Autor: Andreea Ungheanu
Aşa cum îl numeşte şi Mihai Zamfir în „Scurtă istorie”: Panorama alternativă a literaturii române, Nicolae Filimon rămâne primul scriitor care s-a ivit întâmplător în literatura română şi cel care a deschis drumul viitoarelor romane. Îl întâlnim pe scriitor în plin romantism, unde ego-ul creator rămâne aproape o condiţie de existenţă, dar el refuză acest principiu şi alege un drum în care modestia, sentimentul inferiorităţii şi punerea într-un cadru secund au fost piesele esenţiale în planul literaturii, al prozei.
Romanul lui Nicolae Filimon îi oferă porecla de Balzac al Bucureștiului prin descrierile extrem de detaliate ale clădirilor și ale străzilor.
Un Balzac rătăcit în Bucureşti
1. Lumea literară – o lume necunoscută pentru scriitor
Nicolae Filimon (6 septembrie 1819 -19 martie 1865) nu a avut niciodată tangenţe cu lumea literară, a preferat să nu ţină legătura cu ceilalţi scriitori. Îl vedem la vârsta de zece ani cântăreţ la biserica Enei, iar în anul 1852 acesta devine epitrop al bisericii, funcţie pe care o va păstra până la moarte. A fost, de asemenea, funcţionar. Perimetrul în care acesta îşi desfăşura activitatea se întindea pe o rază ce nu depăşea un kilometru sau doi: biserica Enei, Sărindarul, Scaunele, Podul Mogoşoaiei, Sfântul Gheorghe-Nou, Lipscanii şi mahalaua Lucaci. Faţă de Anton Pann, vedem un scriitor bucureştean sedentar.
2. „Escursiunea în Germania meridională” – memorii din călătorie adunate în primul său volum
O primă încercare a lui Nicolae Filimon de ieşire din mahalaua lumii bucureştene este la vârsta de 40 de ani, vârsta la care hotărăște să ia condeiul în mână şi să picteze, sub formă de cronici muzicale, opiniile sale despre muzică şi interpretarea ei, în decembrie 1857, în ziarul „Naţionalul” al lui Vasile Boerescu.
În vara anului 1858, la câteva luni distanţă de evenimentul precedent, Balzac al nostru iese pentru prima şi ultima dată fizic din perimetrul vechiului Bucureşti. O scurtă călătorie prin Europa l-a făcut să se simtă dator să pună evenimentul pe hârtie, sub formă de memorii, care au apărut în „Naţionalul’’, ca mai apoi să îl publice într-un volum separat, intitulat „Escursiunea în Germania meridională”, dar care nu va avea acelaşi răsunet ca romanul ce va urma să apară.
După acest eveniment, va reveni în mahalaua Enei pe care nu o va mai părăsi până la moarte, în anul 1865.
3. „Ciocoii vechi şi noi” – unicul şi importantul său roman, un roman scris în şase luni
Nicolae Filimon a avut curajul să abandoneze proza contemporană ca sursă de inspiraţie şi să revină la proza istorică, proza promovată de primii paşoptişti. Romanul stă sub semnul unei categorii social-morale respingătoare, dar încercările autorului de a găsi sursa în timpul din care făcea parte au eşuat. Astfel, apelează la vechile documente în calitatea sa de funcţionar la Comisia Documentală în anul 1859 şi apoi la arhiva Statului.
Este un prim roman în care autorul încearcă să reconstituie o lume îndepărtată, dar care, totuşi, să păstreze distanţa istorică între momentul epocii şi timpul prezent lui. Autorul îşi va scrie opera în şase luni, probabil în intervalul 1861-1862, paralel cu cronicile sale dramatice închinate autorilor români. Epoca pe care romanul îşi are rădăcinile este epoca fanariotă, iar locul desfăşurării firului epic este Bucureştiul.
Personajele care dau viaţă acestui roman a lui Nicolae Filimon sunt:
- Dinu Păturică, personajul principal cu o dorinţă puternică de a se îmbogăţi,
- Andronache Tuzluc, personaj secundar, postelnic în suita domnitorului Caragea,
- Chera Duduca, amanta lui Tuzluc şi aliata lui Dinu Păturică în comiterea faptelor ilegale,
- Ghinea Păturică, tatăl personajului principal,
- Chir Costea Chiorul, intermediarul lui Dinu şi al Duducăi,
- Gheorghe Caragea, domn fanariot,
- Grigore Ghica, domn al ţării Româneşti,
- Gheorghe, vătaf de curte,
- Banul C cu Maria, fiica acestuia.
Triunghiul amoros dintre Dinu Păturică – Chera Duduca – Andronache Tuzluc se suprapune cu evenimente istorice precise: domnia lui Caragea, fuga lui Caragea, domnia lui Alexandru Şuţu, Eteria, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, căderea domnului Tudor”, înăbuşirea Eteriei, venirea pe tron a lui Grigore Ghica. Finalul este unul neaşteptat, în care evenimentele de la început obţin o altă formă.
Vezi această postare pe Instagram
Nicolae Filimon moare în data de 19 martie 1865, răpus de ftizie. Ion Ghica îi face un portret într-una din Scrisorile sale, de unde aflăm că:
Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel şi voios. Totdeauna mulţămit cu puţinul ce câştiga prin munca şi talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura şi dispreţuia lipsa de demnitate şi linguşirea; modest până a roşi când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi
Balzac al vechiului Bucureşti, Nicolae Filimon a rămas în literatură ca primul scriitor care a conceput un roman complet reuşit şi într-un timp atât de scurt.
- Dacă ți-a plăcut acest articol despre Nicolae Filimon și ești pasionat de literatură citește și despre 7 cărți de Nobel care merită citite.
Sursă:
