Cine nu îl cunoaște pe Rafael Nadal? Cu toate că este cunoscut de lumea întreagă, probabil doar cei mai înfocați fani știu că Rafa, zis și Regele zgurii, s-a născut pe data de 3 iunie 1986, în Manacor, Insulele Baleare, Spania. În prezent, Nadal are reședința la Manacor, Mallorca, unde locuiește alături de soția sa, María Francisca Perelló.
La cei 36 de ani pe care îi împlinește, nu putem decât să-i spunem ¡VAMOS RAFA!
Toni Nadal, fost jucător de tenis, este cel care a descoperit talentul nepotului său, pornind împreună în această aventură de pe vremea când Rafa avea numai 3 ani. Încă din copilărie, dar și o îndelungată perioadă din cariera de jucător profesionist, Rafa a fost antrenat de unchiul său, această colaborare dovedindu-se un real succes. Alături de Toni, Rafa s-a menținut timp de 209 de săptămâni pe locul 1 în clasamentul ATP, iar de 5 ori a reușit să termine anul competițional ca numărul 1 mondial.
Toni Nadal l-a antrenat pe Rafael timp de 27 de ani, între 1990 și 2017. În prezent este antrenat de Carlos Moya.
Debutul lui Nadal ca jucător profesionist a avut loc în anul 2001. De-a lungul carierei, Nadal a câștigat 21 de titluri de Grand Slam la simplu, depășindu-l tocmai pe Roger Federer. Dintre aceste 21 de titluri, 13 au venit pe zgură, suprafața lui preferată, la Grand Slamul de suflet, Roland Garros.
În 2004, Nadal joacă primul său meci împotriva numărului unu mondial, Roger Federer, la Mastersul de la Miami, învingându-l în minimul de seturi.
81 de victorii consecutive pe zgură reprezintă cea mai lungă serie de victorii pe o singură suprafață din Era Open.
Recorduri și rezultate impresionante
Încă de la o vârstă fragedă, Nadal a excelat, adunând rezultate remarcabile care cântăresc greu în istoria tenisului mondial. Dar haideți să le luăm pe rând, punctând 10 dintre cele mai remarcabile rezultate:
1. La vârsta de doar 19 ani a ajuns locul 2 ATP. Acest rezultat a venit în urma câștigării a 16 titluri, printre care s-au numărat primul său turneu de Grand Slam – Roland Garros, precum și șase turnee Masters 1000.
2. A devenit numărul 1 pentru prima dată în 2008. Acest rezultat nu a venit oricum, ci după o importantă victorie împotriva lui Roger Federer, meci care a fost considerat de unii specialiști ca fiind cel mai bun din istoria tenisului.
3. După ce ajunge locul 1 mondial, la Beijing, în anul 2008, reușește să câștige o medalie olimpică de aur la simplu. În același an câștigă și Wimbledon, și Roland Garros, fiind singurul jucător cu acest impresionant rezultat în același an. În anul 2016, la Rio de Janeiro, reușește să câștige medalia olimpică și la dublu masculin.
4. Rafael Nadal este cel mai tânăr jucător de tenis care a reușit să câștige într-un singur an toate cele 4 turnee de Grand Slam (la 24 de ani și 101 zile).
5. Este singurul jucător din istoria ATP care a reușit să adune 31 de victorii consecutive la turneul de Grand Slam Roland Garros. Această reușită a avut loc în perioada 2005-2009.
6. Este al doilea jucător care reușește să câștige turneul de Grand Slam Roland Garros 4 ani la rând (2005-2008). Singurul jucător care a mai reușit această performanță este Björn Borg.
7. Nu degeaba Rafa este numit și Regele zgurii. În perioada 2005 – 21 mai 2007 reușește să câștige 81 de meciuri consecutive pe această suprafață.
8. Odată cu debutul lui la Roland Garros, aceasta reușește să câștige și trofeul, astfel egalând recordul lui Mats Wilander din anul 1982.
9. Este singurul jucător care a reușit să câștige turneul de Grand Slam Roland Garros de 13 ori.
10. De-a lungul carierei, Nadal reușește să adune mai mult de 400 de victorii în mai puțin de 500 de meciuri jucate, devenind primul jucător din istoria ATP cu acest palmares.
În afara competiției, Rafael Nadal a deschis o Academie de tenis în orașul Mallorca, academie care îi poartă numele.
10 lucruri mai puțin cunoscute despre Regele zgurii
1. Nadal este fan al echipelor de fotbal Real Madrid și RCD Mallorca.
2. Încă de mic, Nadal s-a dovedit a fi și un jucător promițător de fotbal, dar, pentru a nu neglija studiile, a avut de ales între fotbal și tenis. Rafael a ales tenisul.
3. Rafael Nadal iubește să joace poker. În aprilie 2014, a jucat la Monaco împotriva numărului 1 mondial la poker feminin, Vanessa Selbst.
4. În aprilie 2017, terenul central de la Barcelona Open a primit numele de Pista Rafa Nadal.
5. Rafael Nadal s-a căsătorit în luna octombrie a anului 2019 cu Maria Francisca Perello, după o relație de 14 ani. Nunta a fost discretă, având loc la Porto Cristo, în Mallorca.
Rafael Nadal a fost întrebat odată care este secretul pentru a avea o relație de lungă durată, având în vedere vârsta lui și lumea în care trăiește. Răspunsul lui a fost unul succint:
Vă voi spune cum facem: înțelegere, respect și, în mod special, independență, citează LIFE.RO
6. Un asteroid descoperit în anul 2013 la Observatorul Astronomic din Mallorca poartă numele lui Nadal, mai exact 128036 Rafaelnadal.
7. Lui Rafa Îi este frică de câini, într-o autobiografie declarând: „Mă îndoiesc de intențiile lor”.
8. Când este pe teren, Rafael Nadal nu își părăsește niciodată banca înainte de a-și alinia perfect sticlele. Dacă nu-și aliniază sticlele, spune că își va pierde concentrarea, deoarece s-ar gândi la alte lucruri. Respectându-și toate obiceiurile, rămâne concentrat pe ceea ce trebuie să facă pe teren.
9. Înainte de fiecare serviciu își aranjează echipamentul și părul.
10. În timpul meciurilor, poartă mereu ceasul la mână. Acest obicei a început în 2010 și de atunci tenismenul crede că, dacă joacă cu ceasul la mână, va câștiga meciurile.
La mulți ani, Rafa, și o carieră cât mai îndelungată!
Surse:
- https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Rafael Nadal
- https://www.atptour.com/en/players/rafael-nadal/n409/overview
- https://www.gsp.ro/stire/stire-628657.html
- https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_career_achievements_by_Rafael Nadal
- https://en.wikipedia.org/wiki/Rafael_Nadal_career_statistic
- https://life.ro/lucruri-nestiute-din-viata-lui-rafael nadal-regele-zgurii/
- https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24348443-rafael-nadal-cel-mai-bun-din-istorie-atp-roger-federer-novak-djokovic-rivalitate-imensa-roland-garros-grand-slam.htm
Citește și despre Ziua Internațională a Tenisului.