Traducere: Stănescu Andreea
Trăim o perioadă fără precedent în istoria omenirii. În 1918, în plină pandemie de gripă spaniolă, Europa a intrat în război! Omul este un animal social, iar izolarea în timpul pandemiei a fost o experiență dură pentru mulți dintre noi, în special pentru cei care locuiau în străinătate.
Această perioadă a pandemiei a fost un experiment social la scară largă, care va fi, fără îndoială, studiat în viitor de către științele umaniste. Rutina noastră a fost perturbată, contactul cu ceilalți a fost întrerupt timp de luni de zile, deciziile noastre, în special cele referitoare la planurile pe termen scurt și mediu, au fost restricționate, uneori într-un mod sever.
În perioada pandemiei a trebuit să învățăm să trăim foarte diferit, fără vreo pregătire
Unii dintre noi au avut prea mult timp liber, făra prea multă interacțiune cu ceilalți, așa că ne punem întrebări existențiale pe care înainte le puteam evita, întrebări legate de viața noastră. Acest lucru îmi amintește de sfatul unei prietene psiholog: Încearcă să afli cine ești atunci când te dezbraci de toate rolurile pe care le joci în viața ta. Cu alte cuvinte, cine aș fi eu dacă nu aș fi copilul părinților mei, mamă, soră, soție, prietenă, dacă nu aș avea profesia mea, slujba mea, abilitățile mele și lista poate continua.
Cine sunt eu la sfârșitul zilei? Cum aș putea să o iau de la capăt dacă aș fi nevoită? La început, această sarcină părea imposibilă și lipsită de sens – dar de ce? Pentru noi, cei care lucrăm de acasă începând cu luna martie a anul 2019, această perioadă ne-a obligat să facem un exercițiu similar, nu la fel de extrem ca al prietenei mele, dar, într-o oarecare măsură, nici prea diferit.
Perioada pandemiei a scos la iveală ce e mai bun și mai rău din oameni
Am văzut persoane care goleau magazinele fără să țină cont de nevoile altora, precum și persoane care se organizau în timp record pentru a-i ajuta pe alții, de exemplu pentru a livra cumpărături unor persoane izolate. Am văzut criticile aprinse pe rețelele de socializare la adresa celor care nu au purtat masca în metrou, dar și a celor care s-au plictisit foarte repede să se conformeze normelor și și-au continuat viața ca de obicei, folosind uneori mijloace foarte creative.
Zeci de plimbări au fost motivate în scris prin cumpărarea unui singur desfundător de toaletă, ca o necesitate absolută, pentru o casă care nu a avut niciodată o toaletă blocată în timpul pandemiei. Uneori, criticii sârguincioși și cei inventivi care au încălcat regulile, erau aceiași.
La început au pornit o cruciadă împotriva celor care își uitau măștile, refuzau să le poarte sau chiar îndrăzneau să-și părăsească casele. După câteva luni, a devenit plictisitor și, în loc să împrăștie venin pe rețelele de socializare, au început să organizeze grătare cu prietenii lor…
Perioada pandemiei – este o tragi-comedie, dacă ai un bun simț al umorului
Punându-ne întrebări despre viețile noastre… Ne fixam obiective, eram ocupați cu liste de lucruri de făcut, alergam mereu, ne plângeam de ciclul nesfârșit de metrou-muncă-somn și… deodată totul s-a schimbat. Programul nostru este liber, avem în sfârșit timp pentru noi înșine, este o petrecere!… dacă nu durează prea mult.
Nu putem face niciun city break sau să ne vizităm rudele care locuiesc în altă țară, îi sunăm mereu pe cei doi-trei oameni care locuiesc lângă noi, doar pentru a auzi destul de des că astăzi nu este o zi bună pentru a ieși la o plimbare împreună… De ce făceam tot ceea ce făceam și ce este de făcut pentru a ne face viața mai semnificativă acum după pandemie?
Care este scopul acțiunilor noastre?
Pentru a explica acest lucru, voi face o paralelă sau chiar o extindere a distincției kantiane între scopuri și mijloace:
Acţionează astfel încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi a altuia, în acelaşi timp ca scop şi niciodată numai ca mijloc.(Kant).
Am citit acum ceva timp un articol scris de un american care, cu ceva timp în urmă, explica foarte bine acest lucru, așa că voi prelua ideea. Dacă merg cu mașina pentru a cumpăra un burrito, burrito-ul este scopul final, în timp ce mașina este mijlocul pentru atingerea acestui scop.
Dacă mă duc să cumpăr un burrito pentru a-i face pe plac soției mele, care îl dorește cu adevărat, scopul este fericirea soției mele, în timp ce mașina și burrito-ul sunt mijloace pentru atingerea acestui scop. Dacă vreau să-mi mulțumesc soția pentru că vreau să fac dragoste în seara asta, atunci mașina, burrito-ul și fericirea soției mele sunt mijloacele, iar sexul este finalul, adevăratul scop.
Cele mai multe dintre obiectivele noastre sunt doar mijloace. Vrem să fim remarcați în acest proiect pentru că ne dorim o promovare pentru a câștiga mai mulți bani, pentru a ne simți validați în societate, ne dorim abundență materială pentru a consuma mai mult, ne dorim să consumăm mai mult pentru că avem impresia că ne va face mai fericiți și vom putea merge mai departe.
Vrem să consumăm mai mult pentru a fi la același nivel cu oamenii pe care îi găsim interesanți, deoarece credem că ceea ce ne va face fericiți este să avem un statut social înalt.
Dar scopul, în final, în sens kantian, rămâne întotdeauna fericirea
Ne stabilim multe obiective în viață și rareori ne oprim să ne întrebăm care este nevoia de bază pe care dorim să o satisfacem prin atingerea acelui obiectiv. Dacă am face-o, am descoperi uneori că există o cale mai ușoară și mai satisfăcătoare de a obține ceea ce ne dorim cu adevărat. Aceasta este tema la care trebuie să reflectăm pentru restul pandemiei, care sperăm să fie foarte scurtă, înainte ca viața să revină la normal și să ne putem ascunde din nou de noi înșine.
- Puteți citi articolul despre perioada pandemiei și în franceză, aici.
