Autori: Alexa Nica & Wesley Felipe da Silva Siqueira
Dorul… o stare de spirit care nu încape într-o singură zi și nici într-o singură limbă. Pe 13 mai sărbătorim existența acestui cuvânt, însă fiecare dintre noi se confruntă cu ceea ce se formează în jurul acestuia. Departe de a fi un cuvânt banal, ziua dorului ne reamintește de sentimentul universal din care au izbucnit atâtea poezii, lacrimi și promisiuni și a cărui intensitate îngreunează întemeierea unei definiții teoretice simple.
Deși fiecare om pe această planetă a simțit dorul pe pielea lui, există două limbi străine cu câte un echivalent aproape perfect pentru acest sentiment. Atât nativii limbii portugheze cât și cei ai limbii române se mândresc cu existența unui cuvânt care, în opinia lor, este unic în lume. Ceea ce nu știu eu este că, deși nu există o traducere în engleză, nu înseamnă că între ele nu există.
Hai să descoperim diferențele dintre saudades al portughezilor și dorul nostru românesc!
În portugheză, saudades este un substantiv feminin. E un sentiment care poate fi înțeles în două feluri:
– simți lipsa cuiva, a ceva, al unui loc, în fel nostalgic și melancolic;
– dorința de a retrăi experiențe, situații sau momente deja trecute.
Înseamnă să-i evoci minții dorința de a te întoarce la ceva ce îți lipsește.
Îi are originea în latină (solitas / solitate) de la ideea de singurătate. Pot spune că mă regăsesc în această ipostază deseori când mi-e dor: mă simt singur fiindcă îmi dau seama că îmi lipsește ceva. În această limbă noi avem dor (temos saudades), simțim dor (sentimos saudades), spunem ce dor! (que saudades!), dar și murim de dor (morremos de saudades), iar, când în sfârșit vedem persoana de care ne e dor, zicem că omorâm sau potolim dorul (matamos as saudades).
În română, dor e un substantiv neutru. Ca să sărbătorim ziua dorului, hai să vedem cât este de asemănător:
– o nostalgie și o nevoie de a revedea ceva sau pe cineva;
– o durere sufletească ce răsare din dorința arzătoare față de ceva ce aparține trecutului.
E o stare care nu te lasă să trăiești.
În mod ironic, pentru vorbitorii de portugheză, cuvântul dor vine din latinescul dolus care astăzi în portugheză înseamnă… ai ghicit: duerere! Așadar, noi ne gândim la dor ca la o dorință ce te distruge pe dinăuntru. Probabil aici intervine și durerea… E o stare care nu te lasă să trăiești deoarece nu poți să fii cu persoana de care ți-e dor (mai ales de ziua dorului, nu?). Parcă e o boală, o durere fizică în întreg corpul care nu te lasă să-ți petreci ziua în mod firesc.
Cum explicăm saudades?
Chiar și-așa, simt că toate definițiile din dicționare, toate explicațiile etimologice și cugetările poetice nu sunt suficiente pentru a explica toate substraturile acestui sentiment atât de profund și fierbinte din sufletele noastre. Uneori e bine să simți saudades pentru a retări amintirile, însă, în același timp, asta ne provoacă durere și tristeți incomensurabile, învăluite de nostalgie și melancolie. Sentimentul e complex, e puternic, mai mult se simte decât se explică. Simțim saudades chiar și pentru lucruri care nu au avut deocamdată loc sau pe care urmează să le trăim.
Cum explicăm dorul?
Ei au dor. Nouă, dorul ni se întâmplă (ne e dor). Folosim prezentul (mi-e dor) pentru a accentua absența în prezent a cuiva și trecutul (mi-era dor) când ne reîntâlnim cu persoana respectivă. Este o tristețe greu de depășit, un sentiment care nu trebuie să fie învățat, întrucât este subînțeles de-a lungul întregii țări. Cine suferă de dor, se simte neputincios pronunțând cuvintele acestea. Imposibilitatea de a-l explica are un locșor în inimile noastre și, cu fiecare suspin, când declari mi-e dor de tine, nu-mi spune că nu te simți de parcă mai ai puțin și plângi. E chiar o durere sufletească, cauza fiind acel ceva despre știm că nu-l vom avea din nou prea curând.
Tu pe cine porți în gând de ziua dorului?
Au mai încercat și alții să explice ce se întâmplă cu noi când simțim saudades. Îmi place mult cântecul lui Vital Farias, intitulat Ai que Saudade D’ocê (tradus: Ah ce dor îmi e de tine), care conturează dorul imens pe care-l simțeam (și încă-l simt) scriind acest text:
Não se admire se um dia um beija-flor invadir
A porta da tua casa, te der um beijo e partir
Fui eu que mandei o beijo
Que é pra matar meu desejo
Faz tempo que eu não te vejo
Ai que saudade d’ocê
(tradus: Să nu te mire într-o zi dacă intră o pasăre colibri / Pe ușa casei tale, să-ți dea un sărut și să plece / Eu sunt cel care a trimis acel sărut / Pentru a-mi potoli dorința / De atâta timp nu te-am văzut / Ah ce dor îmi e de tine)
Supradoză de dor
Cu lacrimi uscate, vise eșuate,
Cu zile sfârtecate, nopți paralizate,
Da’ de la asta nu se moare,
Nu se moare, din păcate.
Ar fi mult prea ușor. Supradoză de dor.
Dacă ți-e dor de cineva, nu uita să i-o spui zilnic, nu doar de ziua dorului!
Poți citi acest articol și în original, în portugheză! Click aici!