trezește într-o seară în biroul său – plin de deznădejde și înconjurat de disperare față de viața sa mediocră – alege să facă un pact cu Mefisto în vederea nemurii. Astăzi, cei mai mulți dintre noi, ne regăsim în situația în care suntem pasionați de câte un domeniu care nu este atât de valoros în ochii societății, și care, în consecință, nu merită sa fie decent remunerat de către stat.

Am crescut fiind încurajați să ne urmăm visul, să credem cu tărie că el poate fi realizat, dacă investim timp, pasiune, îndrăzneală, suflet… Am crescut să ne dedicăm lui, până în punctul în care cei mai mulți dintre noi realizăm că nu putem supraviețui făcând asta și de aici până la renunțare, iar mai apoi deznădejde, nu este decât un pas.

Și uite așa, activitatea principală și cea mai arzătoare dorință devine un hobby – indiferent de denumirea sa – citit, cântat, pictat, dans etc. – un hobby ce ulterior, se risipește în amintirea iluziei de altădată.

Faust: Cine ești tu?

Mefisto: Numele meu este Mefisto și sunt în posesia unui ordin de jos că să te ajut cu problema ta.

Faust: El te-a trimis?

Mefisto: Da!

Faust: Bine, păi atunci știi ce ai de făcut, nu? Redă-mi o nouă viață.

Mefisto: Voi face chiar și mai mult de atât. Am să-ți dau viață eternă! Vei avea o viață lungă și te vei scălda într-o avere imensă. Vei merge la petreceri, vei vedea lumea bună, vei cunoaște femei, absolut tot ce-ți dorești! Dar și prețul pentru toate acestea este pe măsură.

Faust: Ce anume vrei?

Mefisto: Sufletul tău, vreau absolut tot ce ai. Sufletul tău va fi al nostru imediat ce vei simți că ești împlinit. Atunci când vei găsi ceva care te va mulțumi întru totul.

Să alegi să urmezi societatea, vânzându-ți sufletul contemporaneității, care îți dă o șansă, respect sau șansa la un trai neasuprit de frustrările bănești doar dacă bifezi anumite meserii? Sau să îți continui existența mai mult decat normativă, în mrejele disperării, dar încărcat de iubirea pe care pasiunea ți-o oferă ?

Iată ipostaza în care, cei mai mulți dintre noi, ne regăsim astăzi.

Căci tot mi-am numit pasiunea, vreau să o corelez cu o problematică atât de actuală, cu care foarte mulți tineri, la început de drum, se confruntă. Goethe a spus mai mult decat povestea unui bărbat aflat în pragul plictisului său existențial și dorindu-și recalibrarea stării sale sufletești – A înfățișat o istorie prezentă și în timpurile noastre.

Doctor Faust este un om care realizează incompatibilitatea sa cu societatea și își găsește drept soluție pentru a rezista în aceasta și pentru a se integra, magia neagră – vinderea sufletului.

Ce ușor ar fi dacă și pentru noi ar putea apărea astăzi un Mefisto – care să ne pună un voal pe ochi și să ne ademenească în vrajbă dorințelor lumești, să ne consoleze și să ne ofere iluzia că noi aparținem acestora – că așa a fost încă de la început – și așa are să fie și de acum înainte.

Cum acest fapt se arată utopic, nu ne rămâne decât nouă alegerea de a ne mulțumi pe noi – sau a mulțumi niște cutume, în vederea unui trai mai bun.