Måneskin sau drumul spre succes: de pe străzile Romei, pe scena de la Eurovision 2021

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Nu au fost zitti (n. r. tăcuți), dar, cu siguranță, au fost mai mult decât buoni (n. r. buni). Måneskin, reprezentanții Italiei, sunt câștigătorii Eurovision Song Contest 2021! Membrii trupei, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, au electrizat scena în finala de sâmbătă seara, cu piesa Zitti e buoni”, demonstrând că rock’n’roll-ul nu moare niciodată!

După mai mult de 30 de ani, trofeul Eurovision Torna a casa ( n.r. Se întoarce acasă, o altă piesă a trupei), iar Italia va fi din nou țara gazdă a concursului.

Måneskin, favoriții publicului la Eurovision

În urma voturilor acordate de juriile internaționale, Italia se clasa pe locul 4 (206 puncte), pe podium aflându-se Malta (208 puncte), Franța (248 puncte) și Elveția (267 puncte). Însă, clasamentul s-a răsturnat după anunțarea voturilor din partea publicului, care a propulsat trupa italiană în fruntea clasamentului cu 524 de puncte, urmată de Franța cu 499 de punte și Elveția cu 432 de puncte. 

Astfel, ediția de anul viitor va fi organizată în Italia, urmând să se decidă orașul în care se va desfășura competiția. 

Victoria Italiei a fost una foarte așteptată, luând în considerare absența din concursul Eurovision între 1998 și 2010 și rezultatele onorabile avute de la întoarcerea în 2011 și până în prezent. Ultima dată când Italia a cucerit trofeul Eurovision a fost în anul 1990 cu piesa Insieme: 1992”,  interpretată de Toto Cutugno. 

Ultima trupă rock care a câștigat Eurovision au fost finlandezii de la Lordi, în anul 2006.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Måneskin (@maneskinofficial)

Cine sunt cei 4 fantasticidin Måneskin?

Damiano David, Victoria de Angelis, Thomas Raggi, Ethan Torchio. Patru prieteni care cântă împreună și spun lumii ceea ce gândesc cu multă onestitate și simplitate în ritmuri de rock’n’roll. 

Trupa e originară din Roma, luând naștere din prietenia Victoriei (bass) cu Thomas (chitară), în timpul școlii generale, ambii făcând parte din aceeași generație. În scurt timp li se alătură și Damiano (solist), aflându-se la a doua încercare de a intra în trupă, prima dată fiind îndepărtat din cauza abordării genului pop. Ethan (tobe) intră și el în trupă, în urma unui anunț postat pe Facebook. 

Au început cântând pe străzile din Roma, încercând să strângă bani pentru înregistrarea primului lor album. Însă, au ajuns să fie cu adevărat cunoscuți odată cu participarea la concursul X Factor din Italia în 2017, avându-l ca mentor pe Manuel Agnelli, unde s-au clasificat pe locul al doilea. În 2018 scot primul lor album, intitulat Il ballo della vita. O altă victorie importantă a fost cea din luna martie în cadrul festivalului de la Sanremo, unde s-au prezentat cu piesa Zitti e buoni, ceea ce a reprezentat biletul lor spre Eurovision Song Contest 2021

Måneskin, o trupă italiană cu nume danez

Tot ceea ce îi mai lipsea trupei după înființare era numele, care a fost ales aproape întâmplător. În limba daneză måneskin  semnifică clar de lună, alegerea fiind datorată singurei fete din trupă, Victoria, care are origini daneze. Ideea i-a venit în timp ce spunea cuvinte la întâmplare în limba daneză.  

Siamo fuori di testa ma diversi da loro

Este refrenul care a spart toate barierele limbii și care a demontat toate stereotipurile. Cântecul vorbește despre mine, despre tine și despre toți tinerii care au o voce. Mesajul puternic al piesei este un îndemn optimist la anticonformism și la revoltă împotriva tuturor acelor momente în care avem o opinie diferită, în care ne simțim ignorați și neînțeleși, în care suntem judecați de ceilalți. Cu alte cuvinte, rămâi așa cum ești, continuând să visezi și să faci ceea ce îți place.

Diversitatea este ceea ce ne face unici și de aceea trebuie să ne exprimăm starea noastră interioară și să nu fim nici zitti, nici buoni. Fii tu însuți și nu asculta ceea ce spun ceilalți despre tine. 

Văzuți ca niște outsideri, atât prin participarea la Festivalul de la Sanremo și la Eurovision cu o melodie rock, cât și prin stilul lor vestimentar care promovează ideea de gender fluid, mesajul transmis de Måneskin  la momentul desemnării lor drept câștigători a fost : Rock and roll never dies!

Surse:

Måneskin, chi sono questi quattro ragazzi magici che hanno fatto tornare a sorridere l’Italia – corriere.it

Citește și Eurovision 2021 – care sunt câștigătorii acestei ediții.

Loading

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.