Întrebarea ,,Ce este omul?” este considerată întrebarea esențială pe care orice ființă umană și-o adresează sieși, la un moment dat, în această viață. Dar câți dintre noi pot oferi un răspuns precis și complex despre ce reprezintă omul? Ar putea oare cineva vreodată să spună că știe un răspuns universal valabil, recunoscut la nivel mondial și acceptat ca fiind singurul și unicul răspuns valid? S-ar putea crea la un moment dat un manual de utilizare? Ar putea veni oare vreodată oamenii pe lume cu un set de instrucțiuni? Imposibil! Sau poate…cine știe, nu?
La fel cum nu suntem siguri și nu am putea răspunde într-un mod susținut cu argumente concrete la aceste substraturi ale întrebării ,,Ce este omul?”, nici nu putem răspunde cu ceva universal valabil la întrebare în sine.
Vom încerca, în cele ce urmează, să oferim câteva aspecte din răspunsul care ar genera o serie îndelungată de cărți, cu care am putea umple o secțiune din fiecare bibliotecă a lumii.
Omul este ceea ce este sau atât cât reușește să fie de-a lungul numărului de ani care-i sunt atribuiți în această viață pământeană, trecătoare, dar atât de intensă și frumoasă, dacă el știe să o trăiască. Omul este gândul și fapta, este cel care face și cel care desface, este zeul lumii în care i-a fost dat să existe și, în același timp, creația unui alt zeu, a unui Dumnezeu, a unui Budha, a unui Allah sau oricum s-ar numi ceea ce este considerat creatorul umanității.
,,Omul este atât cât reușește să înțeleagă” este o concepție care-l poate defini într-o măsură, dat fiind că în lipsa înțelegerii unor fapte, fenomene, gânduri, omul nu-și poate atinge și desfășura în plenitudinea sa capacitățile, esența spirituală și intelectuală.
Spre exemplu, oamenii care nu înțeleg și nu acceptă comunitatea LGBTQ+ sunt oameni care refuză să se adapteze la lumea în care trăim astăzi, o lume care aspiră la o libertate desăvârșită care să acopere inclusiv alegerea partenerului de viață, în lipsa unor limitări impuse de tipul ,,o femeie se poate căsători doar cu un bărbat.”
Libertatea deplină visează la implementarea unei lozinci mult mai generaliste și mai deschise spre diversitate, de tipul:
Un om, indiferent de sexul său, se poate căsători cu oricine îl face fericit.
Există o credință desprinsă din aria culturală asiatică orientată spre dimensiunea spirituală a individului, conform căreia în orice om trăiesc doi lupi: unul alb și unul negru, yin și yang. Fiecare om decide pe care din cei doi să-l hrănească mai mult de-a lungul vieții sale, el devenind astfel rezultatul manifestării lupului pe care a decis să-l îngrijească mai atent.
Analizând puțin această legendă, ne dăm seama că înțelesul ei este acela că omul se naște cu șanse egale de a deveni o reprezentare a binelui, a reușitei, a autodepășirii, a ceea ce este benefic și lăudabil, dar și de a deveni o întruchipare a răului, a nereușitei, a regresului și a ceea ce este dăunător pentru societatea din care face parte.
Mai știm despre om că este un dependent involuntar și nu, nu de droguri, alcool sau orice altceva din această categorie de dependențe, care reprezintă totuși o alegere la început, ci un dependent involuntar de societate, de apartenență la un grup. Familia, grupul de prieteni, grupările școlare, clasele școlare, clasele sociale, tot ce presupune o ierarhizare pe niveluri și o repartizare în grupuri a rasei umane este reflectarea dorinței de a lupta cu singurătatea.
Omul nu este și nu va fi niciodată perfect, tocmai de aceea singurătatea amenință buna sa funcționare și dezvoltare.
Omul se agață de alți oameni pe drumul său prin viață, încercând din răsputeri să evite posibilitatea unui trai solitar, care ne sperie pe fiecare dintre noi în parte, chiar dacă mulți nu recunoaștem acest lucru sau preferăm să credem că singurătatea nu e cheia distrugerii umane. Bineînțeles că, fiind oameni, fiecare crede ce vrea, având alegerea de a-și manifesta libertatea deplină în gânduri și trăiri, dar singurătatea, indiferent în a cui viață se instaurează, dăunează.
S-o gândim logic: libertatea este tot ce a urmărit omul de-a lungul veacurilor și totuși, dacă ar fi existat un singur om pe toată planeta și-ar mai fi dorit-o? Sau ar mai fi existat acest concept în lipsa unei întregi specii?
Dacă un singur om ar fi populat planeta noastră, având puterea de gândire pe care o avem cu toții, ce credeți că ar fi cerut dacă i se acorda o dorință unică ce avea să-i fie îndeplinită? Bani? O ocupație?
Cred cu tărie că răspunsul ar fi fost un tovarăș, fie el prieten, dușman, iubit, frate, soră, fiu, fiică, părinte sau un total necunoscut.
Omul este un cumul de aptitudini, de manifestări, de gesturi, de vorbe, de gânduri… Omul este un pic din toate, este un mecanism complex a cărui funcționare nu urmează un tipar regulat, ci diferă de la individ la individ. Omul este cheia spre desăvârșirea creației divine, lumea, și totodată spre distrugerea ei; omul este cel mai mare admirator și cel mai mare dăunător al său.
Putem lua ca exemplu cazul poluării. Mulți se preocupă și caută soluții pentru a împiedica transformarea Terrei într-o groapă de gunoi a galaxiei, în timp ce mulți alții continuă să-și arunce gunoaiele pe jos, să își verse deșeurile în ape, să emane gaze și diverse chimicale în atmosferă, ajutând astfel accelerarea procesului de ,,autodistrugere” început de mult de planeta noastră.
La urma urmei, însă, ce este omul?
Omul este interes și nepăsare, este iubire și dispreț, este integrare și respingere, este o eternă înșiruire de însușiri binare și nu doar, ce nu poate fi descris și cuprins într-un număr limitat de cuvinte. Omul a fost ceva, a devenit altceva și se va transforma iar în altceva cu trecerea anilor. Generațiile care nu se mai înțeleg între ele, în deplinătatea cuvântului, stau ca dovadă a unei continue evoluții a rasei umane de la an la an, de la deceniu la deceniu, de la eveniment la eveniment.
Nimeni nu e identic cu altcineva, deși mulți ne asemănăm între noi. Nimeni nu gândește la fel ca celălalt, deși împărtășim idei comune cu prieteni, familie etc pe anumite teme. Nimeni nu poate cunoaște și defini în totalitate pe nimeni, pentru că complexitatea pe care o deține fiecare om în parte reprezintă o matrice unică, pe care pe parcursul existenței sale nici însuși deținătorul nu ajunge să o cunoască până în cele mai mici detalii.
Fiecare apucă să cunoască ceea ce este atât cât îi îngăduie durata de viață, deci cum ar putea cineva să creeze o descriere și o expunere desăvârșită a omului, ca generalitate, când fiecare dintre noi nu reușește să se cunoască pe sine?
Regula general valabilă în acest caz este: ,,Nu poți vorbi despre ceva ce nu cunoști”, deși în înșiruirea anterioară de idei am încercat să creez o scurtă, dar scurtă prezentare a unor aspecte mai evidențiate ce fac parte din caracteristicile minunatului și complexului concept al omului.
