Serialele reprezintă o modalitate prin care oamenii fie se documentează, fie se relaxează, fie pur și simplu își omoară timpul. Eu una fac parte din toate aceste categorii, fiind pasionată de partea cinematografică. De aceea, am ales să-ti prezint top 5 seriale care, cu siguranță, te vor captiva.
1. What/If
Este un serial american tip thriller care te face să îți pui imaginația la contribuție pe tot parcursul vizionării lui. Miniseria a fost creată de scriitorul și producătorul american Myke Kelley și se vizionează într-un interval relativ scurt fiind vorba de un singur sezon cu zece episoade. Premiera a avut loc pe 24 mai 2019 pe Netflix. Cu superbele actrițe Jane Levy și Renée Zellweger în roluri principale, serialul abordează o poveste morală nemaiîntâlnită care arată cât de ușor poate fi schimbată viața cuiva.
2. The Queen’s Gambit
O dramă foarte interesantă despre povestea de viață a unei tinere rămasă orfană la vârsta de nouă ani care învață arta jocului de șah. Miniseria a fost lansată pe 23 octombrie 2020 în UK și are un singur sezon cu șapte episoade. Este bazat pe romanul cu același nume scris de Walter Tevis.
3.The Sinner
Este un serial misterios bazat pe psihologia unor oameni obișnuiți să comită crime brutale. A fost lansat pe 2 august 2017 și a fost nominalizat pentru două Golden Globes. A fost creat de Derek Simonds, iar personajul principal este Bill Pullman. Are tre sezoane, iar fiecare vorbește despre alt subiect.
4. Surviving Death
Este un documentar care răspunde sau cel puțin explorează întrebări care au fost puse constant de-a lungul timpului, și anume, întrebări legate de ceea ce ni se întamplă după moarte. A fost lansat pe 6 ianuarie 2021 și este un serial american.
5. You
Thrillerul plasează în centrul acțiunii pe un tânăr care își formează o pasiune pentru anumite femei. Acest serial impresionează prin accentul pe care îl pune pe micile detalii care, de obicei, sunt cele mai importante. Actorul în rol principal este Penn Badgley. Serialul a fost lansat pe 9 septembrie 2018.
Cât nu vizionezi seriale, poți citi despre Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei românești aici!