Mihai Eminescu, despre dezvoltarea societății române prin intermediul a 3 simboluri

Autor: Bianca Cimpoi

Mihai Eminescu, cunoscut pentru poeziile „Luceafărul” și „De ce nu-mi vii”, a scris un text care este puțin valorificat în prezent și anume „Icoane vechi și icoane nouă”. De ce este acest text relevant astăzi? Pentru că descrie cum societatea română, în goana ei după modernitate, alege să preia valori care nu sunt potrivite pentru spiritul poporului român.

De ce „Icoane vechi și icoane nouă” de Mihai Eminescu este relevantă?

Una dintre ideile puse în evidență este următoarea: munca stă la baza evoluției societății, contribuție care se vede cu ochiul liber prin transformarea materiei prime într-un produs finit, ce îi conferă obiectului confecționat importanță, întrucât la baza întregului proces de prelucrare a stat mâna și munca omului. Mihai Eminescu evidențiază valoarea ce îi este conferită unui obiect printr-un exemplu preluat din lumea occidentală:

Franțuzul ia o bucată de metal în preț de 50 de parale și-ți face din ea ceasornic pe care ți-l vinde cu doi napoleoni…

Ilustrarea exemplului preluat din Franța nu este întâmplătoare: din această țară au fost preluate conceptele ce au fost aplicate în cultura română, însă fără niciun fel de adaptare a ideilor occidentale la realitatea autohtonă. Ceea ce pune în evidență autorul aplicând exemplul pe modelul Franței, deși poate fi considerat universal pentru toate statele dezvoltate din punct de vedere economic și cultural, este faptul că aceștia își pot permite să construiască toate elementele unei societăți moderne și obiecte la care alții nu puteau spera, ca urmare a bunăstării economice a poporului.

Mihai Eminescu și concepția sa despre stat

Definiția pe care o atribuie autorul statului este una bazată pe o abordare clasică a conceptului. Noțiunea de „stat” se bazează pe o răspundere la acele necesități pe parcursul vieții omului, de a utiliza o structură cât mai ușor de înțeles pentru orice fel de categorie socială.

Cum vede Mihai Eminescu munca?

Munca are o importanță deosebită în ochii autorului. Ideea ce privește o realitate universală arată că prosperitatea unei țări se bazează doar pe capacitatea celor ce alcătuiau societatea să contribuie printr-un efort susținut și printr-o dedicare a oamenilor în ceea ce privește ocupația pe care o aveau. Societatea care nu cunoaște o dezvoltare a vieții economice și culturale duce la o lipsă ce își arată efectele asupra cetățenilor, așa cum arată următorul citat:

Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume: boala, darul beției, furtișagul, zavistuirea bunurilor altora, traiul rău în familie, lipsa de credință, răutatea…

Elementele enumerate de autor arată aceste consecințe nefaste asupra oamenilor: aceștia ajung să își piardă valorile de altădată, principiile morale, credințele ce stau la baza activităților omenești, conducând, prin urmare, la probleme sociale acute.

Textul arată cum munca țăranului este privită în opoziție cu munca funcționarilor, primarilor sau consilierilor. În timp ce țăranii au probleme legate de mediu și munca fizică pe care sunt nevoiți să o facă, clasele de sus afișează o atitudine sfidătoare la adresa lor. Țăranul român este un simbol al muncii asidue pe care o realizează și din activitatea căruia sunt susținute bugetele mari care se risipesc pentru că țara nu este condusă de cine trebuie.

Întorcându-se din capitalele statelor europene, tinerii își uită tradițiile, obiceiurile și le înlocuiesc pe cele strămoșești cu altele împrumutate. Credințele și mentalitatea omului simplu de la țară sunt înlocuite cu noțiuni promovate de alte state și sunt aplicate fără a ține cont de faptul că realitatea țăranilor este cea în jurul vitelor, a casei și a necesității de a-și întreține familia și nicidecum modernizarea și înființarea unor instituții de care acești oameni simpli nu au nevoie, dar nici nu cunosc care este rolul lor.

România, țara oricui în viziunea lui Mihai Eminescu

O problemă pe care Mihai Eminescu o aduce în discuție este faptul că România poate fi oferită oricui pentru niște beneficii materiale. Astfel, clasele sociale de bază ale poporului român au un statut mai degrabă redus la tăcere decât unul ce implică un rol activ pentru a-și exprima punctul de vedere. Lipsa aceasta de patriotism și înclinația de a modifica cu totul ordinea socială, așa cum a fost ea moștenită de la străbuni, constituie un alt motiv care îl determină pe autor să critice dur acele popoare care pun stăpânire pe teritoriul românilor.

Pentru Mihai Eminescu patriotismul este o valoare ce ocupă un loc central în text, dar și un concept ce stă la baza culturii române. Țăranii sunt cei care se văd nevoiți în a-și adapta mentalitatea legată de patriotism la valorile occidentale care nu au niciun fundament în societatea română.

Așa cum am evidențiat mai sus, țărănimea este o clasă socială asuprită de cei care conduc țara, deoarece munca lor este considerată a fi demodată, deși aceștia sunt cei care plătesc taxele din care se construiesc clădiri impunătoare. Valoarea muncii țăranului se traduce în slaba putere de cumpărare a unor bunuri costisitoare.

1. Ștefan cel Mare, simbol al vitejiei

Un alt element specific al culturii române evidențiat de Mihai Eminescu este evocarea lui Ștefan cel Mare. Prin imaginea acestuia, autorul reușește să realizeze un portret al românilor care erau curajoși și luptau pentru a nu da țara străinilor. Acesta arată patriotism, valoare pe care le-a insuflat-o și oamenilor pe care îi conducea, ocupându-se totodată și de bunăstarea poporului.

În esență, ideile promovate de domnitor sunt acelea ce puteau fi înțelese de orice om simplu, fără a apela la împrumuturile moderne. Prin menționarea acestuia, se numește un simbol al responsabilității sociale, al vitejiei și al credinței. În perioada respectivă, credința era cea care oferea nădejdea că țara va fi apărată de prădători, că pământul va fi roditor și că oamenii vor fi feriți de necazuri în familie.

2. Un alt simbol al culturii române este legat de horă

Aceasta este descrisă de autor ca o modalitate de a-și petrece timpul liber, mai ales în zilele de duminică sau în zilele de sărbătoare. În acest context, hora capătă și un înțeles legat de posibilitatea de a comunica. Astfel, se adunau deopotrivă tineri și bătrâni care discutau problemele cotidiene sau care se mai consultau pe anumite teme.

Pe această modalitate simplă, dar eficientă de a se aduna, se baza realitatea țăranului român. În acele zile, se îmbrăcau cu haine tradiționale, confecționate manual, specifice zonei unde locuiau. Aceste elemente își aveau originea în natură și în legătura omului cu mediul, așa cum arată citatul următor: „[…] frumusețile naturii, prietenia lui cu codrul, cu calul frumos, cu turmele bogate […]”.

Autorul s-a concentrat pe a prezenta opoziția dintre european și național în cultura românească. Acesta descrie elemente autohtone, conferind o imagine de ansamblu a unei societăți ce este nevoită să împrumute cultură și civilizație din Occident, întrucât cei care ar trebui să conducă țara către o bază a culturii o preiau pe cea din afară.

Mihai Eminescu consideră că elementele românești ar trebui să aibă prioritate și nu cele europene. Bineînțeles că România aparține continentului european și ar trebui să nu se rupă de realitatea din exterior, însă copierea culturii constituie o modalitate de a înrăutăți situația culturală și nu de a o îmbunătăți.

Prin prezentarea elementelor naționale se creează identitatea poporului, care poate fi observată prin relația omului cu Dumnezeu, cu natura, prin intermediul portului popular și cu ajutorul legendelor. Toate aceste elemente stau la baza culturii române. Prin relația cu Dumnezeu se arată că această valoare este una moștenită din străbuni și că prin credință se asigură acele protecții împotriva evenimentelor nefavorabile. Un exemplu ilustrativ este cel legat de ctitorirea mănăstirilor din nordul Moldovei, ca un sentiment de recunoștință față de divinitate.

3. Portul popular, simbol al legăturii omului cu natura

Poporul român s-a dezvoltat la sat, iar legătura cu natura nu avea cum să nu fie prezentă. Tot ceea ce îl înconjoară constituie surse de inspirație pentru textele poetice, cele narative sau pentru artă, care reprezintă un simbol al culturii românești. Portul popular reprezintă acel element care iese în evidență când vorbim de cultura națională. Acele motive florale, ce își au originea în legătura omului cu natura sunt elemente ușor de recunoscut și îi conferă unicitate printre culturile europene. Existența legendelor de inspirație folclorică reprezintă un alt simbol tradițional al culturii noastre. Părți din aceste istorisiri au fost reinterpretate de mai mulți autori, asigurându-se astfel perpetuarea poveștilor în rândul românilor.

În concluzie, textul „Icoane vechi și icoane nouă”, scris de Mihai Eminescu este relevant în literatura română prin problematica abordată, redă într-un mod cât mai fidel societatea românească raportată la cea europeană și la modul în care trăsăturile occidentale au fost aplicate culturii române.

Citește și: Mihai Eminescu – Luceafărul poeziei românești