Constantin Brâncuși – „cumințenie a pământului” și „coloană a infinitului” de 145 de ani

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Constantin Brâncuși
Photographie: flickr.com

„Am făcut şi eu paşi pe nisipul eternităţii.” Probabil că acestea sunt cuvintele care împletesc și descriu cel mai bine viața și opera lui Constantin Brâncuși, sculptorul român care a dat un alt sens artei din epoca modernă. Astăzi, la 145 de la nașterea sa, dăinuie prin toată creația pe care a lăsat-o moștenire lumii întregi.

Pas cu pas… 

19 februarie 1876. Hobița, România, Poarta Sărutului dintre suflul divin și meleagurile românești, unde vine pe lume un Nou-Născut care va rămâne amintit până la sfârșitul timpului și dincolo de el, Constantin Brâncuși.

Întreaga sa existență va fi sculptată de trăirile din copilărie. Nu merge la școală, dar ceea ce va reprezenta un avânt în formarea sa sunt dibăcia în cioplirea diverselor obiecte din lemn (obicei deprins în timpul cutreierării câmpiilor cu turma de oi a familiei) și repetatele plecări din casa părintească. Târgu Jiu, Slatina, Craiova… Brâncuși ajunge să lucreze de la o vârstă fragedă într-o vopsitorie, într-o băcănie și chiar într-o cârciumă. 

O altă dovadă care îi deschide drumul profesional este făurirea unei viori din lemn, fapt care are ca urmare înscrierea la Școala de Arte și Meserii din Craiova. Ardoarea pe care o are pentru artă îl va împinge să învețe singur să scrie și să citească. 

De aici, poteca pe care a plecat din satul său natal începe să se transforme într-un drum pavat cu succese. Urmează cursurile Școlii de Belle Arte din  București și realizează sub îndrumarea doctorului Dimitrie Gerota lucrarea anatomică Ecorșeu, pentru care va primi o medalie de bronz și care va atrage atenția lui Marcel Duchamp, acesta incluzând fotografia studiului în Galeria Brummer din New York City în 1933. 

Însă Măiastra dorință a lui Brâncuși e aceea de a ajunge la Paris, printre marii artiști ai vremii. Primul pas în realizarea visului este chiar prima sa comandă, bustul lui Carol Davila, care ar trebui să îi acopere cheltuielile de drum, plata fiind realizată în două tranșe. Rezultatele nu sunt cele așteptate. Consiliul care evaluează sculptura nu este mulțumit de aspectul acesteia. Cu Orgoliul rănit de incapacitatea consiliului de pătrundere a esenței sculpturii, și cu doar o parte din bani, Brâncuși decide să plece la Paris pe jos. 

 (Re)găsirea propriului drum

Parcurgerea drumului până la Paris nu este deloc ușoară. Brâncuși se confruntă cu lipsa financiară care îl împiedică să-și găsească un loc în care să înnopteze, cu vremea rea care îi va pricinui o pneumonie severă, fiind nevoit chiar să își vândă și hainele pe care le mai avea pentru a ajunge la destinație. 

Dar mai dificil decât drumul terestru este cel artistic. În această perioadă, Constantin Brâncuși se află într-o continuă căutare a inspirației creatoare și definire a propriului stil. În timpul călătoriei vizitează muzeele din Budapesta, Viena, München și Zürich care vor lăsa o amprentă asupra creației sale de mai târziu, așa cum se întâmplă cu sculpturile egiptene văzute pentru prima dată în Viena, stil reflectat și în lucrările lui Brâncuși.  

Devine elevul lui Antonin Mercié la Şcoala de Belle Arte din Paris, dar pe care îl va părăsi după o vreme din cauza insuflării stilului lui Auguste Rodin și mimetizării acestuia în creațiile sale. Mai târziu, Brâncuși este remarcat chiar de Auguste Rodin în cadrul unei expoziții, acesta din urmă propunându-i să devină ucenic în atelierul lui, însă îi este refuzată propunerea, în ciuda admirației pentru el.

„La umbra marilor copaci nu crește nimic.” 

În mod paradoxal, drumul la Paris nu reprezintă decât întoarcerea la rădăcinile românești, căci Brâncuși alege să introducă în limbajul sculpturilor sale elemente cu „grai românesc”, precum pasărea măiastră a mitologiei populare sau stâlpii specifici caselor țărănești.

Tâlcul sculpturii, chintesența materiei

Ruperea de influența lui Rodin este marcată prin Sărutul, simbol al celui mai pur sentiment, doi îndrăgostiți care se metamorfozează într-o singură entitate, care surprinde tehnica de lucru a lui Brâncuși și, totodată, crezul său artistic. Ceea ce dictează esența unei opere este materialul în care este lucrată. Simplitatea aparenței reprezintă complexitatea semnificației. Deși cu o alură abstractă, operele nu sunt decât reprezentări atemporale și universale ale concretului. Și moștenirea lăsată României la Târgu Jiu (închinată eroilor din Primul Război Mondial) aduce în prim plan valorificarea elementelor și obiceiurilor arhaice și populare cu o șlefuire modernă. Tot prin simplitate reușește să redea și sentimentul atașării de pământul natal, altfel spus, Cumințenia pământului

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se așază pentru totdeauna la Masa Tăcerii, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. Însă din vârful Coloanei Infinitului amintirea lui nu va dăinui doar în Paris, Târgu Jiu sau New York, ci va transcende orice spațiu și orice timp.   

Surse:

Află mai multe despre doi dintre marii clasici ai literaturii române: Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.

 423 total views,  1 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *