Autor: Ioana Mihailescu

Să citești literatură: timp mort sau o alegere vizionară?

Vreau să îți vorbesc din perspectiva unei tinere de 22 de ani ce, înainte de a avea ocazia să îmbrățișeze cu entuziasm și speranță domeniul filologic, a detestat evoluția academică în genere în anii din adolescență iar, în prezent, a reușit să se afilieze dorinței sale intrinseci de a rămâne în universitate și a trăncăni despre literatură cât se arată ziua de lungă. Nu o să deschid o paranteză interminabilă cu datele mele autobiografice din care să reiasă că am fost peste măsură de strălucită la școală – să spun drept, am fost mediocră ani de zile până când mi-am descoperit pasiunea. Dar haide să nu ne lăsăm târâți de această savoare a umaniștilor de a deschide paranteze interminabile.

Punctual: De ce ar trebui să citești beletristică?

Literatura este scrisă de oameni cu scopul de a ajunge la alți oameni. Acest spațiu ficțional își preia inspirația din realițățile cotidiene pe care fiecare mare autor clasic, în timpul lui, le-a trăit.

Când îl citești pe Voltaire, nu citești exclusiv Candide văzând în personajul său un tânâr naiv, fără experiența empirică a realității, aspirând la o iubire, cum mai toți marii prozatori o prezintă, învelită în acel soi de romantism răsfirat, însoțită de pateticul grandilocvenței și presărată de tragisme continue. Îl citești pe Voltarie pentru că ai auzit în treacăt că ar fi un soi de  titan al literaturii franceze și, fie vrei să-l citești ca mai apoi să poți epata cu ale tale cunoștințe multiple, fie puțin îți pasă că a existat vreodată un așa personaj.

Dar haide să îi prezentăm totuși pe cei care sunt sincer deschiși spre cunoaștere, care vor să înțeleagă ce ai putea să prinzi din opera lui Voltaire și din altele.

Am învățat câtă istorie știu astăzi numai din literatură. Am învățat de tipurile de atașament din psihologie citind scrierile medievale în revers cu cele aflate în perioada iluministă. Am învățat să empatizez cu oamenii din jurul meu, precum o făceam anterior cu personajele cărților pe care le citeam.

Am învățat să fiu fericită în compania mea, căci universul din care îmi preiau energia și liniștea nu ține strict de ceea ce poate fi observat cu ochiul liber, ci de ceea ce poate fi perceput în interiorul meu, iar aici literatura a jucat un rol primordial în a-mi deschide drumul spre mine însămi și a-mi maximiza lumea interioară.

Am învățat, de asemenea, geografie, citindu-i pe Tolstoi și Dostoievski, și mulți alții care își plasează personajele în contexte ce țin de realitatea pragmatică. Am prins și anumite insight-uri despre filozofie, sociologie, politică, antropologie, artă – pe scurt, am evoluat dintr-o perspectivă panoramică citind beletristică.

Ca să-ți răspund exact – De ce ar trebui să-mi pese de literatură? – Pentru că îți prezintă un trecut privit de un om firesc, cum ești și tu, de altfel.

Bineînțeles că autori precum Goethe, Proust, Woolf etc., ne par astăzi niște genii, și sunt în fond, dar erau și ei, ca noi, absorbiți de realitățile vieților lor. Și Goethe a fost acuzat că împinge la sinucidere când și-a publicat Suferințele tânărului Werther, precum și Proust era periclitat de societatea timpurilor sale, și acuzat de afinități sexuale din ceea ce numim astăzi sfera LGBT-ului.

 De Virginia Woolf și ale sale opere, scrise integral pe baza traumelor atât parentale, cât și sociale și emoționale, nici nu o să mai deschid discuția. Citești pentru că, în fond, vrei să te înțelegi pe tine, iar în subiectivitatea în care trăiești nu o poți face la fel de bine. În schimb, dacă alegi să mărești puțin diagrama vieții tale și să te întâlnești cu  personaje conturate de autori ce poate au trecut prin ce treci tu acum, altfel poți înțelege simbolistica.

Citești pentru că actul lecturării te învață să ai răbdare, o virtute primordială, și cu toate astea, adesea, cel mai greu de obținut.

Citești pentru că deții intrinsec acel mal du siécle, conturat cândva de René de Chateaubriand, care a înțeles că realitatea înconjurătoare nu poate satisface visceralele dorințe umane – în schimb, refugiat în universul tău ficțional, alt gust prinde o cafea baută în diminețile în care totul se arată pe fugă, altfel îi zâmbești umbrei ce își apleacă maiestatea asupra ta, când zilele de vară ne asupresc cu ale sale temperaturi caniculare – altă savoare are dragostea și, în genere, acest proces idilic de a iubi și de a te lăsa iubit.

Citești ca să-ți romantizezi propria viață, ca să înțelegi că, în fond, realitatea cântărește atât de puțin în comparație cu percepția pe care o avem asupra ei.

Pentru a-ți începe călătoria în infinitul univers al cunoașterii față de care literatura îți poate constitui un mijlocitor demn de luat în seamă, te invit să străbați, plin de aceeași curiozitate evolutivă și avânt, articolul intitulat 7 cărți de Nobel care merită citite.

literatură literatură