Sultanatul Femeilor – 8 femei ce au scris istorie în Imperiul Otoman

Femeia în Evul Mediu era foarte diferită de femeia din zilele noastre, aceasta neavând autonomie, putere de decizie și nici dreptul la aspirații personale. În cele mai nefericite cazuri, femeile ajungeau sclave. Totuși, ce se întâmplă când tânăra sclavă era de fapt cadână, iar femeile o ridicau pe cea mai înaltă treaptă a societății în care trăiau? Ce se întâmplă când aceasta devine favorita sultanului? Apare Sultanatul Femeilor.

Cele mai impresionante sultane ale Imperiului Otoman nu s-au remarcat doar prin frumusețe, ci și prin istețime și viclenie.

1. Sultana Hurrem (Roxelana): 1500/1505 – 1558

Sultanatul Femeilor începe cu remarcabila Hurrem, soția lui Suleyman I (Kanuni). Se spune că avea o personalitate nostimă și îndeletnicire în a spune povești. Cu aceste două calități ar fi cucerit inima sultanului, care a luat-o de soție, cu toate că nu există această obișnuință, devenind chiar sfătuitoarea soțului ei în problemele statului. Primește statutul de sultană-mamă (valide-sultan) în 1534 și se implică activ în politica internă și externă, demarând chiar și diverse acțiuni caritabile (construirea unor moschee, a unui spital pentru femei, a unei cantine, etc.)

2. Sultana Mihrimah: 1522 – 1578

Se spune că așchia nu sare departe de trunchi, iar Prințesa Mihrimah („Lumina Lunii”) avea să dovedească asta, ca fiică a lui Hurrem, dar în primul rând ca femeie. A fost singura prințesă a celebrului cuplu din istoria otomană și s-a căsătorit cu Marele Vizir Rustem. Deși a avut o căsnicie nefericită, aceasta a devenit una dintre cele mai proeminente figuri din Sultanatul Femeilor. Moștenind aptitudini de la mama sa, devine sfătuitoare a tatălui său în probleme politice, de asemenea îl acompaniază în expediții din întregul Imperiu Otoman, ba chiar corespondează cu diferiți lideri ai Europei de Vest în ceea ce privește guvernarea statului. Era pasionată de artă, sponsorizând diverse proiecte arhitecturale.

3. Sultana Nurbanu: 1525 – 1583

A fost consoarta lui Selim al II-lea și mamă a Sultanului Murad al III-lea. Ca predecesoarele sale, a devenit sfătuitoarea sultanului, ce îi asculta opinia, admirând puterea de judecată a femeii. Felul în care devine sultană mamă este de-a dreptul mârșav. La moartea soțului ei, prințul se află la Manisa (în trecut, acolo funcționa o așa-zisă „școală de prinți”), iar Nurbanu poruncește ca decesul să se țină ascuns până la sosirea lui Murad, pentru ca rivalii (fii altor cadâne haseki) să nu ocupe tronul.

Ca valide-sultan , Nurbanu are o foarte importantă influentă, devenind bună prietenă prin corespondență cu Caterina De Medici, regină a Franței în acea perioadă. A fost recunoscută și pentru buna relație pe care a avut-o cu Safiye, nora sa.

4. Sultana Safiye: 1550 – 1619

Concubină a lui Murad al III-lea, Safiye și-a ocupat locul în Sultanatul Femeilor atât prin puterea de convingere pe care o avea asupra sultanului, cât și prin faptul că timp de 18 ani Murad al III-lea a dus o viață monogamă alături de Safiye, fiind un lucru neobișnuit ca un padișah să aibă o singură relație în acele vremuri. Mai târziu, odată cu urcarea fiului său la tron, a devenit una dintre cele mai puternice valide-sultan, exercitându-și puterea în guvernarea Imperiului. Aceasta avea o politică pro-venețiană și a corespondat cu Elisabeta I a Angliei.

5. Sultana Handan: 1576 – 1605

Mamă a lui Ahmed I, a devenit sultană-mamă și regentă datorită vârstei fragede a fiului său la acel moment, ocupându-se de conducerea imperiului împreună cu tutorele Mustafa Efendi. Handan a fost și un intermediar între oficiali și fiul său. În timpul vieții lui Mehmed al III-lea, l-a convins să nu taie salariile angajaților de la palat.

6. Sultana Halime: 1571 – 1623

Prima consoartă a lui Mehmed al III-lea, și-a văzut fiul urcat pe tron abia în 1617. Aceasta a avut două domnii de scurtă durată de-a dreptul dezastruoase, deoarece suferea de probleme psihice. Halime are un loc important în Sultanatul Femeilor, deoarece a avut o putere de convingere foarte mare, în dorința de a ajunge sultană-mamă.

7. Sultana Kosem: 1589 – 1651

Sultana Kosem, născută cu numele Anastasia, era de origine greacă și a devenit cadâna preferată a sultanului Ahmed I. A trăit în Imperiul Otoman pe perioada domniei a șase sultani, iar după moartea sa a fost recunoscută ca Mama Martiră. A fost mai curând parteneră a lui Ahmed, au avut mulți copii, printre care și foarte multe fete. Pe acestea din urmă, sultana le-a căsătorit cu persoane influente pentru a consolida alianțe din stat. A fost regent de trei ori pentru fiii săi și chiar pentru un nepot. Remarcabila sultană și-a găsit sfârșitul la ordinul Sultanei Turhan, nora sa.

8. Sultana Turhan: 1627 – 1683

Consoartă a lui Ibrahim I și mamă a lui Mehmed al IV-lea, spre deosebire de predecesoarele ei, aceasta își ura soțul. După moartea lui Ibrahim, Kosem devine regenta nepotului său (Mehmed), deoarece Turhan era prea tânără și nu avea habar de problemele politice. Asta, însă, s-a schimbat repede, deoarece ambiția tinerei sultane a ridicat-o pe treptele ierarhiei. Ea a moștenit un Imperiu aproape decăzut, împânzit de crize și războaie. Odată cu moartea ei, s-a încheiat Sultanatul Femeilor.

Sultanele menționate mai sus s-au remarcat prin faptul că nu au fost doar consoarte, doar plăceri ale sultanilor, ci și importante persoane politice.