Cum ar fi România fără Cheile Bicazului și fără lacul vulcanic Sfânta Ana? Să sperăm că nu ne vom afla în situația de a experimenta pierdea acestor frumuseți naționale.
Țara noastră se situează pe primele locuri din Europa în ceea ce privește bogăția naturală și amploarea formelor de relief. Printre minunățiile ce străbat țara noastră se află și alte forme ce nu sunt considerate drept extreme geografice. Ele sunt creații ale naturii, dar clădite și cu ajutorul omului. Printre aceste minunății se numără și Cheile Bicazului și Lacul vulcanic Sfânta Ana, unele dintre cele mai populare locuri turistice din România.
Anual, turiștii străini străbat meleagurile românești și sunt fermecați de ale noastre peisaje, tradiții și obiceiuri, toată frumusețea regăsindu-se în cele mai simple lucruri: natura lăsată de Dumnezeu. Pe când majoritatea dintre noi își petrec concediile în țări străine și vor cât mai repede să părăsească meleagurile natale, străinii sunt atrași și fermecați de lucrurile cu care noi suntem atât de obișnuiți, încât nu știm să le apreciem întreaga măreție.
1. Cheile Bicazului
Regăsim în Nord-Estul țării noastre, în partea centrală a Munților Hășmaș, în județele Neamț și Harghita, unul dintre cele mai însemnate defilee pitorești din Carpații românești, Cheile Bicazului.
Este o zonă geografică care leagă Transilvania de Moldova, este inclusă în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, situată între Lacul Roșu și zona Bicaz-Chei, cu o lungime totală de 8 kilometri de peisaje pitorești.
Traseul este compus din 3 sectoare: Poarta Iadului, Pridvorul Iadului și Gâtul Iadului. Dacă vei vizita aceste locuri, imediat vei înțelege de ce sunt cele mai spectaculoase din România.
Nu vei regreta că te-ai plimbat de-a lungul șoselei serpentine, unde săpăturile râului Bicaz în pereții de calcar și masele stâncoase păzesc cu mândrie drumul. Pe parcurs puteți vedea masivele stâncoase: Piatra Altarului, Piatra Pinteștilor, Piatra Arșitei, Piatra Surducului, Poarta de Piatră și Polițele Bardosului, ce reprezintă locul perfect pentru iubitorii de escaladă.
Pe ambele părți ale drumului regăsim magazine, cu meșteri, meșteșugari români și maghiari, care o să vă întâmpine cu tot felul de suveniruri lucrate manual.
Vă invit la o călătorie prin Cheile Bicazului în anotimpul alb.
Obiective turistice ce v-ar mai putea interesa în Cheile Bicazului:
- Lacul Roșu (10,5 m adâncime)
- Cheile Șugăului
- Cheile Bicajelului
- Masivul Ceahlău
- Barajul Izvorul Muntelui
- Piatra Pinteștilor (847 m)
- Piatra Arșiței (835 m)
- Piatra Altarului (1120 m)
- Poarta de Piatră
- Polițele Bardosului
- Piatra Surducului
Dacă vreți să aflați mai multe despre cazare și facilități, dați click aici
2. Lacul Sfânta Ana
Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România, situat la altitudinea de 950 m și cu un diametru de 464 m. Este poziționat la 35,5 km de Miercurea Ciuc, aproape de Băile Tușnad, situat pe fundul craterului vulcanic stins numit Ciomatu Mare, (masivul vulcanic Puciosu) din județul Harghita.
Lacul s-a format prin acumularea apei în craterul unui vulcan stins, purtând și denumirea de lac de crater. Terenul din preajma lacului, deși este protejat de lege, se poate străbate cu mașina, iar din motive intuitive se percepe o taxă de intrare, însă dacă vă plac plimbările, parcurgerea drumului pe jos până la lac este gratuită. Priveliștea este una fermecătoare, iar forma aproape perfect rotundă a lacului oglindește peisajul oferit de craterul împrejmuit de brazi.
Vara, atmosfera este una de vacanță, sunt disponibile plimbări cu barca, iar scăldările erau încurajate de locatari. Ei spuneau că „Zâna lacului ne va ocroti pe timpul unui an de zile” dar, din păcate, din vara anului 2018, atât scăldatul cât și hrănitul peștilor a devenit interzis.
Există legende ce atestă formarea lacului.
Legendele spun că 2 tineri urmau să se căsătorească. Viitoarea mireasă nu dorea acest lucru întrucât părinții o forțau să intre în mariaj doar pentru a pune mâna pe bunurile tânărului, iar acest lucru era complet neadecvat. În seara nunții, mireasa s-a aruncat în lac, iar trupul ei lipsit de viață nu s-a găsit nici până în prezent. Acesta este motivul pentru care lacul poartă numele de „Ana”. Mitropolia consideră sacru acest loc, motiv pentru care lacul este sfințit în fiecare an.
“Ca apa pe fundul unui lighean mare, se odihneşte lacul Sfânta Ana, la poalele munţilor care se înalţă spre cer. De jur împrejur munţi acoperiţi cu pin. Să cutreieraţi pământul şi nu găsiţi o imagine mai frumoasă ca aceasta.” – Benedek Elek
Dacă ți-a plăcut acest articol, te poți delecta cu mai multe informații despre spiritul aventurii, în HOLISTIC – ,,Aventura este combustibilul nostru!”
Surse:
- https://www.gorgan.ro/article/89_lacul_sfanta_ana/
- https://sacalatorim.ro/sovata-lacul-rosu-cheile-bicazului-piatra-neamt/
- https://www.calebatuta.ro/3-zile-in-cheile-bicazului-si-lacu-rosu/a10
- https://7minuni-transilvania.ro/minune/lacul-sfanta-ana
- https://pensiuniharghitene.ro/ro/prg/9/5/lacul-sfanta-ana-tanovul-mohos