O femeie desăvârșită și cele 7 calități ale acesteia în concepția lui Solomon

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
cele mai bogate femei din lume, femeie desăvârșită, femei
Foto: pexel.com

Când pomenim de o femeie desăvârșită în concepția Bibliei, mulți dintre noi ne gândim cu reticență la un portret tradițional al feminității, centrat în jurul ascultării de soț. Ei bine, nu este chiar așa.

Știați că Biblia are un întreg capitol dedicat femeii, o pledoarie scrisă în cinstea capacităților ei?

Acest capitol se află în Proverbe 31, o carte scrisă de către înțeleptul Solomon, care a înțeles importanța sexului feminin și valoarea pe care trebuie să o aibă aceasta în fața celorlalți.

O femeie cinstită, cine poate găsi? Valoarea ei este de departe mai mare decât a rubinelor. Inima soțului ei se încrede în ea și nu-i va lipsi câștigul.

Sinceritatea este pe primul loc pentru o femeie desăvârșită, mai importantă decât aspectul fizic. Prin accesoriul adevărului se capătă admirația unui bărbat, care își poate cultiva încrederea în ea. Încrederea îl va determina să îi dea tot ce îi dorește inima și să îi alimenteze independența. Totodată, onestitatea ei, o face plăcută în ochii celorlalți și îi conturează frumusețea.

Ea îi face bine și nu rău în toate zilele vieții ei.

A doua calitate expusă de Solomon este bunătatea. Farmecul femeii este bunătatea ei prin care poate cuceri inima oricărui om și cu care are puterea de a conduce familia către prosperitate. Pentru o femeie desăvârșită, bunătatea este cheia cu care accesează fericirea și ferește dragostea de fisuri.

Ea își încinge coapsele cu putere și își întărește brațele. Ea simte că negoțul îi merge bine, și candela ei nu se stinge noaptea.

A treia calitate este independența. Poate pare ciudat că Biblia încurajează independența feminină, dar se pare că o face. Pentru că o femeie desăvârșită se descurcă singură, este în stare să aibă propria ei afacere și să își câștige veniturile din ea. Muncește din greu pentru a-și atinge scopurile, investind din timpul ei în drumul către succes.

Ea își deschide palma pentru cel sărac și își întinde mâinile către cel nevoiaș.

Calitatea cu numărul patru este empatia. Femeia desăvârșită știe să simtă cu cel în nevoie, să ofere cu dragoste din câștigurile ei, prețuind mai mult comorile sufletului decât aurul și argintul. Își iubește aproapele și acționează când inima o îndeamnă, fără regrete și fără obligații.

Puterea și cinstea sunt îmbrăcămintea ei, și râde de ziua de mâine.

Calitatea a cincea este tăria de caracter care o face puternică în fața viitorului. Ea nu se teme de ziua de mâine pentru că este deja pregătită să o cucerească. Nu o sperie nimic din ce va urma, crede în forțele proprii, fiind bine înarmată, astfel încât să facă față problemelor pe care viața i le pune în cale. Știe că viața este o suită de coborâșuri și urcușuri, dar nu dă înapoi, ci acționează ca o războinică, crescându-și puterea de fiecare dată.

Ea își deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute sunt pe limba ei.

Următoarea calitate, a șasea, în concepția biblică este înțelepciunea. O femeie desăvârșită vorbește doar dacă știe că spusele ei zidesc și sunt de folos altora. Este ascultată de cei din jur pentru că vorbele ei sunt valoroase și nu irosește cuvintele pe lucruri de nimic. Pentru ea, cuvintele sunt scumpe, mai ales că ele descriu inima, iar ea își protejează inima de rău și se îmbracă în bine.

Ea veghează asupra căilor familiei sale și nu mănâncă pâinea lenevirii.

A șaptea calitate menționată arată că femeia desăvârșită nu este leneșă, prețuiește timpul și îl valorifică în relațiile cu familia ei. Are grijă ca cei apropiați să fie pe o cale bună, direcționându-le pașii și urmărindu-le progresul. Se dedică trup și suflet pentru a își desăvârși întreaga familie.

În final, Solomon încheie cu o pledoarie la adresa femeii:

Fiii ei se ridică și o numesc binecuvântată; soțul ei o laudă și el: – Multe femei fac lucruri nobile, dar tu le întreci pe toate!”- Farmecul este înșelător și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată. Apreciați-o pentru rodul muncii ei, iar faptele ei s-o laude la porțile cetății.

În concepția lui Solomon, o femeie desăvârșită merită lăudată și apreciată pentru ceea ce este ea, pentru tot ce face și pentru rezultatele muncii ei. Ne face conștienți de faptul că frumusețea este trecătoare, dar cele ce rămân sunt faptele. 

Căci dragostea, mai presus de toate, înseamnă fapte, care au puterea să o facă pe o femeie frumoasă în fața familiei ei și să îi confere respectul printre toți oamenii.

Așadar, o femeie este cu adevărat desăvârșită dacă reușește să cultive în ea sinceritatea, bunătatea, independența, empatia, tăria de caracter, înțelepciunea și hărnicia. Aceste calități îi vor reda respectul și dragostea celorlalți și o vor face o femeie puternică, gata să lupte pentru sine și pentru alții, indiferent de valurile vieții.

Dacă ți-a plăcut acest articol, vezi și Tipurile de relații pe care le vei avea în viață.

 688 total views,  1 views today

2 thoughts on “O femeie desăvârșită și cele 7 calități ale acesteia în concepția lui Solomon”

    1. Bună! Am vorbit în acest articol despre femeia și cele 7 calități ale sale, pe care le-a scris Solomon în Proverbe 31,în Biblie. Femeia este prețuită în concepția biblică.😊

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *