În Târgu Neamț, ținutul zimbrilor sau sufletul mănăstirilor, vei fi întâmpinat mereu de istoria Cetății Neamț și te vei destinde citind manuscrisele năzdrăvanului Nică. Ozana cea lin curgătoare, Muzeul de istorie și etnografie, casa Memorială a lui Ion Creangă sau a iubitei lui Mihai Eminescu, Veronica Micle, îți vor arăta o mică parte din frumoasa Moldova.
1. Cetatea Neamț
Târgu Neamț, oraș mic și primitor, stă sub protecția Cetății Neamț, înălțătoarea fortăreață ridicată de Petru I Mușat, pe culmile Pleșului. Cetatea Neamțului este una dintre cele mai fortificate cetăți din inima Moldovei, iar prima atestare documentară datează din 1395. Perioada ei de glorie a fost sub domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504), dar zidurile monumentului au fost parțial distruse în timpul asediului sultanului Mohamed al II-lea. În 1691 a păzit târgul în fața armatei poloneze, condusă de Ioan III Sobieski. Totuși, în anul 1866 cetatea a fost declarată monument istoric, iar în anul 1972 lucrările de consolidare au fost începute.
În 1992, printr-un program de restaurare UNESCO, zidurile au fost întărite, iar între anii 2007-2009 monumentul a intrat într-o renovare minuțioasă. După doi ani de muncă asiduă, fortăreața a fost redeschisă și uimește orice turist curios. Sub o nouă înfățișare grandioasă, Cetatea Neamțului păstrează în ea și astăzi un istoric de trudă. În incintă a fost construită și o capela mică, intimă, frumoasă, unde îți poți spune rugăciunea în liniște deplină. Istoria cetății îți va fi insuflată și de manechinele cerate, de dimensiuni reale, care intensifică trăirile locului.
2. Muzeul de Istorie și Etnografie
Coborând sub cetate, oprește-te să-ți iei doza de istorie de la Muzeul de Istorie și Etnografie. Aici vei descoperi o expoziție arheologică și un material etnografic frumos ilustrat.
3. Casa memorială „Veronica Micle”
La câțiva pași distanță este casa memorială a poetei Veronica Micle. Lasă-te cuprins de o iubire dramatică, citind din scrisorile arzătoare trimise de Luceafărul literaturii române către mult iubita sa, Veronica.
4. Casa Memorială „Ion Creangă”
Și, dacă te simți apoi prea melancolic, schimbă-ți starea de spirit la Casa Memorială „Ion Creangă”. Traversezi Ozana „cea lin curgătoare” și ajungi direct la Humulești, satul cu cel mai vizitat muzeu memorial din țară. La casa povestitorului Ion Creangă vin anual aproximativ 40.000 de turiști români și străini.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!
Tot aici se află și Parcul tematic unde îți vei regăsi personajele din cărțile copilăriei: Moș Chiorpec, mătușa Mărioara, capra cu trei iezi sau ursul păcălit de vulpe.
5. Ținutul zimbrilor
Din Humulești fie alegi să mergi în căutarea liniștii sufletești la cele mai frumoase mănăstiri din Moldova, fie cauți mirificul Ținut al zimbrilor. Acesta din urmă se află pe teritoriul parcului național împărțit în patru părți: „Codrii de aramă”, „Pădurea de argint”, „Rezervația de stejar Dumbrava” și „Rezervația de zimbri Dragoș Vodă”. Rezervația de zimbri cuprinde și câteva specii de animale pe cale de dispariție, precum: ursul brun, pisica sălbatică, vidra, râsul, cerbul carpatin. Tot în Parcul național s-a filmat, în anii ’70, filmul „Frații Jderi”.
6. Lăcașuri de cult: Mânăstirea Neamț, Mănăstirea Sihăstria și Sihla, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Văratec și Mănăstirea Secu
Tot în Târgu Neamț, în imediata apropiere se află Mânăstirea Neamț, ctitorită de Ștefan cel Mare și construită în stil autohton moldovenesc. Deschide-ți inima spre credință și bucură-te de liniștea oferită și de celelalte lăcașuri de cult, precum: mănăstirea Sihăstria și Sihla, mănăstirea Agapia, Văratec și Secu. Zona Moldovei este mereu vizitată de enoriași din toate colțurile țării datorită acestor lăcașuri sfinte.
Toate acestea îți vor îmbogăți atât sufletul, cât mintea și vei pleca de acolo mai bun, mai curios și mai smerit.
Citește și: 6 cascade din România care te vor face să spui „wow”