Valentine’s Day este cea mai romantică zi a anului. Cu toții vrem ca această zi să fie unică și să rămână o amintire frumoasă. Sigur a fost un moment în care acest eveniment te-a prins nepregătit și ai fost neinspirat în alegerea unui cadou sau unei activități de cuplu. Anul acesta, pentru a ne asigura că vei avea parte de o zi memorabilă, am pregătit câteva idei de activități pe care le poți face împreună cu persoana iubită.
Trebuie, totuși, să ții minte că nu e nevoie de un eveniment ca Valentine’s Day pentru a-i acorda atenția cuvenită partenerului/partenerei.
1. Reconstruiește prima voastră întâlnire
Prima întâlnire este cel mai emoționant și important moment din orice relație, pentru că așa iau naștere cele mai frumoase povești de dragoste. Dacă ești o fire romantică și atentă la micile detalii, aceasta este surpriza perfectă. Pe de altă parte, să reconstruiești prima întâlnire este cel mai original și romantic mod de a-ți surprinde partenerul de Valentine’s Day. Trebuie să faceți puțin efort pentru a vă aminti unele momente, dar va merita pe deplin. Chiar dacă nu puteți merge la exact același restaurant, o altă opțiune ar fi să pregătești aceeași cină acasă. Oricum ar fi, dă-ți silința ca cele două întâlniri să semene cât mai mult.
2. Apus de soare cu vin și ciocolată
Pentru a avea parte de câteva clipe de neuitat nu este nevoie de mari investiții sau mult efort. Excursiile spontane sunt o surpriză frumoasă. Ia-ți partenerul, urcați-vă în mașină și mergeți oriunde simțiți că este locul perfect în care aveți intimitate. Pentru a vă simți bine, nu trebuie neapărat să vă cazați la cel mai luxos hotel cu Spa și All-inclusive. Puteți foarte bine să stai în mașină. Cu siguranță va fi mult mai palpitant. Imaginează-ți doar tabloul superb cu tine si iubitul tău/iubita ta undeva în natură, izolați de lume și stres, cu un pahar de vin și ciocolată privind cel mai frumos apus.
3. Descoperiți împreună pasiuni si hobby-uri noi
Cu toții suntem în căutare de noi activități diferite de cele pe care le facem zilnic. Cum poți să-ți descoperi noi pasiuni mai bine decât cu partenerul perfect de Valentine’s Day? Există o mulțime de hobby-uri pe care încă nu le-ai încercat sau poate nici nu ai auzit de ele. Puteți să vă petreceți ziua la echitație sau, pentru senzații mai extreme și puțin mai multă adrenalină, puteți încerca bungee jumping. Există o varietate de alegeri în funcție de ce preferințe aveți.
4. Trimiteți partenerul la o vânătoare de comori (treasure hunt)
Dacă îți place să îți arați iubirea prin cadouri și mici atenții, trimite-ți partenerul într-o vânătoare de comori de Valentine’s Day. Folosește petale de trandafiri și mesaje scrise de mână ca indicii pentru a-ți îndruma iubita/iubitul către marea surpriză. E o modalitate interactivă de a-ți arăta afecțiunea și în plus partenerul tău va aprecia munca depusă de tine pentru un cadou perfect.
5. Luați parte la provocarea Escape Room
Provocările de tipul Escape Room necesită încredere, sprijin și muncă în echipă. Unele locuri care găzduiesc această activitate pot fi închise din cauza pandemiei de Coronavirus, dar există multe opțiuni virtuale la fel de distractive. Această experiență vă poate demonstra cât de bine vă coordonați împreună și dacă ideile voastre corespund pentru a termina jocul.
Există, așadar, multe moduri prin care îți poți surprinde partenerul sau partenera de Valentine’s Day. Fie că alegeți să petreceți momente romantice împreună, undeva departe de ochii lumii și într-un mod mai simplu sau, din contră, alegeți un restaurant luxos și vă faceți cadouri scumpe, ideea este să vă simțiți bine și să sărbătoriți cu drag această zi dedicată iubirii. Dacă totuși nu reușiți să faceți ceva de Valentine’s Day, nu uitați că pe 24 februarie ne așteaptă Dragobetele, o sărbătoare cu iz românesc care celebrează iubirea!
Dacă vrei să-i gătești partenerului tău ceva dulce, poți citi aici trei rețete de clătite delicioase!