Marele actor Ion Dichiseanu a murit joi, 20 mai, la Spitalul Floreasca din Capitală, în jurul orei 15.00. În vârstă de 87 de ani, actorul era internat în spital de câteva luni, în urma unei infecții bacteriene, care a condus la o pneumonie bilaterală, informează DIGI24.
La o biopsie, s-a dezvăluit faptul că o bacterie i-ar fi infectat plămânul.
Actorul fusese internat de urgență și la sfârșitul anului trecut, în urma unei insuficiențe renale și respiratorii. La sosirea ambulanței, actorul avea saturația de oxigen foarte scăzută. Ion Dichiseanu a fost testat pentru COVID-19, rezultatul fiind negativ.
Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud, județul Vrancea. Pe lângă activitatea sa ca actor de teatru și film, a fost și scriitor. A absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București (IATC) în anul 1959.
Recunoștințe și premii pentru întreaga sa activitate
Activitatea artistică de o importanță deosebită pe care a avut-o în cadrul Teatrului Nottara, dar și în numeroasele roluri la actor, i-au adus faima de care s-a bucurat, de-a lungul anilor obținând mai multe distincții:
- Premiul ACIN pentru rolul din filmul „Clipa” (1979)
- Decorație cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, pe data de 30 mai 2002, pentru „prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
- Cetățean de Onoare al orașului Adjud, orașul său natal.
- Decorație cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer, de către președintele României, Klaus Iohannis, în anul 2019.
- În 2015, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului.
- „Premiul pentru Întreaga Carieră” în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo (martie 2017).
Ca scriitor, Ion Dichiseanu a avut următoarele publicații:
- volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995)
- Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel (2016)
Surse:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Dichiseanu
- https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/actorul-ion-dichiseanu-a-murit-1535673
- https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24809789-actorul-ion-dichiseanu-murit.htm
Citește și despre 485 de ani de la moartea lui Anne Boleyn, faimoasa regină care a schimbat Anglia.
![]()



