Astăzi vă vom povesti despre Cristiano Ronaldo și povestea de prietenie care l-a făcut celebru. Prietenia este o împletire a sentimentelor de iubire, sinceritate, loialitate și ține persoanele legate prin aceste trăiri.
Dovada de prietenie, precum orice faptă bună făcută din tot sufletul și fără interes, nu se etalează și nu devine subiect de discuție, însă poveștile adevărate de prietenie trebuie povestite și aflate. Ele ne fac să ne gandim la persoanele dragi și să analizăm cât suntem de norocoși că în viața noastră și-au făcut intrarea aceste persoane.
Așa s-a întâmplat și în cazul lui Ronaldo. Fotbalistul de origine portugheză, cunoscut în toată lumea datorită succesului său în sportul pe care îl practică încă din copilărie, este printre persoanele care și-a povestit o parte intimă din viață și a făcut-o cu mândrie.
Ronaldo este considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști la nivel mondial și cel mai bun fotbalist portughez din toate timpurile. Are la activ 750 de goluri marcate, iar ultimul a fost dat chiar în meciul cu Dinamo Kiev, din Liga Campionilor. Pe parcursul a mai multor ani, Ronaldo a înscris 450 de goluri pentru Real Madrid, 118 pentru Manchester United, 102 pentru naţionala Portugaliei, 75 pentru Juventus şi doar 5 pentru Sporting Lisabona.
750 de goluri, 750 de momente de bucurie, 750 de zâmbete aduse pe fețele suporterilor. Le mulțumesc tuturor jucătorilor și antrenorilor care m-au ajutat să ating acest număr uimitor și tuturor adversarilor care m-au făcut să muncesc din ce în ce mai mult în fiecare zi, a împărtășit Cristiano Ronaldo fanilor săi, pe rețetele de socializare.
𝟕𝟓𝟎 goals, 𝟕𝟓𝟎 happy moments, 𝟕𝟓𝟎 smiles in the faces of our supporters. Thank you to all the players and coaches that helped me reach this amazing number, thank you to all my loyal opponents that made me work harder and harder everyday. pic.twitter.com/ZuS4GDOzeh
— Cristiano Ronaldo (@Cristiano) December 2, 2020
Bineînțeles, aceste titluri le-a obținut prin muncă, antrenamente zilnice și mult devotament, însă puțini cunosc cum a ajuns Ronaldo să joace la una din cele mai prestigioase echipe de fotbal.
Povestea sună cam așa și face parte dintr-un capitol mai puțin cunoscut din viața fotbalistului, iar totul s-a întâmplat cu vreo 20 de ani în urmă:
Trebuie să îi mulțumesc vechiului meu prieten Albert Fantrau pentru succesul din cariera mea. Jucam împreună în aceeași echipă la un turneu U18 când a venit managerul lui Sporting și ne-a spus: «care dă cele mai multe goluri la acest meci vine la academia noastră». Am câstigat acel meci cu 3-0. Eu am marcat primul gol, Albert l-a marcat pe al doilea cu o lovitura superbă de cap. Dar al treilea gol a fost impresionant pentru amândoi.
Albert era în poziție de 1 contra 1 cu portarul, l-a driblat iar eu alergam în fața lui. El trebuia doar să trimită mingea în poarta goala, dar în schimb mi-a pasat, am dat gol și astfel am ajuns la Academia lui Sporting. L-am întrebat după meci de ce m-a lasat să dau golul, iar răspunsul lui m-a lasat mască: «pentru ca esti mai bun ca mine’, mi-a spus».
Cu toate că prietenul lui Ronaldo, Albert Fantrau, nu a mers mai departe în cariera de fotbalist, încă își susține prietenul, iar Cristiano Ronaldo nu a uitat pentru nicio secundă cine i-a fost alături de la început. Dovadă este faptul că, deși Albert Fantrau duce o viață modestă, deține o locuință și o mașină destul de luxoasă. Jurnaliştii portughezi au fost curioși să afle cum și le poate permite. Răspunsul lui Albert i-a impresionat pe toți:
Sunt de la Cristiano.
A fi amicul cuiva, a avea cunoștințe în societate sau a face parte dintr-un grup nu este egal cu a avea un prieten. Doar persoana care primește acest titlu, simbolic vorbind, poate îndeplini sau chiar depăși așteptările noastre, iar povestea dintre Cristiano Ronaldo și Albert Fantrau a spart barierele dintre prietenie și fraternitate.
Surse:
- https://www.prosport.ro/fotbal-extern/cristiano-ronaldo-750-de-goluri-marcate-in-intreaga-cariera-19156523/
- https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cristiano_Ronaldo
- https://www.sport.ro/spania/omul-caruia-cristiano-ronaldo-ii-datoreaza-totul-nici-boloni-ferguson-sau-mourinho-nu-au-facut-asta-pentru.html
Citește și: Cristiano Ronaldo și Holistic Multilingual Magazine se ghidează după același slogan