HOLISTIC – ,,Aventura este combustibilul nostru! Azi mai buni decât ieri, mâine mai buni decât azi!”

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Holistic

Cum a început povestea HOLISTIC Multilingual Magazine?

Pentru că ne place aventura, am simțit nevoia unei noi provocări prin care să avem parte de experiențe și emoții noi. Totodată, acest proiect își propune să fie o rampă de lansare în domeniul jurnalistic pentru tinerele talente, atât din punct de vedere intelectual, emoțional, spiritual, cât și profesional, totul în scopul dezvoltării și funcționării complete ca persoană.

Azi mai buni decât ieri, mâine mai buni decât azi!

HOLISTIC – ,,Aventura este combustibilul nostru!”

Curiozitatea, angajarea, creativitatea, descoperirea, perseverența, cooperarea, asumarea, relaționarea, implicarea, inițiativa – toate acestea sunt doar o parte dintre ingredientele pe care se fundamentează proiectul nostru, pentru că ne dorim să creștem sănătos împreună.

Cine suntem?

Suntem persoane care nu se mulțumesc cu puțin și cu ceea ce li se prezintă de-a gata. Suntem aceia cărora nu le place să înghită pe nemestecate tot ceea ce li se oferă pe tavă. Ceea ce ne place, în schimb, este să ne luăm la întrecere cu ceea ce ne oferă cotidianul, să punem întrebări, să dezbatem, să descoperim, să cunoaștem și să devenim mai agili în relația cu viața.

Modul nostru de lucru?

Stilul de viață pe care l-am ales este acela de a ne pune constant în fața a noi provocări.

Ce iși propune HOLISTIC Multilingual Magazine?

Pe lângă acumularea unei experiențe în domeniul jurnalistic, iubirea noastră pentru limbile romanice ne-a împins să punem bazele acestui proiect prin care ne propunem promovarea limbilor romanice, atingând subiecte cheie precum: educație, lingvistică, istorie, cultură, turism, știri, etc.

Te invităm să fii alături de noi și să ne citești articolele de interes internațional!

Holistic

Vezi mai multe despre activitatea Holistic aici.

 3,097 total views,  2 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *