Fala Português! și pasiunea pentru studierea limbilor străine

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Fala Português!

În căutarea mea de pagini potrivite pentru a învăța limba portugheză, am descoperit pagina de Facebook Fala Português!, pagină care mi-a stârnit cu adevărat interesul. Aici am întâlnit mai mult decât niște simple postări, am observat atenția deosebită pentru cultura portugheză, desăvârșită prin imagini și informații foarte atrăgătoare. 

 

Mai mult decât atât, în spatele paginii Fala Português! există un efort considerabil al unor persoane pasionate, care sunt gata să ajute doritorii să învețe limba portugheză. Ei au pus bazele unor cursuri pentru a veni în sprijinul celor care iubesc studierea unei limbi străine. 

Când le-am propus acest interviu, cei da la Fala Português! au fost foarte deschiși. Am descoperit astfel niște oameni cu adevărat implicați, așa cum rar mai găsim astăzi. Am dorit ca lumea să afle de munca lor prețioasă și prin câteva întrebări adresate, oamenii să cunoască puțin din spiritul iberc.

1. Povestiți-ne în câteva rânduri despre Fala Português!

Fala Português:  Fala Português! este, înainte de toate, un loc al experimentării și al creativității, care a apărut din nevoia de a încerca lucruri noi. De aici au decurs în mod natural o serie de experiențe, printre care și cele mai dragi nouă: cursurile de limbă portugheză.

Fala Português! este și un loc al cunoașterii celuilalt și, implicit, a cunoașterii de sine, care vine din identificarea unor valori universale, apoi culturale și, nu în ultimul rând, individuale. Este un loc al prieteniei, al schimbului de păreri contradictorii și al acceptării diferențelor, în încercarea de a vedea lumea și prin ochii celuilalt, eliminând filtre precum prejudecățile, stereotipurile și alte constructe sociale și culturale.

În viața de zi cu zi, acesta este locul în care poți învăța limba portugheză alături de profesori nativi și non-nativi (tare simpatici), să interacționezi cu colegi din țară, dar și din afara ei (și ei foarte simpatici) și să vezi lumea prin alți ochi.

2. Care credeți că este rețeta succesului?

Fala Português: Nu știu dacă există o rețetă a succesului, s-ar putea să existe mai multe, dar să nu semene foarte mult între ele. Probabil vor avea niște ingrediente comune: răbdare, perseverență, curaj, simț al datoriei și o serie de circumstanțe favorabile. Proporțiile ingredientelor cu siguranță vor fi diferite, pentru că nu există doi oameni identici, după cum nu există nici două povești identice. Fiecare are povestea lui și trebuie să găsească singur răspunsurile la marile întrebări. Dacă va fi dispus să cunoască succesul, cu siguranță va găsi ingredientele și proporțiile potrivite.

Pentru noi succesul este un echilibru între profunzimea și impactul experienței de învățare pe care o creăm. Dacă cursanții noștri pleacă de la ore cu mai multă încredere în ceea ce ei înșiși pot să facă, cu mai mult curaj să înfrunte necunoscutul și cu convingerea că lucrurile pot să iasă și bine, nu doar rău, atunci putem vorbi de o oră de succes.

Din punct de vedere antreprenorial, lucrurile sunt mult mai palpabile. Indicii de performanță sunt profitabilitatea și cifra de afaceri. Pentru noi, acești indici sunt importanți în măsura în care permit creșterea unui ecosistem funcțional și sănătos, însă nu preced componenta „umanistă” a Fala Português! În definitiv, economia este despre a crea relații de încredere cu cei din jur, iar încrederea reciprocă, în cazul nostru și al cursanților noștri, și-a dovedit eficiența.

3. Cum vă motivați cursanții să învețe limba portugheză?

Fala Português: Conceptul de „motivație” nu intră foarte mult în abordarea noastră, asta pentru că motivația nu este tocmai un tovarăș de nădejde: acum vine, acum pleacă. Credem mai degrabă în angajament și în simțul datoriei. În ultima vreme am devenit tot mai convinși de acest aspect și, ca urmare, am încheiat activitățile care erau doar generatoare de venituri, însă nu dădeau altfel de roade. Învățarea unei limbi străine nu e treabă ușoară, indiferent de ce ne spun „cercetătorii britanici”. În fapt, învățarea oricărei limbi străine presupune efort, timp, răbdare, muncă, perseverență și curiozitate.

Ceea ce facem noi, astfel încât să le fie mai ușor cursanților noștri, aflați în această călătorie, este ca orele să fie și intense, în ceea ce privește partea de conținut, dar și relaxante. Timp de două ore, cât ne sunt în custodie în timpul unei ședințe, nu vrem să fie cu gândul și cu sufletul în altă parte decât la curs. Umorul joacă un rol esențial, iar întâlnirile se încheie în marea lor majoritate într-o notă pozitivă. Și-apoi mai ține de noi să îi încurajăm și să le prezentăm tot felul de lucruri interesante, care să-i atragă și să îi facă să exploreze universul limbii portugheze.

4. Care sunt 3 principii importante pentru Fala Português?

Fala Português: În primul și în primul rând responsabilitatea, apoi implicarea și nu în ultimul rând, curiozitatea. Fala Português! există pentru și datorită cursanților noștri. Prin urmare suntem responsabili de buna lor stare atât cât sunt la ore, dar și în afara orelor.

Cum arată responsabilitatea în afara orelor? Se traduce prin demersurile de comunicare și informare în spațiul online, care vin să contureze experiența de învățare cu și mai multe informații despre cultura limbii portugheze.

Am menționat apoi implicarea. Încercăm să vedem mai tot timpul lucrurile și din perspectiva cursanților. Avem grijă să îi întrebăm de bune și de mai puțin bune, să mai dăm de veste și dacă nu ne-am mai văzut cu cursanții de la grupele mai vechi, ne mai trimitem câte o memă sau ne sunăm să vedem ce mai facem.

Cât despre curiozitate, nu putem să le cerem altora să iasă din zona de confort și să exploreze teritorii noi dacă noi nu o facem. Prin urmare, ceea ce găsim noi nou și interesant împărtășim și încurajăm contribuțiile și din partea celorlalți. Încercăm să ieșim, la rândul nostru, din zona de confort și să explorăm spații mintale noi în fiecare zi.

5. Ce sfaturi ați da celor care ar vrea să învețe limba portugheză / o limbă străină?

Fala Português: La vârsta adultă suntem mult mai conștienți de imaginea pe care o proiectăm celor din jur și nu vrem să o vedem întinată. În plus, anii de școală, care pentru mulți au fost sinonimi cu dictatura greșelii, au lăsat urme care ies la suprafață cu ocazia noilor experiențe de învățare. Se reflectă printr-un dialog interior extrem de distructiv, pe care îl vedem mult prea des la mulți cursanți adulți. Prin urmare, le-aș spune să nu se mai judece atât de tare, să aibă răbdare cu ei înșiși, să-și amintească că lucrurile valoroase necesită timp și să nu le fie teamă să greșească.

Greșeala, în definitiv, bat-o norocul, nu are nicio vină, modul în care noi ne raportăm la ea e cel care ne vine de hac. În termeni practici, le-aș spune să încerce să își organizeze un program pe care să îl poată menține și în care să dedice măcar 30 de minute limbii portugheze, fie că vorbim de recapitulări, teme, lectura unui text cu un scop precis (de dezvoltare a vocabularului sau de urmărire a unor aspecte ce țin de limbă).

Le-aș mai spune să se bucure de resursele pe care le oferă internetul, dar să le aleagă cu băgare de seamă și să folosească cât mai mulți stimuli: de la citit texte, la ascultat o melodie, un podcast, la a experimenta mâncare cu specific etc.

6. Care este motivația din spatele muncii depuse la Fala Português! ?

Fala Português: Toți ne naștem cu un talent, cu o înclinație spre un anume domeniu. Întâmplarea a făcut să ajung pe drumul cel mai potrivit prin care să pot să le ofer celor din jurul meu ceea ce am acumulat de-a lungul timpului, la nivel de idei și emoție. Nu știu în ce măsură este vorba de așa-zisa muncă, cât mai degrabă de un sentiment al datoriei și al responsabilității.

7. Ce vă atrage cel mai mult la Portugalia, după iubirea pentru limba portugheză?

Fala Português: Varietatea. Portugalia este o țară mică din punct de vedere  al întinderii în comparație cu România. Cu toate acestea, dispune de o diversitate fantastică: de la nord la sud și de la est la vest, fiecare centimetru de pământ are specificul său. Ceea ce este cu adevărat de apreciat la această țară este că a învățat să se pună în valoare și să protejeze tocmai aceste note de diversitate care o fac unică.

8. Dacă ați schimba ceva la sistemul educațional din România, cu ce anume ați începe?

Fala Português: Nu consider că sunt în măsură să mă pronunț cu privire la sistemul educațional din România. Sistemul educațional este, înainte de toate, un demers administrativ, care necesită o strategie pe termen lung și capacitate de implementare. Nu dispun nici de experiență, și nici de formare în domeniu astfel încât să mă pronunț.

Dacă este să mă raportez, în schimb, la exercițiul didactic, cred că schimbarea începe cu oamenii din școli, licee și facultăți. Cred că e esențial să iubești copiii și să le vrei binele, să înțelegi că ei sunt viitorul. Și mai este un aspect: asumarea responsabilității – dacă ceva nu merge bine, vina nu este totdeauna a elevului, ci poate este și a mea, ca formator. Este o capcană în care eu însămi am căzut destul de devreme, dar din care am învățat rapid.

Dacă studenții sau cursanții nu învață, nu sunt atenți, poate că nu este doar încă un episod din seria „nu mai e tineretul ce-a fost odată, generațiile astea noi…”. E momentul să ne gândim că poate noi suntem sursa problemei, că noi nu ne-am mai dus la un curs de formare profesională continuă, că noi nu ne-am schimbat mentalitatea, că noi nu suntem deschiși în fața schimbării. Când vom înțelege că suntem aici în slujba celorlalți, viața va arăta cu totul altfel.

9. Puteți cuprinde tot ce înseamnă Fala Português! într-un singur citat / proverb?

Fala Português: Este un citat din „Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, pe care îl redau mai jos.

Unii susțin că omul coboară din maimuță, alții că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înșală și unii și alții. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuță, coboară cu adevărat din maimuță și alcătuiesc o rasă aparte, în afara oamenilor creați de Dumnezeu și care cred și știu că au fost creați de Dumnezeu.

O privire atentă la acest fragment, și nu o interpretare ad litteram, reflectă două lucruri extraordinare: libertatea fiecăruia de a alege în ce anume dorește să creadă și apoi libertatea de a vedea partea plină sau goală a paharului. Putem alege să credem că a trăi este un lucru obișnuit și că noi suntem ființe obișnuite. În egală măsură, putem alege să credem că lumea din jurul nostru este un loc extraordinar și că și noi suntem în măsură să facem lucruri extraordinare.

În definitiv, totul se rezumă la alegere, inclusiv în ceea ce privește percepția. Iar acest lucru vrem să îl transmitem și cursanților noștri. Pot alege să creadă că nu vor ajunge niciodată să învețe o limbă străină sau pot alege să creadă că pot descoperi lumi cu adevărat extraordinare, nu doar exterioare, ci și interioare.

10. Dacă doriți să mai adăugați ceva.

Fala Português: Vă mulțumim pentru invitație și vă dorim mult succes, la cât mai mulți cititori!

 

Vezi aici un alt interviu cu Manuela Hornea, antreprenor, trainer și consilier în carieră!

 553 total views,  1 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *