Facebook este o rețea de socializare creată de către Mark Zuckerberg în anul 2004. În acest moment este una dintre cele mai utilizate rețele sociale din lume, concurând cu Instagram, Twitter, Whatsapp și Pinterest. Desigur, orice proprietar de cont pe Facebook își propune să câștige popularitate prin ceea ce postează, dar există câțiva pași ce trebuie urmați.
1. Finalizați configurarea profilului
De cele mai multe ori, noii utilizatori ignoră etapele premergătoare deținerii unei pagini de Facebook cu notorietate. Este important ca dumneavoastră să oferiți contului o imagine de profil și de copertă – bineînțeles în temă cu ceea ce doriți să publicați – o descriere minimală și, nu în ultimul rând, să completați detaliile de la secțiunea DESPRE. Nu uitați că răbdarea contribuie la succes!
2. Începeți să interacționați cu alte persoane
Tocmai acesta e rolul Facebook-ului! Nu ezitați să trimiteți cereri de prietenie (aici aveți grijă însă, deoarece e recomandat să vă limitați doar la persoane cunoscute), să folosiți Messenger în paralel, să adăugați comentarii la conținut asemănător, să etichetați persoane la postări! La început pot părea plictisitoare și obositoare aceste aspecte, dar pe parcurs vă veți da seama de rostul lor.
3. Publicați regulat – organizați-vă programul
Un al treilea pas fundamental intră în sfera organizării. A avea un cont de Facebook renumit presupune și un program bine definit. Luați în calcul orele la care aveți cea mai mare acoperire cu postările dumneavoastră. În acest fel veți convinge audiența să rămână conectată la pagină.
Nu uitați că răbdarea contribuie la succes!
4. Țineți cont de bunul-simț și de decență
E drept că în ultimii ani, pe Facebook, s-au dezvoltat numeroase pagini lipsite de bunele maniere. Încercați dumneavoastră să fiți schimbarea! Lumea va aprecia dacă nu luați în seamă tot ce e rău în lumea socială. Totuși, mențineți echilibrul dintre bun simț și… libertatea de exprimare.
5. Folosiți tot ce vă pune la dispoziție Facebook
Ar fi foarte interesant dacă intrați live pe Facebook, nu? Ei bine, da. Aruncați o privire atentă asupra pictogramelor afișate pe ecran. Audiența dorește implicare din partea proprietarului contului, așa că ce mai așteptați? Organizați-vă și propuneți-vă diverse activități. De exemplu, dacă sunteți într-o zonă montană celebră, precum Mont Blanc, o înregistrare în direct ar atrage publicul.
6. Nu renunțați, oricât de dificil ar fi
Nu renunțați! Gândiți-vă că orice domeniu necesită efort, răbdare, motivație, deci nu vă descurajați repede. Consultați un specialist dacă simțiți că nu stăpâniți suficient anumiți termeni. În schimb, sunteți absolut liber/ă să părăsiți Facebook-ul, căci sănătatea e pe primul loc.
Mențineți echilibrul dintre bun simț și libertatea de exprimare!
→ Pentru a vedea detaliile legate de Instagram, dați click aici.
→ În caz că vreți să vă creați cont de Facebook, dați click aici.