17 iunie 1462 – atacul lui Vlad Țepeș și celebra nimicire a turcilor

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Vlad Tepes
Foto: commons.wikimedia.org

În paginile de aur ale istoriei care consemnează perioada medievală a României se distinge un remarcabil eveniment: Atacul de Noapte de la Târgoviște, condus de temutul Vlad Țepeș. În lupta continuă și obositoare cu otomanii, aproape părând o muncă de Sisif, voievozii români au aplicat varii strategii pentru a-și asigura victoria.

Te invit să mi te alături în încercarea de a înțelege modul de operare a domnitorului Vlad Țepeș și de a pătrunde în mintea ageră din spatele acțiunilor hotărâtoare împotriva otomanilor.

📜Despre Vlad Țepeș📜


Vlad Țepeș a fost domnitor al Țării Românești și un redutabil oponent al otomanilor, având un caracter puternic și o demnitate care nu-i permiteau să se supună dorințelor turcilor care ar fi îngenuncheat țara. Din acest motiv, în timpul domniei sale, Vlad Țepeș a reușit să obțină independența temporară a Țării Românești. O primă hotărâre luată în vederea eliberării țării de sub dominația otomană a fost refuzul de a mai plăti tribut în anul 1459.

Este elaborată o cruciadă împotriva turcilor, inițiată și condusă de Papă și de Matia Corvin, regele Ungariei de la acea vreme. La acest plan aderă și Vlad Țepeș, încheind o alianță cu Matia Corvin în jurul anului 1460. Otomanii încearcă, fără succes, să oprească această alianță și să îl prindă pe Vlad Țepeș. Domnitorul organizează între 1461-1462 o campanie neașteptată la sud de Dunăre. Turcii sunt uciși de valahii viteji și loiali domnitorului român.

⚔️Atacul de noapte a lui Vlad Țepeș⚔️

Profund lezat de sfidarea domnitorului, Mahomed al II-lea plănuiește o răzbunare pe măsură. O armată cu un efectiv de aproximativ 120.000 de oameni, la care se adaugă nave de război, se îndreaptă spre Dunăre, având ca scop cucerirea cetății Chilia și ocuparea Țării Românești. În pofida încercării lui Vlad Țepeș, armatele turcești reușesc să înainteze spre Târgoviște.

Primele măsuri luate de voievod au fost reprezentate de aplicarea tacticii „pământului pârjolit”: otrăvirea fântânilor, atacarea trupelor inamice aflate în căutare de provizii, arderea recoltelor, distrugerea posibilelor locuri de refugiu și a resurselor de care se puteau folosi turcii.

Situația otomanilor devenea din ce în ce mai dificilă pe măsură ce resursele lor se împuținau, iar soldații erau privați de hrană și de odihnă. Strategia lui Țepeș a dat roade: i-a forțat pe inamici să funcționeze asemenea unor santinele automatizate, fără a-și împlini nevoile fiziologice vitale. Totuși, dușmanii nu se lăsau doborâți și-și continuau cu bravură misiunea.

Văzând acestea, ingeniosul Vlad Țepeș gândește un plan de ofensivă care să le facă de petrecanie turcilor. Armata română s-a deghizat în soldați otomani, îmbrăcându-le hainele și întorcând armele proprii împotriva lor. Înarmați cu iatagane și sulițe turcești, făclii cu păcură ce prevesteau necazul, românii au pornit spre tabăra inamicului, având ca scop chiar uciderea sultanului. Străjerii au fost uciși fără a avea răgaz să anunțe pericolul, zeci de corturi au fost mistuite de flăcări furioase, tabăra otomană a fost acaparată de fum și răsuna de zgomotele apăsătoare ale soldaților chinuiți și omorâți. Turcii, buimăciți, nu mai aveau timp să proceseze ce li se întâmpla și atacau orbește, omorându-se între ei în groaznica învălmășeală creată. Se spune că însuși domnitorul a atacat cortul sultanului, însă acesta se afla în alt cort, la sfat cu generalii lui, și a scăpat de furia lui Țepeș.

Trupele otomane reușesc tardiv să se reorganizeze. O parte din trupele române au fost însărcinate cu paza graniței cu Moldova, întrucât Ștefan cel Mare urmărea tensiunile din Țara Românească și râvnea Cetatea Chilia. Sultanul se îndrepta spre acest obiectiv strategic de mare importanță, iar pe drum este surprins și înfricoșat de pădurea de oameni trași în țeapă de temutul domnitor valah. Mahomed decide să-l susțină pe Radu la tronul Țării Românești.

Încetul cu încetul, Vlad pierde din simpatizanți în favoarea lui Radu, iar trupele sale devin prea vlăguite pentru a rezista atacurilor oponentului. Vlad este nevoit să se refugieze în Cetatea Poenari, eveniment ce marchează sfârșitul celei de-a doua domnii a sa.

👹Reputația lui Vlad Țepeș👹

Vlad Țepeș este cunoscut, chiar și de străini, sub apelativul „Dracula”. Această denumire poate proveni de la numele tatălui său. Vlad Dracul, tatăl voievodului, a aparținut Ordinului Dragonului, o societate militaro-religioasă ce avea ca scop apărarea creștinismului și inițierea unor cruciade antiotomane. De aici, derivă numele de „Dracul”, o variantă a numelui latin „draco”. Însă, se poate spune că acest apelativ preia și alte valențe din cauza cruzimii lui Vlad Țepeș în aplicarea pedepselor.

Porecla „Țepeș” își are originile în legile aproape draconice pe care domnitorul le impunea pentru a preveni tâlhăriile și nelegiuirile și în modul de execuție a prizonierilor capturați în război. Șoca prin multitudinea de execuții și prin faptul că acestea erau atât de mult expuse, în așa fel încât să atragă atenția tâlharilor asupra sorții ce îi aștepta dacă sfidau ordinea impusă de voievod.

Povestirea următoare ilustrează într-o manieră fidelă modul de operare a lui Țepeș:

⚖️Dreptatea lui Țepeș⚖️

„Țepeș e un nume ori o poreclă cumplită, pentru că vine de la cuvântul țeapă. Ca să înțelegeți de ce i s-a zis așa, vă spun că, după domnia bunului și înțeleptului Mircea cel Bătrân, au urmat voievozi mai slabi ori răuvoitori. Turcii loveau tot mai cu putere hotarul. În țară se încuibase multă neorânduială. Se iviseră mulți mincinoși, mulți hoți, trădători, ucigași și alți răufăcători. Era greu de trăit, căci acești tâlhari și ucigași numai pozne, necazuri și rele săvârșeau, iar țara se părăginea.

Îndată ce a ajuns domn, Vlad vodă a luat o hotărâre strașnică: orice tâlhărie, orice neregulă sau nelegiuire s-o pedepsească prin țeapă. Află că unul e leneș? Îl poftea în țeapă. Prindea un hoț? În țeapă cu el. Se ivea vreun trădător? Țeapa îi știa de nume. Ce să mai spun de ucigași? Că tot în țeapă își dădeau duhul. Chiar și pe mulți tătari și turci, prinși la pradă, i-a tras în țeapă.

Se dusese vestea în lumea largă de osândele lui Vlad vodă. Și așa i-au zis Țepeș.

Vi s-a făcut teamă, dragii mei, auzind de un cârmuitor așa aspru? Nu? Sigur că nu: pentru că Vlad vodă era aspru, foarte aspru, dar drept. Îi ura pe cei ticăloși și iubea pe cei buni și cinstiți, pe cei harnici și gospodari. Ținea partea celor care-și apărau țara cu vrednicie. În vremea lui, cinstea și buna rânduială au domnit în țară. Că dacă lăsai o pungă, plină cu bani, la răscruce de drumuri, nimeni nu s-atingea de ea.

Dar se spune că, odată, a venit la Vlad vodă un negustor și s-a jeluit:

    Măria ta, hoții mi-au furat punga cu bani!

   Tot mai sunt hoți? a întrebat vodă cu mânie.

   Se vede că mai sunt, Măria ta.

   Și câți bani aveai în acea pungă? a întrebat Vlad vodă.

  O sută de galbeni de aur, a mărturisit negustorul. O sută în cap!

 Îmi pare rău, negustorule, că au apărut tâlhari în țara mea. Dar iată ce-ți poruncesc: te duci la han și aștepți trei zile. Apoi vino la domnia mea. Că, între timp, oamenii mei au să prindă, de bună seamă, hoțul. Dacă nu l-or prinde, ți-oi da galbenii din vistieria țării.

Negustorul a plecat, frecându-și mâinile de bucurie că-și va putea căpăta punga cu bani.

Dar lui vodă nu i-a plăcut cum arăta acel negustor: vorba și purtarea lui cam miroseau a minciună. De aceea s-a gândit să-l pună la încercare.

A treia zi, când a venit să întrebe de banii furați,Vlad a scos din sipet o pungă și i-a arătat-o:

   Asta-i?

   A… asta-i, Măria ta! au sticlit ochii negustorului ca la vulpe când pândește puii de găină.

 Numără, vezi dacă toți galbenii sunt acolo. i-a poruncit vodă, neslăbindu-l din ochi.

Negustorul se grăbi să numere. Când termină, vodă îl întrebă:

    Sunt toți?

   Toți, Măria ta!

   Nu lipsește niciunul?

   Nu, Măria ta!

   Mai numără-i o dată.

   Nu, Mărie, i-am numărat bine.

   Nu-i niciunul în plus?

   Nu, Măria ta, sunt o sută în cap!

   Da? Atunci dă punga încoace să-i număr și eu.

    Nu-i nevoie, Măria ta… o sută în cap!

Dar vodă nu se lăsă; știa el ce știa:

  Poruncesc să-mi dai punga, să număr și eu galbenii.

Negustorul o sfeclise. Se făcu vânăt și roșu de spaimă. Vodă-i luă punga și numără galbenii în fața lui, făcând zece grămăjoare de câte zece. Un galben rămase stingher.

   Ce-i cu ăsta? întrebă cu asprime Măria sa.

    Nu… nu știu… eu…

   Ai avut o sută de galbeni în pungă, da?

   Da, o sută..

    Și când i-ai numărat ai găsit tot o sută,  nu?

   Tot o sută…

   Și vezi că, totuși, e unul mai mult?

   Văd…

–   De ce ai mințit? De ce ai încercat să mă furi?… Ești și hoț, și mincinos. Am aflat că nu ți s-a furat nici o pungă pentru că nici nu ești negustor și n-ai avut niciodată o sută de galbeni. Ești un tâlhar care a cutezat să-l prade chiar pe voievod.

Presupusul neguțător a amuțit. Prins cu mâța-n sac, știa ce-l așteaptă…”

Dacă ești pasionat de istorie, poți citi aici alte fapte vitejești ale domnitorilor țării.

Surse:

 1,173 total views,  2 views today

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *