Autor: Casian Orosanu
Traducere: Mihaela Stănilescu
Născută în jurul anului 1412 la Domremy, Ioana d’Arc este una dintre cele mai importante figuri istorice ale Franței, a cărei zi de beatificare are o mare importanță pentru întreaga lume.
Oficial, Ioana d’Arc a fost beatificată de Biserica Catolică la 11 aprilie 1909, printr-un înscris, adică un înscris apostolic sau pontifical. Urmată de o ceremonie care a avut loc la 18 aprilie 1909, aceasta a fost canonizată la 16 mai 1920.
Ziua de naștere a Ioanei d’Arc este celebrată la data de 30 mai, dată la care se comemorează și moartea eroinei.
Cine a fost Ioana d’Arc?
Născută într-o familie cu cinci copii și un tată care era un „muncitor sărac”, Ioana d’Arc, la fel ca frații și surorile ei, s-a ocupat cu munca în casă. A plecat la Neufchâteau în anul 1428, în urma unui incendiu. După incendiul din anul 1428 de la Domrémy, comis de bande înarmate, Ioana s-a refugiat pentru câteva zile la Neufchâteau, împreună cu rudele sale și cu toți locuitorii satului.
În timpul acestei șederi forțate, aceasta îi dă o mână de ajutor gazdei familiei sale, o femeie pe nume La Roussen. Tânăra și părinții acesteia au revenit la Domrémy după ce soldații s-au retras. Ioana se va stabili în anul 1429 timp de 3 săptămâni în Vaucouleurs, la Henri și Catherine Le Royer, o familie burgheză. Înainte de a pleca în regatul Franței, ea se retrage în biserica Saint-Nicolas-de-Port, biserică dedicată sfântului patron al ducatului de Lorena.
Războiul de la Orleans
Când vorbim despre Ioana d’Arc, ne gândim aproape întotdeauna la campaniile militare, în special la cele din perioada aprilie-decembrie 1429.
Eu mă gândesc, fără motiv, la Orleans.
Având în vedere datele istorice, la 27 aprilie 1429 Ioana d’Arc a fost trimisă de rege la Orléans. Ajunsă pe 29 aprilie, a adus provizii și l-a întâlnit pe Jean d’Orléans, cunoscut sub numele de „Bastardul de Orléans”, viitorul conte de Dunois. Impresionați de credința, încrederea și entuziasmul tinerei fete, soldații francezi i-au forțat pe englezi să ridice asediul orașului în noaptea de 7 spre 8 mai 1429. Această victorie se sărbătorește, în prezent, în timpul petrecerilor date în cinstea Ioanei d’Arc și a armatei sale, în perioada 29 aprilie – 8 mai și i-a adus Ioanei apelativul de „Fecioara de Orléans”.
Moartea Ioanei d‘Arc
În drum spre Compiegne, Ioana auzise că orașul fusese asediat. Ajunsă aici, a fost atacată de întăriri engleze și forțată să se predea. Ea a căzut de pe cal și nu a mai putut încăleca. S-a predat împreună cu fratele ei, Pierre, și Jean D’Aulon. Este apoi adusă la Margny, unde ducele de Burgundia vine să o vadă. Situația sa dificila din Compiegne a facut-o să-și dorească cu tărie să scape, astfel sare din vârful unui turn, căzând inconștientă într-un șanț. Nefiind rănită grav, este dusă la Arras. La aflarea prinderii Ioanei, Universitatea din Paris i-a scris lui Ioan de Luxemburg și ducelui de Burgundia pentru a o preda spre judecată. Ioana era în mâinile lor.
Nici credințele ei nu erau strict ortodoxe conform criteriilor de la acea vreme, susținând că ar comunica direct cu Dumnezeu prin viziuni și voci. Supusă unei serii de chinuri în închisoare, este dusă pe rug pentru a se respecta sentința. La câteva zile de la moartea ei, Universitatea din Paris a publicat oficial vestea execuției Ioanei d’Arc. Ioana d’Arc a murit la 30 mai 1431 la Rouen, arsă de vie. Avea doar 19 ani la acea vreme, dar a primit permisiunea de a se spovedi la episcopul Cauchon, „purtând o haină sulfuroasă, care trebuia să o facă să ardă mai repede”.
La 19 aprilie 1909, Le Petit Journal scria:
Sărbătorile pentru beatificarea Ioanei d’Arc au atras o mulțime de oameni în oraș. A fost o mare animație, mai ales în acea dimineață, în cartierele Praté și Borgo, unde se află Vaticanul și biserica Sfântul Petru și unde va avea loc ceremonia.
A fost o atmosferă fascinantă, combinată cu entuziasm și credință. În această zi, aproximativ treizeci de mii de pelerini francezi, numeroși preoți, mii de străini și credincioși italieni au ocupat locurile publice din Bazilica Sfântul Petru imediat ce aceasta s-a deschis. Într-o biserică care își arăta frumusețea, care era bogat decorată și iluminată.
Încă se mai spune:
Sub marile arcade, vedem imense foi de catifea și mătase roșie brodată cu aur, pe care se află două mari drapele unde se văd reprezentate cele două miracole ale Ioanei d’Arc recunoscute de Congregație. Una dintre ele înfățișează o călugăriță benedictină de la mănăstirea din Orléans care îi mulțumește Ioanei d’Arc pentru că a vindecat-o instantaneu. Celălalt arată o vindecare obținută tot instantaneu de o altă călugăriță de la mănastirea Faverolles.
Ioana d’Arc este, într-adevăr, o figură istorică importantă pentru Franța, iar beatificarea ei nu face decât să recunoască eforturile sale din timpul războiului.
- Citiți mai multe despre primul zbor spațial cu echipaj uman, o piatră de hotar în istoria științei și tehnologiei!
- Citește articolul despre Ioana d’Arc și în franceză – Jeanne D’Arc.
Surse:
- http://cpascans.canalblog.com/archives/2009/04/19/13362427.html
- https://fr.wikipedia.org/wiki/Jeanne_dArc
- https://fr.wikipedia.org/wiki/1909
- https://ystory.fr/places/france/normandie/rouen/historique-1/lexecution-de-jeanne-darc-a-rouen/