Dacă pe scena vieții limbile romanice ar forma o trupă, oare ce rol ar îndeplini fiecare? Cele cinci surori din familia a cărei mamă este însăși limba latină, sunt renumite în toată lumea pentru muzicalitatea lor.

Câți dintre noi nu și-au demonstrat calitățile de dansatori înflăcărați pe renumitele melodii „latino„? Ori n-au fredonat din toți rărunchii „Lasciatemi cantaaare!”, deși nu sunt deloc „italiani veri”? Câți nu și-au imaginat că ar putea avea o iubire de-o vară pe străzile Parisului sau că ar putea petrece toată noaptea în pași de samba la Carnaval? Chiar dacă limba noastră nu este la fel de renumită, oricine o ascultă își dă seama de romantismul subestimat peste care am presărat și cuvinte care sună mai dur pentru surorile noastre: italiana, spaniola, portugheza și franceza.

🥁 Pentru limbile romanice, tobele ar fi…

Era de așteptat să încep cu solistul, nu? Însă ce instrumente, altele decât tobele, pot fi considerate inima unui cântec? Din spatele scenei, toboșarii își văd toți colegii pe scenă și au o privire amplă asupra publicului și a interacțiunii dintre aceștia. Toba nu este un instrument de neglijat. Ține ritmul pentru toți ceilalți. Fără tobe, nu avem muzică. Când fredonăm o melodie prin casă fie folosim vocea, fie batem din picior ori lovim masa cu palmele. Oare putem trage altă concluzie în afară de faptul ca acest instrument de percuție este veritabil pentru o trupă? 

Ritm, pasiune, impozanță – cum altcumva putem descrie și…?

Nu trebuie să înțelegi această limbă. E suficient să observi doi vorbitori într-o conversație oarecare. Felul în care aceștia gesticulează este arhicunoscut, dar pasiunea abundă în fiecare cuvânt și mișcare. Îi datorăm italianei ceea ce suntem noi astăzi. Ea ne-a dictat nouă, surorilor ei, limbile romanice, direcția în care s-o luăm. Ne privește din spate în ce fel am evoluat și cum suntem percepute de cei care ne ascultă. Într-o altă notă, nu-i așa că altfel îți verși nervii când bați tobele? Asta spune multe despre asocierea mea!

🎸 Pentru limbile romanice, chitara ar fi…

Tot nu am ajuns la solist – dar nu te grăbi! O trupă fără oricare dintre membri nu mai poate fi considerată „trupă”. De departe, cel mai popular instrument este: chitara! Asemenea, statistic vorbind, cea mai populară limbă romanică este: spaniola! Există 580 milioane de vorbitori și atâtea feluri diferite de a vorbi spaniola! La fel ne putem gândi la chitara acustică, electrică, bass, etc. Unele vor reprezenta partea cea mai importantă a unui cântec. Multe cântece încep cu acorduri de chitară și astfel recunoaștem imediat despre ce cântec este vorba.

Cine a ascultat-o măcar o dată, se va îndrăgosti iremediabil!

Chitara ne face să ne îndrăgostim de un cântec ale cărui versuri nici nu le înțelegem. Cine a ascultat măcar o dată spaniola într-un cântec, film, serial va trece negreșit prin următoarele stări: se va îndrăgosti instantaneu; va simți o căldură familiară; va dori să o învețe; va reține cuvinte ușor. Atenție! Oricât de populară ar fi atât spaniola cât și chitara, ambele necesită multă muncă și dedicare.

Atât de armonioase, pline de căldură, culoare și energie – nu ai cum să nu te îndrăgostești de ele și să te gândești că ele sunt primul lucru la care te gândești când auzi de „instrument” și „limbă romanică”. Că provine din America de Sud sau Europa nici nu mai contează, spaniola însuflețește familia noastră.

🎤 Pentru limbile romanice, vocea ar fi…

Instrumentul cel mai popular în lumea muzicii este cel pe care nu îl putem atinge dar și cel care primul ne atinge. Vocea, îmbrățișată cu versurile, reprezintă componentele prafului magic care, ultimul așternut peste o melodie acapella creează istorie. Noi putem dansa cât e ziua de lungă, dar nu există fericire mai mare decât atunci când urli versurile melodiei tale preferate!

La o petrecere, în mașină cu prietenii, cât faci curat prin casă sau cât înveți la școală. Când cânți cu patos, orice acțiune devine eveniment. Ești numai tu și versul. În centrul atenției este cântărețul. Pe mijlocul scenei și pe buzele tuturor, el este simbolul după care mulți se ghidează când se gândesc la o trupă. Este imaginea, purtătorul de cuvânt, nucleul.

Seducătoare, dureroasă, suavă… parcă nimeni nu cucerește cum o fac câteva cuvinte în…

Chiar dacă asemănarea dintre „romantic” și „romanică” este o coincidență fericită, cu toții ne gândim la o singură limbă care este simbolul iubirii – franceza! Seducătoare, prăpăstioasă, suavă… parcă nimeni nu cucerește cum o fac câteva cuvinte în această limbă. Nu trebuie să facă mult efort pentru a fi fermecătoare. În jurul ei deja orbitează imaginea romanței – malul râului, apusul, poezia, arta, cultura.

Franceza ne oferă o muzicalitate aparte și, indiferent de ce exprimă, reușește mereu să își păstreze o eleganță cu care aproape nicio altă limbă se poate lăuda. Or fi ambii greu de cucerit – solistul trupei și franceza – dar ei sunt primii care ne cuceresc și pe care nu îi putem uita.

🎹 Pentru limbile romanice, clapele ar fi…

Nu există episod al vieții să nu poată fi acompaniat de muzică. Am tot vorbit de momente plăcute ale vieții când să ne simțim vii ascultând muzică. Dar cine ne poate alina când suntem triști? Ce instrument ne poate înțelege supărările și ne poate servi drept coloană sonoră în zilele în care avem nevoie de o pauză de la viață? Când auzi sintagma „melodie tristă”, nu-i așa că prima la care te gândești este lentă și, cel mai probabil, instrumentul principal este pianul? Există suficiente melodii ritmate unde veselia este transmisă direct prin pian. Însă pe mine pianul mă trimite la o seară ploioasă. Melancolie, durere, lacrimi – pianul ne face să ne fie mereu dor…

Dulce și amară este și melodia pianului și limba…

Și că tot vorbim de „dor”, cine poate înțelege mai bine acest sentiment decât noi, cei care vorbesc limba română? Chiar dacă pianul nu e echivalentul tristeței, ne induce un sentiment de izolare. Ocupă un spațiu amplu pe scenă, dar este deseori trecut cu vederea în procesul de învățare – poate pentru că această ambivalență este greu de stăpânit? Și dulce și amară este limba română. Cine le învață pe ambele, pune lacăt pe lumea de afară. Trăiește cu sine însăși toate sentimentele umane – mai ales cele la poluri opuse. Are o perspectivă unică asupra vieții, care în sine e cu suișuri și coborâșuri, mai alerta și mai lentă, mai veselă și mai tristă.

🎻 Pentru limbile romanice, vioara este…

Recunoscută sub numele de „regina instrumentelor”, vioara poate nu este mereu prezentă pe scena, dar și când este, nu o poți trece cu vederea. Despre ea știm că este unul dintre singurele instrumente ale cărui note nu pot fi reproduse în totalitate. Pe cât este de maiestuoasă, pe atât este de delicată. Notele produse de violonist umplu fiecare colț al unei melodii, învelesc în armonie orice sentiment. Un instrument deseori subestimat este, de fapt, fundamentul multor stiluri muzicale contemporane. De la Mozart, vioara și-a făcut loc atât în jazz, cât și în R&B. Nu există persoană căreia să nu îi placă acest instrument.

Nu vei mai iubi niciodată pe cineva la fel după ce te îndrăgostești de…

Ultima, dar nu cea din urmă, limba portugheză reușește să fie și impozantă, dar și delicată. Deseori mai romantică decât franceza, trăită mai intens decât italiana, mai bună pentru dans decât spaniola și mai sfâșietoare decât româna, portugheza reușește să se impună în orice context. În ciuda popularității sale, ne privește deseori din umbră, așteptându-ne să ne facem curaj să o descoperim. Odată intrați în universul ei, nu vom mai putea ieși vreodată. Nu este pentru oricine, dar, asemenea adepților muzicii clasice: cine se îndrăgostește de portugheză, nu va mai iubi nicio altă limbă la fel de mult.

Nu trebuie să fii de acord cu mine privind limbile romanice, dar dacă nu ești, lasă-mi un comentariu cum ai forma tu această trupă!

Citește aici un articol sensibil despre tipurile de relații pe care le poți avea în viață.

limbile romanice limbile romanice limbile romanice limbile romanice limbile romanice limbile romanice