Începând cu apariția sa pe Pământ, omul a devenit din ce în ce mai preocupat de înfățișarea lui. Arta machiajului și a produselor folosite a evoluat odată cu etapele de dezvoltare a omului. În urmă cu 2000 de ani, împăratul și filozoful roman Marc Aureliu, făcea remarcă despre aspectul exterior al omului: „Cea mai bună scrisoare de recomandare a lui.”
La început, machiajul se realiza în cadrul unor ritualuri, iar mai târziu i s-a atribuit funcție estetică. Să ne întoarcem în timp și să analizăm arta machiajului în 7 etape ale istoriei.
1. Egiptul Antic
Utilizarea cosmeticelor își are originea în Egiptul Antic. Numeroase rețete cosmetice au fost descoperite încrustate în pereții templelor. De asemenea, în mormintele antice se aflau vase cu produse cosmetice și aplicatoare ale acestora. În cultura egipteană se credea că machiajul are puteri tămăduitoare și magice.
Hainele, împreună cu machiajul, arătau statutul social al unei persoane. Egiptenii foloseau kohl-ul pentru înnegrirea ochilor, pentru față vopsea de plante, iar unghiile le vopseau cu henna. Când era vorba de netezirea tenului, foloseau măști făcute dintr-un amestec de urină și nămol. Pentru realizarea faimosului ochi egiptean, femeile foloseau culoarea verde malahit pentru ploapa inferioară și negru pentru pleoapa superioară. Machiajul ochiului se făcea prelungit spre tâmplă, pentru a-i da forma migdalei.
Cel mai vechi parfum i-a aparținut simbolului frumuseții feminine a Egiptului Antic, Cleopatra, și conținea: trestie parfumată, smirnă, miere, trandafir și vin. Tot ei i-a aparținut primul manual de cosmetologie. Machiajul și coafura Cleopatrei au constituit o sursă de inspirație de-a lungul timpului. În acea vreme, fața era considerată o zonă intimă și felul în care aceasta trebuia acoperită cu ajutorul machiajului se învăța la școală.
2. Roma Antică
Soția împăratului Nero, Poppaea, este cunoscută pentru cel mai complex machiaj, care era realizat de o sută de sclave. Chiar dacă era atât de complicată realizarea lui, acesta era unul casnic, purtat doar în prezența soțului.
Standardele ridicate impuse, cum ar fi: piele fără imperfecțiuni, cu ten palid, dar cu obrajii îmbujorați; părul coafat și ochii conturați, au determinat femeile să recurgă la folosirea cosmeticelor. Acestea foloseau plumb alb, ulei de migdale, funingine pentru conturul ochilor, boabe de soc pentru vopsitul părului și drojdie de vin în loc de ruj.
În unele scrieri literare, folosirea cosmeticelor a fost de multe ori criticată din motiv că acoperă frumusețea naturală. Ovidiu, însă, prezintă doar partea pozitivă a machiajului în operele sale. El a scris și lucrarea Arta înfrumusețării, care cuprindea sfaturi și rețete pentru femei.
3. Grecia Antică
Simbolul frumuseții la greci este Aspasia, soția lui Pericle. Femeile cu fața albă erau foarte apreciate, la fel și părul deschis la culoare. Pentru albirea feței, femeile foloseau carbonatul de plumb și calcarul. Genele le vopseau cu funingine și le fixau cu albuș de ou sau ceară. Pentru a-și evidenția buzele foloseau vopsea obținută din henna roșie, iar ochii îi conturau cu cărbune. Moda sprâncenelor unite în una singură era foarte populară la femeile din Grecia Antică. Ingredientele folosite pentru epilat conțineau arsenic, substanță care afecta grav pielea, de multe ori ducând la deces.
4. Evul Mediu
Fiind o perioadă dominată de credință, machiajul era văzut drept ceva diabolic. Deși femeile trebuiau să-și păstreze frumusețea naturală, continuau să-și albească tenul cu extras de plumb. Culoarea albă a tenului făcea diferența între clasele sociale. Erau la modă tenul alb și rujul roșu. Tot atunci se purtau alunițele false, făcute cu ajutorul bețelor de chibrit arse și sprâncenele vopsite cu funingine.
5. Renașterea italiană
Renașterea italiană vine cu simplitate și naturalețe. Femeile se machiază mai puțin, fiind apreciate trăsături ca: fața fină, tenul ca de porțelan și buzele subțiri. Se renunță la părul buclat și pudrat, în favoarea părului coafat cât mai natural.
6. Romantism
Frumusețea femeii acestei epoci este dată de un ten ca de alabastru (asemănătoare cu marmura albă), privirea melancolică, aspect fragil și păr negru. Pentru a atinge aceste standarde, femeile foloseau decocturi de șofran sau cerneală albastră, cu ajutorul căreia își accentuau cearcănele. Este epoca în care femeile se machiază cel mai puțin, excepție făcând actrițele și prostituatele.
În secolul al XIX-lea încep să se obțină primele produse care au la bază cercetarea științifică. Pentru pudra de față, plumbul și cuprul sunt înlocuite cu oxidul de zinc.
7. Secolul XX
În anii ‘20 se produce marea evoluție a machiajului, aceasta devenind o necesitate a femeilor din mediul urban.
Anii 1930-1950 aduc o nouă eră a frumuseții. Lumea cinematografiei, a televiziunii și a muzicii influențează foarte mult femeia secolului XX. O serie de vedete devin simboluri ale frumuseții și inspiră cu machiajul și look-ul lor.
Celebrul contur de ochi de pisică al lui Audrey Hepburn este imitat de femeile din întreaga lume!
În anii ’60 are loc mișcarea hippie, care aduce mai multă libertate, inclusiv în folosirea machiajului. Anii ‘70 au venit cu alte schimbări, machiajul variind de la feminin, la îndrăzneț și puternic.
Anii ‘80 sunt reprezentați de machiajul strălucitor și puternic. Femeile se concentrează pe ochi, obraji și buze. Se folosesc culori tari și contururi accentuate. Anii ‘90 sunt caracterizați de machiajul nude.
Fiecare epocă a contribuit la perfecționarea produselor cosmetice și la realizarea diferitelor tipuri de machiaj. Cu ajutorul acestora, femeile își pun în evidență frumusețea sau își maschează anumite imperfecțiuni.
Vă recomand să citiți și acest articol despre ce înseamnă fast fashion, și cum marile branduri de haine distrug planeta prin materialele folosite. Articolul îl găsiți aici.
