Autor: Andreea Vasile
Traducere: Mihaela Stănilescu
Un amestec de modernitate și istorie trăind între tradiție și noutate – acesta este orașul Colmar. Cunoscut la nivel mondial și chiar ales drept cea mai bună destinație turistică din Europa în 2020, Colmar ne arată un mod unic de a evidenția câteva dintre simbolurile Franței: romantismul, frumusețea naturală, dragostea pentru bucătăria tradițională și vinuri.
Colmar este ales de mulți turiști în fiecare an tocmai pentru că pare să aibă tot ce ne-am dori: bogăție culturală, frumusețea peisajelor uluitoare, caracterul atemporal al caselor și al clădirilor frumos colorate.
Colmar, de la originile sale până în prezent
Vechiul oraș este situat în estul Franței, la mică distanță de granița cu Germania. Acesta datează din secolul al IX-lea, când a fost menționat pentru prima dată. Potențialul său, determinat de poziția geografică, a suferit de-a lungul istoriei mai multe schimbări și obstacole între Franța și Germania, ceea ce a influențat arhitectura și tradiția gastronomică care se găsesc astăzi aici.
Evenimente istorice majore, cum ar fi Războiul Țăranilor, Războiul de Treizeci de Ani sau Reforma au provocat anexarea sa de către Franța. În 1871, Colmar a fost preluat de Germania până în 1918, când Franța l-a recuperat după armistițiu.
Patrimoniul arhitectural al orașului Colmar
Frumusețea lucrărilor arhitecturale stă în istoria și urmele pe care acestea le-au lăsat de-a lungul timpului și care impresionează de fiecare dată, odată ce ajungem aici. Când te plimbi pe străzile orașului pentru prima dată, nu poți să nu observi casele colorate în diverse nuanțe, care dau viață peisajului, din cartierul magazinului pescarilor, care poartă numele celor ce și-au vândut peștele din apele Colmarului. Din păcate, incendiul din 1706 a distrus o mare parte dintre acestea, însă în secolul al XX-lea a fost efectuată o campanie de restaurare, ce a făcut posibilă repararea caselor, redându-le frumusețea de altădată.
Un alt aspect care atrage atenția asupra orașului este Mica Veneție. Imaginea sa este dată de casele situate de o parte și de alta a apei. Turiștii care vin aici sunt invitați să facă o plimbare cu barca, să se cufunde în atmosfera romantică și, de asemenea, să descopere istoria locului, povestită de un ghid.
Desigur, există și alte monumente de văzut în timpul călătoriei aici:
- Casa Pfister care încorporează elemente medievale și renascentiste;
- Casa Capetelor, o atracție turistică remarcabilă, decorată cu nu mai puțin de 106 capete sculptate;
- Biserica Colegială Sfântul Martin, care oferă o armonie interioară specială.
Colmar în inima „Rutei Vinului din Alsacia”
Ruta vinului alsacian începe cu Marlenheim și se extinde până la Thann, iar poziția aproape centrală a lui Colmar, combinată cu implicarea sa în producția de vin, i-a adus titlul de Capitala vinurilor alsaciene în anul 1999. Acest nume a dat mai multă popularitate și vizibilitate orașului. Călătorind de-a lungul traseului și descoperind vinurile, mâncarea și tradițiile, turiștii se pot bucura pe deplin de ceea ce această regiune are de oferit.
Crăciunul și Paștele în Colmar
Dacă perioada Crăciunului și a Paștelui este o oportunitate de a decora toate orașele lumii în cel mai frumos mod posibil, în Colmar se întâmplă altfel, deoarece aspectul său pare să fie din cele mai frumoase vise chiar și în afara acestor perioade. Imaginea iluminată a orașului în perioada premergătoare Crăciunului, micile magazine decorate cu crengi de brad și vâsc, combinate cu primirea călduroasă a localnicilor, fac din acest oraș destinația perfectă pentru a petrece sărbătorile de iarnă.
Înțelegem acum de ce acest oraș, votat drept cea mai bună destinație turistică din Europa în 2020, este sinonim cu petrecerea timpului de calitate indiferent de tipul de turist despre care vorbim: cel care iubește gastronomia, istoria, arhitectura, vinurile sau pur și simplu frumusețea.
Muzeul jucăriilor din Colmar
Muzeul jucăriilor Colmar primește orice persoană să aibă parte de o vizită distractivă și tematică a jucăriilor care ne-au marcat copilăria. Muzeul expune o serie de piese din secolul al XIX-lea până în prezent și care atestă evoluția civilizației noastre. Pe trei nivele, universurile se intersectează: jucăriile vechi se întâlnesc cu personaje din desenele animate, urșii vechi și primele păpuși Barbie, ca să nu mai vorbim de jocuri video, Playmobil, machete, roboți și trenuri în miniatură.
Jucăriile și jocurile expuse își au originea în locuri din întreaga lume și au aparținut tuturor generațiilor de copii. Una dintre caracteristicile particulare ale muzeului este sistemul de trenuri care trece prin tot etajul doi. Muzeul își schimbă periodic vitrinele și astfel expune peste 1000 de jucării, întinse pe 3 nivele. Colecțiile sunt foarte bine puse la punct și oferă o privire de ansamblu asupra diferitelor lumi și perioade. Mese de joc, console și jocuri de societate de marime naturală vă stau la dispoziție pentru a vă distra în muzeu!
Muzeul de Istorie Naturală și Etnografie
Din 1985, clădirea fostei școli Turenne a găzduit Muzeul de Istorie Naturală și Etnografie, vitrina Societății de Istorie Naturală fondată în anul 1859. O adevărată comoară pentru Colmar! Timp de 150 de ani, angajații companiei au studiat, îngrijit și protejat marea varietate de colecții care au fost strânse de-a lungul anilor din donații. Bogăția sa este deosebită și se distinge în marele oraș.
Veți descoperi colecții foarte diverse și incredibile: animale regionale și exotice, adesea pe cale de dispariție, geologia planetei, cu minerale rare și fosile superbe de animale sălbatice preistorice, piese etnografice excepționale, în special din Insulele Marquesas, China, America Latină, Africa și o importantă colecție antică din Egipt, cele mai vizibile din Alsacia, cu mumii și multe alte piese.
În fiecare an, muzeul organizează o expoziție provizorie în perioada 1 februarie – 23 decembrie, precum și multe evenimente, conferințe, tururi ghidate, ateliere etc. Varietatea de exponate prezentate în vitrine poate uimi atât un copil, cât și un adult.
Muzeul Hansi
Muzeul Hansi este situat via-a-vis de celebrul Maison des Têtes din Colmar. Intră și descoperă cu ochii tăi un loc cu totul special în satul alsacian și experimentează tot felul de atmosfere și scene desenate de Jean Jacques Waltz, cunoscut sub numele de Hansi. Parte a Patrimoniului Alsacian, nenumăratele obiecte unice și excepționale expuse la etajul 1 îți vor permite să descoperi misterul regiunii pe care celebrul acuarelist, desenator și caricaturist Hansi l-a reprezentat prin concepția sa despre Alsacia ideală.
Veți descoperi diversitatea și profunzimea artei lui Hansi: de la începutul copilăriei sale până la poveștile exilului său, continuând cu acuarele, afișe publicitare și piese de epocă. O punere în scenă jucăușă va încânta tinerii și bătrânii pe tot parcursul călătoriei.
Datorită dezvoltării orașului, există o mare varietate de hoteluri unde vă puteți caza în Colmar, la câteva minute de cele mai magnifice obiective turistice. Hotelul Colmar, situat în inima orașului, este o locație ideală pentru orice turist.
Restaurante în Colmar
Pentru o masă copioasă, puteți ieși întotdeauna în centru pentru multitudinea de restaurante cu tematici diferite. Pentru iubitorii de bucătărie asiatică, există Sushia, iar pentru o seară în care doriți să discutați cu prietenii, recomandăm barul Le Major’L.
- Citește în continuare Elveția – 9 locuri pe care nu le vei uita vreodată!
- Citește acest articol și în francează, aici.
Surse:
- https://www.france.fr/fr/alsace-lorraine/article/colmar
- https://www.colmar.fr
- https://fr.wikipedia.org/wiki/Colmar