Cum reușește „O viață măruntă” să îți deschidă noi căi asupra înțelegerii de sine?

Autor: Ioana Mihăilescu

Majoritatea celor care au avut ocazia să aducă aproape de sufletul lor înțelesurile (aș îndrăzni să le calific drept tainice) cărții „O viață măruntă” scrisă de Hanya Yanagihara, au vărsat lacrimi amare pe tot parcursul lecturii.

Azi e ziua cea mare. Azi va fi prima zi în care mă voi simți cu adevărat mai bine. În care îmi va fi mai puțin dor de Willem.
-„O viață măruntă”

În ceea ce mă privește, citatul menționat m-a făcut să-mi simt ego-ul mai treaz și mai conectat către rațiune decât oricând. Îmi amintesc sentimentul de a pierde pe cineva, atât de aprig și totuși atât de firesc de-a lungul drumului încurcat al vieții. Este o durere ce pare că îți ramifică eul în particule atât de mici și fragile, încât acestea ajung să se piardă pe fundul mării create de vărsarea lacrimilor în neștire.

Citind „O viață măruntă”, am revăzut părți din mine

Citind „O viață măruntă”, am revăzut părți din mine. Evident, de această dată cu ochi mai maturi și mai obiectivi, ce mi-au permis să am un moment de consolare. Cred că mai toți am trecut prin momente de umilință, în care ne-am simțit neputincioși în fața destinului crud sau am îndurat confuzia de a nu ști cum să apreciem o recunoaștere a calităților noastre.

Bineînțeles că Jude, personajul asuprit și martirul unei vieți de coșmar, este creionat astfel încât să trezească cele mai miloase sentimente posibile, tocmai pentru a declanșa traumele umane ale cititorilor. Traumele se adună în conturul tânărului Jude, orfan aspirant la o carieră strălucită în avocatură, dar purtând mereu cu sine pecetea unei sorți nefavorabile.

Dreptatea e pentru oamenii fericiți, pentru oamenii care au fost suficient de norocoși să trăiască o viață definită mai mult de certitudini decât de ambiguități .

Jude va fi abandonat de familie, dat în sânul unei mănăstiri

În ciuda cutumelor morale ce ar clasifica locașul sfânt drept templul ideal pentru un biet copil nedorit de părinții săi, lucrurile nu stau chiar așa în realitate. Deși și-ar fi putut cufunda mintea în tainele Domnului și „anestezia” sufletul în nesfârșitele bandaje divine, viața alături de călugării de acolo pare să reprezinte, din contră, cea mai inumană fațetă a umanității.

Mulți ani nu reușise să înțeleagă de ce acest lucru era atât de important pentru el, de ce conta atât de mult, de ce încerca mereu să-și contrazică amintirile, de ce petrecea atât de mult timp analizând detaliile celor întâmplate. Și apoi își dăduse seama: credea că, dacă se putea convinge că trecutul fusese mai puțin oribil decât își amintea, atunci se putea convinge și de faptul că el însuși era mai puțin vătămat, mai aproape de normal decât se temea că e.

Aceștia îl vor agresa atât fizic, cât și psihic, făcând din tânăr un aspirant perpetuu la posibilitatea evadării din coșmarul în care i se desfășura viața. Apariția fratelui său, Luke, îl va face să creadă, preț de un moment, că a găsit drumul spre liniște și iubire. Mult îndrăgitul frate va fi și cel care îi va crea naiva impresie că unica sa menire pe acest pământ este aceea de a se prostitua.

În acest fel îi va fi sădită lui Jude sămânța dezgustului față de sexualitate, atât a sa, cât și a încercării de a se bucura de instinctele primare în compania unui partener. Va fi nevoit să își consume fiecare părticică a corpului, fiind în permanență manipulat de către Luke, ce îi promite neîncetat făurirea unei case departe de ochii aspri ai celorlalți călugări.

Manipularea va fi integrată în sinele cel mai adânc al lui Jude căci, pe lângă sentimentul de disperare la care viața sa precedentă îl condusese, o altă componentă ce se va dovedi definitorie la maturitate, atunci când alege să înceapă relația amoroasă cu Caleb, va consta în iubirea naivă și sinceră pe care Jude le-o va purta celor mai crunți agresori ai săi.

Probabil tocmai acest Sindrom Stockholm s-a vrut a fi central în opera Hanyei, „O viață măruntă”. O carte despre ratare, neîmplinire, amăgire, iluzie, milă, ostilitate, iar lista cu sentimente sumbre scufundate în oceanul emoțional poate continua la nesfârșit.

Ceea ce m-a impresionat la „O viață măruntă”, în calitate de cititoare cu anumite reticențe în ceea ce privește literatura contemporană, a fost tocmai speranța personajului de a contura, într-o zi, o viață ceva mai puțin măruntă. Fiecare eșec al personajului este descris în așa fel încât să impresioneze cititorii până la cele mai amare lacrimi. Câteva dintre acestea ar fi: debutul carierei în avocatură, adopția sa de către Harold, rememorarea traumelor din copilărie, negarea celor mai urâte episoade ale existenței și relația toxică cu Caleb.

Era mai bine sa aibă încredere sau să fie precaut? Puteai avea o prietenie adevărată dacă o parte din tine se aștepta întotdeauna la trădare?

Însă, în peisajul sumbru apare împlinirea pe plan amoros alături de bunul său prieten, Willem, lângă care cunoaște idealul iubirii. Din păcate, Jude nu îi poate oferi la rândul său sentimente de aceeași intensitate. Mai târziu, după ce Willem moare într-un accident de mașină, neputința de a dărui ceva în relația lor îi va cauza mustrări de conștiință.

Toate cele enumerate mai sus deschid tainele ascunse ale minții noastre. Pasajele de introspecție din „O viață măruntă” sunt descrise cu atâta profunzime, încât ajungi, fără să vrei, să simți toate cele trăite cu atâta stoicism de către Jude.

Mărturisesc că am terminat de lecturat „O viață măruntă” acum mai bine de două luni și nu este zi în care să nu mă gândesc la viața măruntă ce sălășluiește și își așteaptă vindecarea în fiecare dintre noi. Te invit pe tine, cititorule, să aloci răgaz și curaj unei lecturi ce îți va deschide umanitatea, poate uitată în peisajul gri al vieții cotidiene.

Dacă ți-a plăcut articolul despre „O viață măruntă”, citește și:

Surse: