Tatuajele au devenit o practică obișnuită în rândul tinerilor, cu toate că, pe alocuri, încă mai sunt privite cu ochi neîncrezători. Unii le consideră un mod odios de a atrage atenția și de a-ți mutila corpul pe viață, motivând că o astfel de decizie nu aduce cu sine decât regrete, iar alții admiră această artă vie transpusă pe propria piele. Totuși, majoritatea celor care chiar hotărăsc să aducă o astfel de schimbare corpului lor au în spate motive mult mai interesante decât dorința de a „atrage atenția”.
Tatuarea se practică încă din cele mai vechi timpuri
Tatuarea poate avea și motive de natură religioasă sau ritualică. Conform Historia.ro, s-a descoperit corpul unui bărbat estimat la o vechime de mai bine de 5000 de ani, care avea în jurul gleznelor și genunchilor linii și puncte asemănătoare cu cele obținute prin tatuare. O altă descoperire, de data aceasta a mumiei unei căpetenii, a adus la suprafață un corp acoperit de desene ce reprezentau fel și fel de animale fantastice.
Alte popoare primitive recurgeau la această practică pentru a marca o trecere simbolică de la copilărie la adolescență sau la viața de adult, pentru a indica statutul social sau pentru a clasifica respectiva persoană într-o anumită categorie, cel mai frecvent fiind vorba de criminali și condamnați. Însemnarea permanentă indica și plătirea taxelor în cazul sclavilor din Imperiul Roman. Alte popoare practicante sunt egiptenii, amerindienii, grupurile de indigeni Ainu, popoarele din Siberia și altele, conform Descoperă.ro.
Fiecare om adoptă o poziție diferită față de tatuaje
Există diverse abordări legate de tatuaje, unele negative, altele pozitive, câteodată chiar neutre. În ultimul timp, rar mi s-a întâmplat să mă mai lovesc de reacții neprietenoase, dar sunt convinsă că există oameni cu tatuaje care încă se mai confruntă cu prejudecăți, mai ales dacă le au în număr mai mare și la vedere.
Tatuajul nu este un indicator de comportament sau personalitate
Da, poate exprima o parte din esența acelei persoane, dar de aici și până la a o judeca sau a o jigni este cale lungă. O părere negativă poate fi rapid suprimată prin gestul de a privi în altă parte sau – puțin mai complicat – de a conștientiza că ce alege un om să-și imprime pe corp nu este treaba noastră. Mi se pare perfect normal să nu fie pe placul tuturor, dar complet deplasat să jignești pe cineva în față pe acest temei.
Există și oameni care nu judecă și chiar admiră, lucru care mă bucură, fiindcă realizez că anumite păreri încep să se schimbe, iar această practică devine mai comună și, ușor-ușor, normalizată. Ba mai mult, unii oameni sunt politicoși și se gândesc să și întrebe înainte de a pune mâna (ca o paranteză, cei cu tatuaje alocă timp curățării și îngrijirii zonei tatuate pentru ca aceasta să arate bine cât mai mult timp, iar o atingere străină fără consimțământ nu e binevenită).
Care este povestea din spatele respectivului tatuaj?
Cel mai probabil, cei tatuați au primit cel puțin o dată întrebarea „Ce semnifică?”. E o întrebare cât se poate de normală, întrucât o dată anume, niște cuvinte sau chiar un desen mai aparte stârnesc curiozitatea. Personal, genul acesta de întrebări mă blochează mereu, din două motive care se completează reciproc. Unul ar fi că nu știu cum să-i explic persoanei care întreabă că nu doresc să fac cunoscută povestea din spatele tatuajului.
Nu este vorba nicidecum de o poveste de viață și de moarte, ci doar de dorința de a ține anumite lucruri pentru mine. Se mai adaugă și faptul că, ori de câte ori am încercat să explic, am observat cât de inconfortabil mă simt față de reacțiile oamenilor la respectiva explicație. Cea mai comună este nedumerirea, iar cea mai neplăcută este luarea peste picior atunci când încerc să ofer traducerea literală a tatuajului.
Presiunea de a avea un tatuaj cu semnificație
Al doilea motiv este și mai surprinzător, poate pentru că atrage cu sine și mai multă judecată. Există și cazul în care un tatuaj este doar un tatuaj, un desen imprimat pe vecie pe piele și nimic mai mult. Nu știu cum se face, dar parcă dacă are o poveste în spate, este acceptat mai ușor. În schimb, dacă nu avem alt motiv în afară de acela că ne place cum arată, lucrurile nu mai stau la fel.
Devine dintr-o dată mai ușor să-i spui cuiva că va regreta acel tatuaj dacă nu înseamnă nimic de fapt. Poate da, poate nu. Ce e cert este că ar trebui să evităm să inducem sentimentul de vină celor care și-au făcut unul sau mai multe tatuaje, doar pentru că motivele pentru care și le-au făcut nu prea corespund cu așteptările noastre. Aș propune o viziune un pic diferită aici: un tatuaj poate fi un accesoriu care devine parte din tine. Dacă împlinește chiar și o funcție estetică, mi se pare că e mai mult decât suficient.
Din seria subiectelor controversate, te invităm să citești și acest articol despre pedeapsa cu moartea și implicațiile ei în prezent.
La urma urmei, să nu uităm că încă vorbim despre o formă de artă, despre îmbinarea dintre tehnică și talent pe o pânză vie, unde nu ni se datorează un context sau o explicație pentru a o admira. Contextul ține de intimitatea acelei persoane. Eu una prefer să admir un tatuaj de la distanță fără a pune presiune pe acea persoană să-mi explice cum și de ce, ci mai degrabă unde și dacă a durut acea zonă.
Cum mă voi angaja dacă am tatuaje?
O altă problemă adusă de tatuarea corpului o reprezintă incertitudinea față de găsirea unui loc de muncă. Cel mai adesea, ne gândim că tatuajele pot fi un criteriu de selecție pe baza căruia să fim refuzați, dar eu una nu am înțeles niciodată de ce. Nu cred că un tatuaj are ceva de transmis în ceea ce privește competențele profesionale ale unei persoane și cu atât mai puțin în ceea ce privește educația și cunoștințele pe care le deține. Cel mai probabil, legătura s-a făcut dând drept exemplu profesii unde tatuajele nu sunt acceptate, dar asta nu se aplică tuturor locurilor de muncă.
Dimpotrivă, mitul acesta s-a spulberat pentru mine atunci când m-am angajat pentru prima dată, iar la respectivul loc de muncă toată lumea avea cel puțin un tatuaj. Iar cei care nu aveau, nu păreau să aibă vreo problemă cu asta. Foarte probabil să mai existe situații în care tatuajele la vedere nu sunt privite cu ochi buni, cum ar fi la un interviu, dar sper ca acest tip de gândire să dispară încet-încet.
Tatuajele – sursă inepuizabilă de mituri
În jurul tatuajelor s-a creat un fel de plasă de mituri asemănătoare cu cea a unei pânze de păianjen. E posibil chiar ca, cineva care și-a dorit vreodată să își facă un tatuaj, să se fi lovit de tot felul de idei născute din diverse situații și să renunțe la această dorință. Astăzi, ideile acestea pot fi cu ușurință combătute dacă le privim dintr-un unghi obiectiv. De exemplu, oamenii se tem adesea că tatuajele lor se vor înverzi cu trecerea timpului sau, mai rău, se vor infecta.
Însă nu avem de ce să ne facem griji dacă ne informăm dinainte. Ne informăm, pentru început, în legătură cu saloanele în care se fac tatuaje, în legătură cu artiștii tatuatori și stilul lor și alegem cea mai bună variantă pentru noi, ținând cont și de recomandări sau de portofoliul acestora. De asemenea, după efectuarea tatuajului, artistul tatuator informează clientul legat de îngrijirea tatuajului: ce unguent să folosească, de câte ori, pentru cât timp, în vederea unei recuperări optime. Așadar, un tatuaj realizat de un profesionist, îngrijit corespunzător (și pe termen lung!) se va păstra într-o formă frumoasă cât mai mult timp.
În încheiere, constat că, per total, atitudinea față de tatuaje merge într-o direcție bună. Nu cred că e nevoie să fie ridicate în slăvi sau să apară pe corpurile tuturor. Cred doar că se poate să ajungem într-un punct în care să nu le mai privim cu atâta uimire sau să resimțim nevoia de a ne oferi părerea despre ele.
Cu siguranță perspectivele pot fi diferite, dar toate au în comun dorința de a-ți transforma corpul în ceva ce reprezintă o parte din tine.
Sunt curioasă dacă alte persoane care au tatuaje se regăsesc în cele de mai sus, așa că dacă te-ai confruntat și tu cu sentimentele sus menționate, povestește-ne în comentarii!
Surse:
