„Pisicile Vrăjitorese” este prima carte pentru copii publicată de Anca Bejinariu. Anca, soție și mamă a doi băieți, a lucrat în domeniul telecomunicațiilor și de curând și-a descoperit adevărata vocație, cea de scriitoare. Născută la Piatra-Neamț, a urmat cursurile Facultății de Litere, domeniu pe care nu l-a explorat până la apariția pandemiei de COVID-19.
Acum, după doi ani de la debutul pandemiei, a reușit să publice prima ei carte pentru copii, „Pisicile Vrăjitorese”. Inițial, a scris pentru copiii ei, fără vreun gând de publicare. Soțul a susținut-o, concluzionând că povestea pisicilor este prea bună pentru a o ține doar pentru ei.
Bună Anca! Pentru început te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre tine.
Anca Bejinariu: Acum vă pot spune că sunt mama „Pisicilor Vrăjitorese”, o carte pentru copii ce promite să fie ceva mai mult decât simple cuvinte înșirate pe niște pagini. Sunt și mamă „pe bune”, am doi băieți extraordinari, mândria mea cea mai mare. M-am născut la Piatra-Neamț, am studiat și m-am căsătorit la Suceava, iar în urmă cu aproape șapte ani ne-am făcut bagajele și am venit la capitală, în urma unor reorientări profesionale.
Ce hobby-uri ai?
A.B: Îmi place enorm să călătoresc. Mă documentez foarte mult înainte de orice „escapadă”, fie ea în țară sau peste granițe, pentru a nu rata obiective importante din zona vizitată. Plănuiesc vacanțele pe zile, sunt foarte bine organizată din acest punct de vedere. Reușesc, astfel, ca la întoarcerea acasă să fiu o variantă îmbunătățită, atât din punctul de vedere al relaxării, cât și al cunoștințelor acumulate.
Deși ai absolvit Facultatea de Litere, ai ajuns să lucrezi în Telecomunicații. Cum s-a produs această schimbare de domeniu și cum ai ajuns să scrii? Când și cum ai descoperit această pasiune?
A.B: M-am angajat din primul an de facultate pentru a avea un venit suplimentar. Lucram în comerț. Am schimbat apoi joburile, astfel încât la absolvire aveam deja experiență într-un cu totul alt domeniu decât cel studiat. Am mers pe calea bătătorită, să spun așa… până când a venit pandemia. Atunci a apărut ideea Pisicilor Vrăjitorese.
Am scris pentru copiii mei, fără să am vreun gând de publicare. Mă fascina să îi văd curioși de ceea ce se va întâmpla mai departe, așa că la finalul fiecărui capitol îi lăsam în suspans.
Când cartea a fost gata, soțul meu a concluzionat că e „prea bună să o ținem doar pentru noi”, așa că am demarat toate acțiunile necesare pentru a scoate Pisicile în lume.
Spune-ne câteva cuvinte despre „Pisicile Vrăjitorese”, cartea recent lansată.
A.B: Știm cu toții că orice vrăjitoare care se respectă are cel puțin o pisică. Ei bine, atunci când vrăjitoarele de Miazăzi pleacă de urgență la Sabat, uită să le lase pisicilor mâncare. Aventura se petrece într-o casă în care magia pândește la tot pasul, așa încât cele șapte pisici flămânde nu se dau înapoi de la nimic, dorința de a deschide conservele cu sardine fiind mai mare decât teama de a se „murdări” de magie pe lăbuțe. Ce vor afla ele, însă, este faptul că o greșeală oricât de mică poate schimba totul. Cartea este o aventură continuă și reușește să îi țină cu sufletul la gură pe micii cititori de la început până la final.
Cum ai ales titlul „Pisicile Vrăjitorese”?
A.B: Ideea cărții exista, deci titlul trebuia să o reflecte. Inițial m-am gândit la „Pisicile vrăjitoarelor”, însă nu mi s-a părut relevant pentru că ele nu sunt niște pisici oarecare, ci fac magie, incantații, poțiuni… „Pisicile-vrăjitoare” mi se părea sec, nu transmitea nimic, din punctul meu de vedere. Trebuia să fie ceva ludic, nou, inconfundabil: „Pisicile Vrăjitorese” este titlul ce le reprezintă perfect!
Știm că ai o pisică, de acolo a venit inspirația?
A.B: Pisica mea este opusul celor din carte. Ea mi-a folosit doar la reproducerea mișcărilor fizice. Sursa de inspirație au fost copiii mei. Mi-am imaginat ce ar face ei în anumite situații și am transpus ideile în carte.
Cu ce sentimente pornești la drum când începi să scrii o carte?
A.B: Sunt nerăbdătoare, dar și curioasă în același timp. Nerăbdătoare să îmi expun ideea și curioasă de reacția copiilor când le citesc ce am scris. Ei sunt criticii mei, dar și ajutoarele de nădejde. Deși am o idee bine conturată în ceea ce privește capitolul următor, mereu îi întreb ce cred ei că se va întâmpla mai departe.
Recunosc că au fost momente în care varianta lor a fost mai bună decât a mea, așa că am mers pe mâna lor. Și a fost cea mai bună alegere!
Să ne așteptăm și la alte cărți în viitorul apropiat? „Pisicile Vrăjitorese” vin cu noi aventuri?
A.B: Desigur! Cel de-al doilea volum este aproape finalizat. „Pisicile Vrăjitorese” își continuă aventura. Mai am idei pentru cel puțin încă două volume.
Cum ai caracteriza „Pisicile Vrăjitorese” în trei cuvinte?
A.B: Acțiune, umor și imprevizibilitate.
În încheiere, ce gânduri vrei să ne mai transmiți despre „Pisicile Vrăjitorese”?
A.B: Mă bucur foarte mult că Pisicile Vrăjitorese au un asemenea succes. Sunt extrem de mulțumită când văd că reușesc să stârnească în cei mici curiozitatea și dorința de a citi. De fapt, ăsta este și scopul acestui proiect: promovarea lecturii în rândul elevilor. Dacă pot convinge cel puțin un copil ce nu iubește lectura să își dorească să citească aventurile Pisicilor, atunci țelul meu a fost atins!
Citește și:
- Interviu cu Andreea Vasconcelos Sava, profesor de limbi străine și mamă a 2 copii
- Irina Bicescu – profesorul care și-a ales pasiunea în funcție de talent și profesia în funcție de pasiune
- Erica Moldovan și lumea teatrului – tărâm de basm pe scena realității
