Voluntariatul e capabil să-ți schimbe viața – 2 experiențe pe meleagurile Europei

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Bénévolat, voluntariado, voluntariat, volontariato, volunteer, hands, help
pixabay.com
Voluntariatul este o oportunitate îndreptată spre noi căi de instruire în viață, o gură de aer proaspăt, o activitate care se desfășoară din proprie inițiativă și o desfătare a învățării. Toată lumea poate face parte din acest proiect, care este și un pas spre o dezvoltare mai îmbogățită.

În plus, voluntariatul poate fi și o contribuție adusă atât societății, cât si decursului tău, datorită informațiilor și noutăților cu care vei avea de-a face.

Prima mea escapadă în ceea ce privește voluntariatul a fost în Suedia, Stockholm. Am participat alături de o organizație non-guvernamentală din orașul meu natal și am trăit cea mai intensă și excelentă lecție pe care am putut să o am până în momentul de față. Au fost găzduite 6 țări: România, Franța, Spania, Italia, Turcia și Suedia, iar tema a fost „Femeile imigrante”.  

Imigrantul este omul care vine din țara natală  într-o țară nouă pentru a avea un trai mai bun sau a se stabili definitiv.

Activitățile pe care le-am desfășurat au fost numeroase și fără de cusur. Ne-am cunoscut fiecare în parte printr-un joc desemnat de coordonator în care a trebuit să desenăm un ceas cu toate orele și să abordăm pe rând fiecare membru din echipă întrebându-l la ce oră este disponibil/ă pentru o discuție. Astfel, toate orele erau ocupate și când ora respectivă se apropia, membrii care aveau aceeași oră își puneau întrebări despre viața lor sau despre ei.

Știi ce am învățat din această călătorie?

Tu ești schimbarea, tu ești propriul tău contribuitor și doar tu poți ameliora greșelile care înconjoară lumea!

Cel mai captivant moment a fost atunci când toți am avut de prezentat situațiile femeilor imigrante din propria noastră țară, iar procentajul cel mai mic a fost pentru România, deoarece noi nu prea avem femei imigrante, ci doar emigrante. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că nu suntem uniți și că avem multe lipsuri care duc atât la degenerarea populației, dar și a simțirilor noastre.

A doua mea escapadă a fost în Wisla, Polonia. Aici au participat mai multe țări: România, Grecia, Albania, Armenia, Serbia, Ucraina, Georgia, Belarus, Polonia, iar tema a fost „Mindfulness for Tolerance – Atenție pentru toleranță”. După această experiență am ajuns la concluzia că eu însămi sunt cea mai importantă, sunt cea mai bună prietenă a mea, dar stadiul cel mai însemnat a fost atunci când am învățat să înțeleg și mai profund oamenii din jurul meu.

M-am adaptat și cu judecata altor persoane, punându-mă în pielea lor, încercând să acumulez păreri benefice care mi-ar putea fi de folos pe viitor.

Făcând meditații, m-am perfecționat în ceea ce privește respirația, am trecut la o relaxare completă a corpului meu și am beneficiat de o perioadă de tihnă. De asemenea, mi-am deschis ochii acceptându-mă mai mult, lăsând toate sentimentele atroce într-o cămăruță închisă pe vecie.

De ce este folositor să faci voluntariat într-o țară străină?

  • Îți faci prieteni noi, pe care poate nu credeai că o să îi întâlnești vreodată sau cu care nu ai fi crezut că poți avea o strânsă legătură.
  • Cunoști alte culturi, alte tradiții, alte tipologii de oameni.
  • Îți perfecționezi cunoștințele la limbile străine.
  • Dobândești abilități suplimentare și te deschizi mai mult spre șanse novice în domeniul de studiu sau al carierei, deoarece voluntariatul reprezintă un avantaj în momentul angajării.
  • Vezi din alte perspective lumea înconjurătoare alături de minunile ei.

Implicându-te, îți fortifici puterile, trăirile și te face să te simți împlinit. Te deconectezi de la viața anterioară la cea de actualitate, corectezi nedreptățile, te adâncești în profunzimea lucrurilor limpezi, trăiești la o intensitate maximă.

Există mai multe ONG-uri care practică voluntariatul pentru cauze nobile, cum ar fi, „Little People”,  ajutându-i pe copii cu cancer să depășească acest moment sfâșietor prin susținere, suport și înțelegere.

Alege să faci parte din orice voluntariat și dă frâu liber dorinței de implicare și sprijinului . Unii oameni „adoră” să ajute, fă și tu ca ei! Voluntariatul este dăruire de suflet, de timp și mai ales o pasiune mistuitoare.

Dacă vrei să te documentezi și despre Elveția, poți intra pe acest link și o să ai parte de o descriere pe cinste. 

Loading

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.