Autor: Casian Orosanu
Traducere: Zară Daria-Cristiana
Mișcarea condusă de luptătorii de gherilă și de partizanii francezi, cunoscuți și sub denumirea franțuzească de Francs-tireurs și partisans français (FTPF), este una dintre cele mai importante mișcări de rezistență interne care au avut loc în Franța. Fondată în toamna anului 1941, această mișcare marchează începutul timid al unui proces care avea să conducă la eliberarea unei Franțe umilite și subjugate, mai precis, Franța celui de-al Doilea Război Mondial.
Luptătorii de gherilă și partizanii francezi – originile mișcării de rezistență
Această rezistență civilă începe, sau cel puțin prinde contur, în urma „ruperii pactului germano-sovietic”¹ și a „invaziei URSS de către trupele lui Hitler”² (22 iunie 1941). După un an lung de război, vara avea să-și facă din nou simțită prezența.
Astfel, în această perioadă are loc „organizarea trupelor de partizani pentru a provoca o luptă armată în spatele liniilor inamice și pentru a teroriza dușmanul.”³, ca urmare a deciziei lui Jacques Duclos, înaltul reprezentant al Partidului Comunist Francez clandestin, printre alți lideri precum Charles Tillon și Benoît Frachon.
Din punct de vedere politic și administrativ, printre personalitățile cele mai remarcabile ale mișcării conduse de către luptătorii de gherilă și partizanii francezi, i-am putea aminti pe Charles Tillon, Jacques Duclos și Benoît Frachon, responsabili de organizarea acestei lupte armate.
„Mai ales veteranii”⁴ dar și „tinerii parizieni comuniști sunt cei ce aveau să fie recrutați în cadrul Organizației Speciale (OS), sub conducerea colonelului Jules Dumont, pentru a forma grupuri care să participe la lupta armată”⁵.
Numele acestei mișcări de rezistență, prea bine cunoscută și în zilele noastre, este adoptat abia „la începutul anului 1942”, mult mai târziu față de manifestarea în sine. Cred că ar putea fi un rezultat al cererii de a crea FTP, chiar dacă luna martie nu este menționată în mod explicit.
Pe 29 decembrie 1943 a avut loc fuziunea dintre FTP și Armata Secretă, din care a luat naștere FFI.
Fuziunea FTP cu Armata Secretă a avut loc la 29 decembrie 1943, dând naștere la FFI, al cărui lider, generalul Koenig, este numit la 23 martie 1944. De fapt, integrarea a avut loc mult mai târziu, iar în unele zone nu avea să se producă niciodată.”⁶
Luptătorii de gherilă și partizanii francezi în istorie
În cele ce urmează, propun să abordez un alt aspect al acestui moment istoric, de data aceasta unul mult mai concret. Citind și recitind, am găsit câteva informații extrem de interesante referitoare la bilanțul acțiunilor întreprinse de FTP, cu mențiunea că le-am extras de pe Internet. Astfel, o să vă vorbesc despre bilanțul realizat de istoricul Franck Liaigre, care are meritul de a fi „realizat primul studiu științific complet privind luptătorii de gherilă și partizanii francezi (2015)”⁷, lucru pentru care îl admir.
Se pare că, în ciuda eforturilor și sacrificiilor pe care francezii le-au făcut în luptă, este probabil ca „FTP-ul să nu fi provocat pierderi semnificative germanilor”. Însă, aceștia vor fi ținta lor principală începând cu anul 1944, scrie autorul blog-ului. Într-adevăr, efectivul francezilor ar fi doar de 282 de oameni pentru întreaga regiune pariziană în iulie 1942. Vor fi chiar favorizați în cadrul proceselor. Aici se află informațiile complete:
„Potrivit istoricului Franck Liaigre, care a efectuat primul studiu științific complet privind luptătorii de gherilă și partizanii francezi (2015), „FTP nu ar fi provocat pierderi însemnate germanilor”. Așadar, acesta arată că, de fapt, colaboratorii ar fi ținta lor principală din 1944, având, totodată, în vizor și numeroase atacuri asupra băncilor și oficiilor poștale pentru a putea obține fonduri.
Istoricul restabilește efectivele reale, subliniind modicitatea acestora: în iulie 1942, doar 282 de luptători pentru aria întregii regiuni pariziene. În mod paradoxal, germanii aleg să mediatizeze procesele luptătorilor de gherilă și a partizanilor francezi, iar acest fapt are să le crească notorietatea. ”
- Dacă te pasionează Franța și cultura ei bogată te invităm să citești și despre 7 locuri mai puțin cunoscute din orașul dragostei.
- Poți citi acest articol și în franceză.
Surse (pentru toate citările):
- https://fr.wikipedia.org/wiki/Francs-tireurs_et_partisans, Francs-tireurs et partisans.
- Franck Liaigre, Francs-tireurs et partisans (2015), carte amintită pe site-ul https://academiedechartres.blog4ever.com, 28 mars 1942: Naissance des Francs-tireurs et partisans (FTP).
- [1] https://fr.wikipedia.org/wiki/Francs-tireurs_et_partisans, Francs-tireurs et partisans.
- [2] Ibidem, https://fr.wikipedia.org/wiki/Francs-tireurs_et_partisans, Francs-tireurs et partisans.
- [3] Ibidem.
- [4] Ibidem.
- [5] Ibidem.
- [6] Ibidem.
- [7] Franck Liaigre, Francs-tireurs et partisans (2015), carte amintită pe site-ul https://academiedechartres.blog4ever.com, 28 mars 1942: Naissance des Francs-tireurs et partisans (FTP).
- [8] Ibidem, Franck Liaigre, Francs-tireurs et partisans (2015), carte amintită pe site-ul https://academiedechartres.blog4ever.com, 28 mars 1942: Naissance des Francs-tireurs et partisans (FTP)
partizanii francezi partizanii francezi